Fotbal international

România – Spania e SOLD OUT! S-au vândut peste 50,000 de bilete pentru marele meci de pe Arena Națională

03.09.2019 | 11:12
Fază de joc din meciul România - Spania. FRF scoate la vânzare bilete pentru duelul de pe Arena Națională. Sursă foto: sportpictures.eu

FRF (Federația Română de Fotbal) se pregătește pentru meciul pe care echipa națională a României îl va juca împotriva Spaniei, joi, 5 septembrie, ora 21.45, în preliminariile EURO 2020. Astfel, oficialii de la Casa Fotbalului au hotărât prețurile biletelor pentru România – Spania, meci care are loc pe Arena Națională.

UPDATE, 3 septembrie, ora 11.10. Suporterii echipei naționale a României au achiziționat și cele 2.000 de tichete returnate de spanioli. Astfel, partida dintre România și Spania este sold out!


UPDATE, 14 august, ora 13.00. FRF a anunţat că s-au vândut toate cele 50.000 de bilete puse la dispoziţie pentru meciul România – Spania care se joacă în preliminariile EURO  2020, pe 5 septembrie, pe Arena Naţională. Mai mult, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal te informează şi în legătură cu modul în care mai poţi prinde un bilet la meciul cu Spania. Singura posibilitate ca anumite locuri să devină disponibile va fi în cazul în care diferite comenzi online să fie anulate sau refuzate, iar disponibilitatea acestor tichete se poate verifica pe bilete.frf.ro.


UPDATE, 19 iulie, ora 17.00. Interes mare pentru meciul pe care România îl va juca împotriva Spaniei. Astfel, digisport.ro anunță că nu mai puțin de 20.000 de tichete au fost vândute în doar patru ore.


UPDATE, 19 iulie, ora 13.35. Federația Română de Fotbal a scos la vânzare biletele pentru partida cu Spania, meci care este programat pe Arena Națională, pe 5 septembrie, de la ora 21.45. Tichetele sunt disponibile online, pe site-urilebilete.frf.ro și bilete.ro.

Iată prețurile biletelor pentru România – Spania:

  • Peluze, inel 3 – 35 lei
  • Peluze, inel 1 și 2 – 40 lei
  • Tribune, inel 3 – 80 lei
  • Tribune, inel 2 – 100 lei
  • Tribuna 2, inel 1 – 120 lei
  • VIP albastru – 400 lei
  • VIP roșu – 600 lei

Cât costă biletele la România – Spania

Biletele pentru meciul dintre România și Spania vor fi puse în vânzare la finalul săptămânii, anunță gsp.ro, iar cel mai ieftin tichet va fi la peluze și va costa 35 de lei. Pentru un loc la tribune, suporterii echipei naționale pregătite de Cosmin Contra vor plăti 120 de lei, iar pachetele VIP vor costa între 400 și 600 de lei.

Tichetele vor fi puse în vânzare pe internet, iar la casele de bilete de la Arena Națională se vor găsi doar dacă nu se vând cele online. Returul dintre Spania și România va avea loc pe 18 noiembrie, de la ora 21.45, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, iar toate fazele importante vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.

Sergi Roberto în meciul România - Spania. Sursă foto: sportpictures.eu
Sergi Roberto în meciul România – Spania. Sursă foto: sportpictures.eu

România mai are de jucat 6 meciuri din preliminariile EURO 2020

Echipa națională a României mai are de jucat șase meciuri din preliminariile EURO 2020. Pe 5 septembrie are loc duelul cu Spania, iar trei zile mai târziu tricolorii lui Cosmin Contra vor juca împotriva Maltei, ora 19.00. Alte două partide au loc pe 12 și 15 octombrie. Reprezentativa României joacă pe terenul celor de la Insulele Feroe, iar apoi acasă cu Novergia.

Ultimele două partide ale tricolorilor lui Cosmin Contra din preliminariile Campionatului European din 2020 au loc în noiembrie. Pe 15 noiembrie se joacă meciul România – Suedia, de la ora 21.45, iar pe 18 are loc duelul dintre Suedia – Feroe, ora 21.45.

Tags: