Life

Bianca de la Puterea Dragostei, reacție dură când a aflat că Livian are o nouă iubită: “Mă iertați, uitasem”

03.09.2020 | 12:49
Bianca de la Puterea Dragostei reactie dura cand a aflat ca Livian are o noua iubita Ma iertati uitasem
ADVERTISEMENT

Bianca de la Puterea Dragostei a reacționat foarte dur atunci când a aflat că Livian, fostul ei, are o nouă iubită. Acestuia pare să îi fi picat cu tronc o altă tânără, reperată foarte repede de către fani în cea mai nouă postare de pe vlog.

Câștigătoarea ambelor sezoane din show-ul Puterea Dragostei a avut nevoie de o perioadă în care să își revină după despărțirea de Livian. De aceea, și-a anunțat fanii cu câteva zile în urmă că pleacă într-o vacanță pe litoral.

ADVERTISEMENT

Cei din public au sperat că Bianca și Livian vor ajunge până la altar, dar destinul le-a oferit o nouă provocare, iar ei s-au despărțit. La mijlocul lunii august din acest an, participanta de la Kanal D a ajuns și la medic pentru o intervenție, după ce s-a trezit că i s-a umflat fața.

Bianca de la Puterea Dragostei, reacție dură când a aflat că Livian are o nouă iubită: “Mă iertați, uitasem”

Bianca de la Puterea Dragostei a avut o primă reacție foarte dură la scurt timp de când a realizat că Livian a trecut peste despărțirea lor. Bărbatul s-a afișat cu o altă tânără femeie, deși într-un mod cât se poate de discret, pentru că aceasta nu a apărut deloc în prim-plan.

ADVERTISEMENT

Livian le-a arătat tuturor cu ce activități se preocupă în prezent. Tânărul își ține adesea urmăritorii la curent și prin intermediul vlogului de pe YouTube.

În cel mai nou episod lansat, acesta a mers cu mașina la mecanic. Fanii au avut însă marea surpriză să constate că nu a fost singur, pentru în autoturism, pe locul pasagerului, a stat o șatenă misterioasă.

ADVERTISEMENT

Bianca de la Puterea Dragostei, reacție dură când a aflat că Livian are o nouă iubităBianca de la Puterea Dragostei a reacționat pe măsură când a aflat că Livian are o nouă iubită și a șters toate pozele cu ei

“V-aș ruga să nu mai faceți postări despre mine și Livian pentru că relația noastră s-a încheiat de mult.”, a fost reacția pe care Bianca Comănici a avut-o pe InstaStory, când și-a dat seama că Livian iubește din nou.

ADVERTISEMENT

Vizibil deranjată de tot ce are legătură cu fostul ei iubit, în prezent Bianca nu mai vrea să știe nimic despre ce face Livian. Totuși, s-a arătat vizibil deranjată de postarea lui. Motiv pentru care a șters absolut toate pozele cu ei, în postura de cuplu, pe care le publicase pe rețelele sociale.

“Mă iertați, uitasem să șterg pozele cu noi doi, dar le-am șters acum.”, a mai precizat bruneta, pe Instagram.

ADVERTISEMENT