News

Biletele de tren se vor scumpi de la 1 iulie. Cu cât se va mări prețul

Sorin Grindeanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că tarifele practicate de CFR vor crește cu 20%, asta după ce în ultimii 9 ani prețurile practicate de companie au rămas constante.
25.03.2022 | 16:30
Biletele de tren se vor scumpi de la 1 iulie Cu cat se va mari pretul
Prețul biletelor va crește cu 20%, anunță Grindeanu. Credit foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că guvernul din care face parte a aprobat bugetul pentru CFR. De asemenea, el a mai anunțat în același mesaj pe Facebook că oficialii acestei companii au solicitat o creștere a prețurilor.

Biletele se vor scumpi de la 1 iulie

După cum a transmis Grindeanu, conducerea CFR Călători a cerut o scumpire a biletelor de la începutul lunii iulie. După cum explică ministrul, această creștere de 20% vine după o perioadă de 9 ani.

ADVERTISEMENT

“Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant!”, transmite ministrul.

Acesta a vorbit și despre motivele invocate de conducerea CFR călători pentru o astfel de creștere a tarifelor. Mai exact, aceștia vor să folosească banii astfel obținuți pentru mentenanță infrastructurii existente, dar și pentru investiții.

ADVERTISEMENT

Grindeanu a mai subliniat că  CFR este unul dintre cei mai mari beneficiari ai banilor din PNRR și că această companie are nevoie de fonduri pentru a moderniza infrastructura feroviară.

“Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea  materialului rulant și pentru achiziția de material nou”, a mai adăugat ministrul.

ADVERTISEMENT

Investiții în domeniul feroviar

Într-o postare separată, Sorin Grindeanu a anunțat un contract de aproape 300 de milioane de euro. Această investiție vizează cumpărarea de noi trenuri, mai exact 20 de noi rame electrice.

“Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat astăzi un contract pentru achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani. Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA”, a mai notat Grindeanu.

ADVERTISEMENT

El a mai vorbit și de o posibilă extindere a acestui program de achiziții. “Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA”, a mai adăugat acesta.

ADVERTISEMENT