News

Bilă neagră pentru ministrul Sănătății, Nelu Tătaru! Moțiunea simplă depusă de PSD a fost adoptată

24.06.2020 | 15:52
Bila neagra pentru ministrul Sanatatii Nelu Tataru Motiunea simpla depusa de PSD a fost adoptata
ADVERTISEMENT

Moțiunea simplă depusă de parlamentarii Partidului Social Democrat împotriva ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a fost adoptată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Intitulat „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, cu aluzie la Marius Ghineți, proprietarul unei astfel de societăți instalat recent la conducerea Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, documentul a primit 164 de voturi „pentru”.

De asemenea, s-au înregistrat 85 de voturi „împotrivă” și „48 de abțineri”, iar doi deputați au refuzat să voteze, deși au fost prezenți. De altfel, PMP anunțase cu câteva ore înaintea ședinței că nu intenționează să susțină acest demers, întrucât neajunsurile invocate de PSD datează de mai bine de 20 de ani.

ADVERTISEMENT

În aceeași situație se află și UDMR, însă acesta i-a solicitat ministrului să demonstreze că dorește o „restartare” a sistemului medical. Adoptarea moțiunii simple rămâne, însă, doar o bilă neagră în dreptul lui Nelu Tătaru, decizia demiterii sale putând fi luată doar de premierul Ludovic Orban.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății a fost votată de Camera Deputaților

În timpul dezbaterii de marți, social-democrații i-au imputat actualului ministru menținerea lui Adrian Ionel în fruntea UNIFARM, închiderea spitalelor pentru bolnavii cronici, precum și blocarea testărilor din Capitală. Potrivit unor surse citate de Europa Liberă, acesta din urmă ar fi fost, de fapt, principalul motiv al moțiunii, la propunerea Gabrielei Firea.

ADVERTISEMENT

Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, a oricărui administrator pus să gestioneze un sistem de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o listă interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie.

Sănătatea nu este prioritate – ne spune ministrul PNL de la Finanţe. Tot din păcate, deşi nu ne aşteptam să fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea şi atât de important reprezintă unul din marile eşecuri ale Guvernului PNL cu costuri grave şi de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor României.

ADVERTISEMENT

După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să ‘privatizeze’ sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de ‘tunuri’, ‘vânzări de mască fără bon’, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreț”, se arată în textul moțiunii simple depuse în Parlament.

Cum a răspuns Nelu Tătaru acuzațiilor venite din partea social-democraților

În replică, ministrul Sănătății le-a transmis parlamentarilor PSD că nu intenționează să demisioneze din funcție, întrucât „nu ar fi drept față de populație”. A mărturisit, în schimb, că și-ar fi dorit să i se ceară demisia în martie-aprilie, perioadă în care „se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”.

ADVERTISEMENT

La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare. Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”, a spus Nelu Tătaru.

ADVERTISEMENT