Life

Bianca Drăgușanu, meniu tradițional complex de 1 Decembrie: „Sarmale, mici și creveți”

01.12.2020 | 17:00
Bianca Dragusanu meniu traditional complex de 1 Decembrie Sarmale mici si creveti
ADVERTISEMENT

Bianca Drăgușanu este o femeie de afaceri de succes, dar și o bună gospodină. Diva își ajută mama în bucătărie, mai ales de sărbători, însă a învățat să facă mâncăruri alese și de la buna ei prietenă, Vica Pavlova, împreună cu care a făcut un meniu de senzație pentru masa de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Bianca Drăgușanu, liniștită și în sânul familiei

Chiar dacă ultima perioadă a fost una zbuciumată pentru divă, Bianca Drăgușanu a reușit să se adune după tumultoasa relație cu Alex Bodi, iar acum s-a cuibărit în sânul familiei, care i-a fost alături în tot acest timp.

ADVERTISEMENT

De altfel, ea se ocupă de afacerile și colaborările sale. Ziua de 1 Decembrie o prinde alături de cei dragi, iar pe masa blondei vor fi și bucate tradiționale. Culmea este că mâncărurile preferate sunt sarmalele și micii.

Victor Slav, invitat la masa de 1 Decembrie

„Bineînțeles că este și Victor este invitat la masa de 1 Decembrie, a fost mereu invitat, este parte din familie. Poate să vină cu cine dorește el, cu iubita sa, la noi nu sunt probleme de genul.

ADVERTISEMENT

Noi suntem în relații ok, Sofia este cea mai importantă și totul se întâmplă civilizat, nu avem remușcări, absolut nimic. Acum, să vedem cum stăm cu timpul.

De Ziua Națională vom lua masa în familia, se unește toată familia. Mama, prietenii mei apropiați, Sofia, Victor dacă vine și vedem”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru  FANATIK.

ADVERTISEMENT
  • Bianca, cum sărbătorești azi 1 Decembrie?

1 Decembrie îl sărbătoresc prin muncă, pentru că am contracte de imagine și trebuie să mă ocup de toate, ca în fiecare zi, la mine nu există liber. Plus că am atelierul de haine, afacerea cu blănuri, de toate astea trebuie să se ocupe cineva zilnic. Eu mă trezesc la 7, așa îmi încep ziua. Nici astăzi nu a fost diferit. Așa că sărbătoresc prin muncă, la fel ca toți ceilalți români dragi.

  • Ce cadouri ai pentru români astăzi? Le pregătești o surpriză, o urare?

Le urez sănătate, că-i mai bună decât toate. Tuturor le urez sănătate. Iar la capitolul surprize, am multe reduceri azi, pentru că e Ziua Națională, să intre la mine pe Instagram. Apoi, îi provoc pe toți ca astăzi să îmbrace ia românească, să vedem câți o fac și să-mi dea tag apoi, să ne adunăm cât mai mulți. Ia este mândria noastră, eu o port cu drag.

ADVERTISEMENT

  • Ce ai pregătit pentru masa de 1 Decembrie – Ziua Națională a României?

Am pregătit pentru masa de 1 Decembrie mâncăruri tradiționale, dar cu ajutorul prietenei mele Vica, care face mâncăruri delicioase. Și mama, care este o gospodină desăvârșită. Ele două au stat mai mult în bucătărie.

Am pregătit și gustări preferate mie din bucătăria mediteraneană, creveți în sos de unt. Masa tradițională va fi, dar va fi o masă complexă 🙂 Îmi plac foarte mult sarmalele și îmi plac micii, dar mă abțin acum, de Crăciun voi mânca mai multe.

ADVERTISEMENT