Sporturi

Big Brother la antrenamentele Simonei Halep! Cum va urmări Darren Cahill ședințele de pregătire ale româncei

07.05.2020 | 14:47
Big Brother la antrenamentele Simonei Halep Cum va urmari Darren Cahill sedintele de pregatire ale romancei
ADVERTISEMENT

Big Brother la antrenamentele Simonei Halep! Jucătoarea noastră va putea fi urmărită în timpul ședințelor de pregătire de către antrenorul ei principal, australianul Darren Cahill, fără ca acesta să se afle lângă ea.

Cum țin legătura Simona Halep și Darren Cahill

Autoizolat la Adelaide, în țara natală, Darren Cahilla putut ține legătura cu eleva sa doar în puține rânduri, oferindu-i indicații despre programul de pregătire în carantină doar prin conversații audio și video.

ADVERTISEMENT

Însă lucrurile se vor schimba cât de curând în sensul în care Darren Cahill o va putea urmări pas cu pas pe Simona pe durata antrenamentelor, chiar dacă va rămâne la Adelaide.

Cahill îi va trimite un sistem Play Sight

Halep se pregătește sub comanda celui de-al doilea tehnician din stafful ei, Artemon Apostu-Efremov, dar ambii vor fi în scurt timp în direct cu Cahill, din Australia.

ADVERTISEMENT

“Abia aștept să punem noul sistem Play Sight în folosință. Vom trimite un set în România Simonei Halep, astfel încât să îi pot urmări în direct sesiunile de antrenament pentru a-l putea ajuta pe Arti . Conectăm sportul prin tehnologie pentru a face lumea mai mică și mai bună,” a scris Darren Cahill pe Twitter.

Abia acum vor fi reluate pregătirile pe teren

Deocamdată, în privința continuității acestui sezon, oprit de pandemia de coronavirus, nu se poate vorbi ceva la concret, chiar dacă există dorință ca să nu se încheie în acest mod.

ADVERTISEMENT

Jucătorii și jucătoarele abia intră în faza în care se vor putea pregăti pe teren, după ce în perioada de carantină s-au axat în totalitate pe pregătirea fizică și aceea cât s-a putut, în funcție de condițiile existente.

Simona Halep, sceptică în privința reluării sezonului

Există mult scepticism printre sportivi în privința faptului că acest sezon va fi salvat prin disputarea a două turnee de Grand Slam, US Open și Roland Garros și a altor câtorva mari competiții din seria Masters sau Premier, în funcție de circuit, ATP sau WTA.

ADVERTISEMENT

Și Simona Halep s-a arătat destul de rezervată din acest punct de vedere, considerând că va fi destul de greu de regăsit de către jucători și jucătoare ritmul marilor competiții.

ADVERTISEMENT