News

Bilanțul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus continuă să crească în România! Vrancea a depășit Suceava în ultimele 24 de ore

11.06.2020 | 16:06
Bilantul cazurilor de imbolnavire cu noul coronavirus continua sa creasca in Romania Vrancea a depasit Suceava in ultimele 24 de ore
ADVERTISEMENT

Din păcate, relaxarea măsurilor de distanțare socială a dus la o creștere semnificativă a bilanțului de persoane infectate cu noul coronavirus pe teritoriul României, care a depășit deja pragul critic de 21.000, potrivit celor mai recente date furnizate de autorități. Mai grav este că situația începe să se înrăutățească inclusiv în județele care până acum avuseseră o evoluție stabilă a cazurilor de îmbolnăvire și părea că pericolul a fost depășit.

În doar 24 de ore, județul Vrancea a depășit Suceava la numărul de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19

De miercuri până joi au fost confirmate 237 de cazuri noi, cea mai mare creștere înregistrată din momentul în care autoritățile au instituit starea de alertă, precum și nouă decese înregistrate în unități medicale din județele Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Suceava și municipiul București. De remarcat este faptul că în Capitală au fost raportate 35 de infectări în doar 24 de ore, în timp ce în Vrancea s-au înregistrat 29 de cazuri, mai multe decât în Suceava, unde 25 de persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

Județul cu cele mai puține cazuri confirmate în intervalul 10.06.2020 (10:00) – 11.06.2020 (10:00) este Vâlcea, unde nu a fost niciun caz nou înregistrat de la informarea oficială de miercuri. În aceeași situație se află și regiuni precum Caraș-Severin, Giurgiu, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș sau Vaslui, iar în Constanța a fost înregistrată singura scădere a numărului de cazuri de pe teritoriul țării noastre.

Toate persoanele decedate în ultimele 24 de ore prezentau comorbidități

Dintre cele nouă persoane care s-au stins din viață în ultimele 24 de ore ca urmare a infectării cu noul coronavirus, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, cinci la categoria de vârstă 60-69 ani, unul la categoria de vârstă 70-79 ani, în vreme ce două au survenit la persoane de peste 80 de ani. Trebuie spus că toți acești pacienți prezentau comorbidități, potrivit informărilor transmise de Ministerul Sănătății.

ADVERTISEMENT

De asemenea, la ATI sunt internate în momentul de față 153 de pacienți, în carantină instituționalizată se află 2.213 persoane, iar alte 101.455 sunt izolate la domiciliu sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 531.619 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 407 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.287 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat în intervalul mai sus menționat 117 sancţiuni contravenţionale în valoare de 130.600 de lei.

ADVERTISEMENT

Totodată, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. În data de 10 iunie a.c., 79 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.368 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

ADVERTISEMENT

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

ADVERTISEMENT
Tags: