Life

Bilete de avion mai scumpe în această vară. Noua taxă introdusă care va afecta pasagerii

Bilete de avion mai scumpe în această vară pentru pasageri. A fost introdusă o nouă taxă, care va duce la majorarea tarifelor.
06.07.2024 | 10:36
Bilete de avion mai scumpe in aceasta vara Noua taxa introdusa care va afecta pasagerii
Bilete de avion mai scumpe în această vară. Sursă foto: Pinterest / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bilete de avion mai scumpe în această vară. Cei care nu au apucat încă să își programeze vacanța sau să facă rezervări o să plătească mai mulți bani odată ce intră în vigoare o nouă taxă.

Bilete de avion mai scumpe în această vară

Românii care vor să ajungă în destinații mai îndepărtate nu au de ales, astfel că trebuie să se deplaseze cu avionul. De cele mai multe ori, însă zborurile sunt unele cât se poate de plăcute, dar și accesibile.

ADVERTISEMENT

Lucrurile s-ar putea schimba însă în curând. A fost introdusă o nouă taxă de mediu care are ca scop acoperirea costurilor legate de poluare și evident, aceasta o să se resimtă în buzunarele pasagerilor, care vor cumpăra bilete de avion mai scumpe în această vară.

De altfel și companiile aeriene au anunțat tarife crescute în următoarea perioadă. Cât de mult va crește prețul pentru un singur bilet? Se pare că taxa de mediu pe care companiile aeriene o au de achitat pentru emisiile de poluanți aduce creșteri semnificative.

ADVERTISEMENT

Mai exact, vorbim despre bilete de avion mai scumpe cu până la 75 de euro în această vară. Deși companiile aeriene nu au vrut să îngreuneze bugetul pasagerilor, ele au recunoscut că nu pot achita singure aceste costuri suplimentare.

Ce soluții au pasagerii

Drept rezultat, o mare parte din ”povară” ajunge la pasageri. Sunt însă și excepții. Spre exemplu, TAROM a anunțat că o să acopere integral costurile pentru taxa de mediu, iar pasagerii nu vor fi afectați.

ADVERTISEMENT

Alte companii low-cost au solicitat în schimb subvenții de la stat, astfel încât clienții să nu aibă de suferit. Se ia în calcul și scenariul în care odată cu taxa de mediu și noile tarife, numărul rezervărilor să scadă.

Chiar și așa, un lucru este cert. Pasagerii se pot aștepta la bilete de avion mai scumpe în această vară. Până când toate companiile aeriene vor găsi soluții pentru această taxă, cel mai probabil unele majorări vor fi resimțite.

ADVERTISEMENT

Cum pot să economisească totuși clienții niște bani? E esențial ca rezervarea biletului să fie făcută cu ceva timp înainte de zborul programat. Totodată, există și niște zile în care prețurile sunt ceva mai accesibile, în special în timpul săptămânii.

ADVERTISEMENT