Life

Bianca Drăgușanu cere daune uriașe de la Claudia Pătrășcanu! Reacția artistei: ”Uită de probe”

Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu au ajuns la faza proceselor, prima cerându-i daune materiale uriașe cântăreței, reacția artistei fiind însă devastatoare.
13.02.2023 | 17:00
Bianca Dragusanu cere daune uriase de la Claudia Patrascanu Reactia artistei Uita de probe
Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu se vor întâlni în sala de judecată, chiar de Mărțișor / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce s-au bălăcărit la televizor, Claudia Pătrășcanu acuzând-o pe Bianca Drăgușanu de prostituție și alte ocupații mai mult sau mai puțin onorabile, cele două au ajuns în ”faza pe procese”. Mai exact, Bianca a dat-o în judecată pe Claudia Pătrășcanu cerându-i cântăreței să nu mai vorbească despre ea, iar apoi pregătește un proces în care îi cere daune materiale uriașe, dar și o expertiză psihiatrică.

Bianca Drăgușanu, proces pe sume uriașe. Claudia Pătrășcanu, fosta soție a lui Gabi Bădălău, chemată la Tribunal

Bianca Drăgușanu a pornit tăvălugul avocățesc împotriva Claudiei Pătrășcanu după ce cântăreața, fosta soție a lui Gabi Bădălău, a atacat-o pe actuala iubită a afaceristului din Giurgiu. În prima fază, Bianca a cerut o ordonanţă preşedinţială prin care artista să fie obligată, legal, să își mai dea cu părerea despre ea, termenul fiind stabilit chiar pe 1 martie.

ADVERTISEMENT

Apoi, din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, Bianca se pregătește să o facă pe Claudia Pătrășcanu să plătească sume uriașe pentru că a numit-o prostituată, cerând totodată și o expertiză psihiatrică a cântăreței.

”Eu n-am să-l uit pe Gabi când a venit în casa mea și mi-a descris-o pe câți bani a luat-o în Maldive și că e o prostituată de care nu mai scapă, care i-a făcut vrăji, că a găsit manajera niște ace înfipte în pernă.

ADVERTISEMENT

M-a rugat din suflet să-l duc la preot ca să-l scape de ea și tot n-a putut să scape, nu mai are scăpare, din păcate pentru el nu mai are scăpare. Nu am să-i permit acestei individe, un nimic de om, să vorbească despre copiii mei”, spunea Claudia Pătrășcanu pentru Spynews, aceasta fiind declarația care a încins spiritele între cele două.

Bianca Drăgușanu, despre procesele cu Claudia Pătrășcanu!

Iar Bianca pare decisă să nu lase vorbele acestea nepedepsite. Și, așa cum anunțase pentru FANATIK, o va da în judecată. ”Trebuie să și demonstreze. Totul se plătește, este karma fiecăruia. Și sunt curioasă de unde o să plătească. M-am săturat să tot las de la mine, am ajuns la vorba aceea: `Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești`”, ne spunea ea.

ADVERTISEMENT

Iar acum, din informațiile FANATIK, Bianca Drăgușanu a pierdut un contract bănos din cauza scandalului în care a fost implicată cu Claudia Pătrășcanu, o firmă de țigări electronice denunțând contractul de imagine cu vedeta, contractul valorând 36.000 euro.

”Aștept să văd ce va decide instanța, mai multe nu pot să spun în aceste momente”, ne-a spus Bianca Drăgușanu. Între timp, din informațiile FANATIK, pentru procesul în care va cere daune materiale care pot ajunge și la 100.000 de euro, Bianca Drăgușanu strânge dovezile: notificările de la clienții care beneficiază de imaginea ei, dar și alte lucruri care ar putea cântări în fața judecătorilor cărora le va cere ca artista Claudia Pătrășcanu să o despăgubească.

ADVERTISEMENT

Contactată de FANATIK, Claudia Pătrășcanu a vorbit despre procesul în care îi vor fi cerute daune materiale însemnate.  ”Nu știu cum și de unde apar aceste speculații?! Nu știu cine și ar permite să ceară această sumă (în jur de 100.000 de euro, n. red.) de la mine și pe ce considerente… mi se pare o formă de șantaj, șărlătănie.

Reacția cântăreței e devastatoare: ”Cred că uită de adevăratele probe pe care le dețin”

Am stat trei ani într-o instanță, s-au încercat multe răutăți, șărlătanii și Dumnezeu mi-a făcut dreptate. Știți cum e: când ajungi în fața unei instanțe, probele sunt baza. Eu sunt omul dreptății și cine se pune cu dreptatea, nu ajunge prea bine în viață.

A fost implicată în atât de multe scandaluri de-a lungul aparițiilor ei și îmi amintesc că aceeași placă o avea. Toate aparițiile ei postate chiar de ea, atât pe YouTube, tik tok, etc… Când arată gesturi obscene, când vorbește despre bani și cum face banii și cum îi face pe oameni sărăcii și îi înjură în ultimul hal, când devine agresivă, bătăi cu bâte și certuri cu multe persoane publice. Ea și-a creat multe probleme personale. Singură.

Eu cred că uită de adevăratele probe pe care le dețin și într-o instanța când ajungi începi să scoți de nu te mai oprești și se află și ce nu ai vrut niciodată să se afle. Aici nu e mâna ei, ci mâna familiei Bădălau. Știu ce vrea și ce caută prin acest “proces”. Ăștia sunt mână în mână! Acum au luat-o pe ea paravan”, ne-a spus cântăreața.

Bianca Drăgușanu, despre nunta cu Gabi Bădălău: ” Eu sunt genul de femeie care s-ar mărita”

În altă ordine de idei, Bianca Drăgușanu a vorbit, la Kanal D, despre relația pe care o are cu fostul soț al Claudiei Pătrășcanu, bărbatul de care cântăreața a divorțat după ani buni de procese. Și, în fața prezentatoarei Teo Trandafir, Bianca a recunoscut că situație este puțin complicată, deși ea își dorește să fie, din nou, femeie măritată.

“Nu știu dacă mă mărit, am mai fost măritată. (…) Eu sunt genul de femeie care s-ar mărita. Momentan lucrurile sunt un pic complicate, având în vedere situația. (…) Nu zic nici nu, nici da, vedem ce o vrea Dumnezeu, cum s-or aranja energiile, Universul. Eu sunt omul care atrage cam ce își dorește.

Dacă o să mă vezi măritată, probabil o să fii printre primele persoane care vor știi că voi face acest pas! Am să zic că așa s-au aranjat astrele, așa a vrut Universul, Dumnezeu, să mă mărit din nou”, a spus Bianca Drăgușanu în emisiunea de la Kanal D.

ADVERTISEMENT