Life

Bianca Pop, schimbare radicală. Fosta ispită este hotărâtă să renunțe la lumina reflectoarelor

16.10.2020 | 22:59
Bianca Pop schimbare radicala Fosta ispita este hotarata sa renunte la lumina reflectoarelor
ADVERTISEMENT

Bianca Pop a fost o prezență controversată în showbiz-ul românesc, după ce s-a aflat în centrul mai multor scandale și a uimit cu declarațiile ei ieșite din comun. Fosta ispită a fost implicată în diverse conflicte, care s-au lăsat cu vorbe grele și chiar cu violență fizică.

Recent, Bianca Pop i-a surprins pe urmăritorii ei de pe rețelele de socializare, după ce a luat o pauză și a început să posteze tot mai rar în mediul online. Decizia ei a fost total neașteptată, de vreme ce bruneta era adesea în centrul disputelor televizate.

ADVERTISEMENT

Focoasa brunetă este de nerecunoscut și pare să se fi săturat de agitație și certuri, așa că a hotărât să se retragă din lumea mondenă. După ce a fost agresată fizic, violată și batjocorită, Bianca Pop declară că și-a învățat lecția și că are nevoie de liniște.

Bianca Pop, schimbare radicală. Fosta ispită este hotărâtă să renunțe la lumina reflectoarelor

Bianca Pop a revenit în atenția publicului, însă, de data aceasta, vedeta nu a mai fost implicată în niciun scandal. Spre surprinderea tuturor, Bianca a ținut să le mărturisească fanilor ei că dorește să ia o pauză din lumina reflectoarelor.

ADVERTISEMENT

De luna trecută, frumoasa brunetă părea să fie de negăsit, iar urmăritorii acesteia și-au tot pus semne de întrebare în legătură cu absența ei. Acum, Bianca este complet schimbată și, pentru a îi lămuri pe internauți în privința dispariției sale, aceasta a postat un mesaj pe noul ei cont de Instagram.

„După cum știți, am plecat din București în urmă cu două săptămâni, nu mă mai regăseam, nu aveam liniște, eram foarte agitată. Nu știu când o să revin pentru că nu simt nevoia acum, nu mai am nevoie de anturaje, de prietenii, de nimic, am înțeles foarte multe, și am învățat foarte multe în aceste cinci luni în București. Tot ce știu este că am nevoie de liniște, de fericire, de persoane puține lângă mine, dar de calitate. Nu îmi pare rău de nimic, nu mă interesează cum mă vede lumea sau ce părere are despre mine, nu îmi dă nimeni de mâncare. Viața merge înainte, oamenii din greșeli învață”, a scris fosta ispită de la “Insula Iubirii”.

ADVERTISEMENT

Se pare că fosta iubită a lui Ciprian Pian a decis să renunțe la aparițiile televizate, după un șir lung de scandaluri cu băutură și droguri, bătăi, gelozii și infidelități. Bruneta a hotărât să plece din Capitală și să se axeze pe latura ei spirituală, banii și luxul nemaifiind prioritare pentru ea.