Pariuri sportive

Biletul zilei la pariuri, joi 4 martie 2021. Golurile ne aduc un câștig de 300 de lei

03.03.2021 | 23:32
Biletul zilei la pariuri joi 4 martie 2021 Golurile ne aduc un castig de 300 de lei
ADVERTISEMENT

Biletul zilei la pariuri, joi 4 martie 2021. Un meci din Serie A și unul din Premier League, o cotă totală de 2,98 oferită de Get’s Bet și o miză de 100 de lei ne pot aduce un câștig de aproape 300 de lei cu biletul zilei la pariuri.

Prima noastră alegere pentru biletul zilei la pariuri este Parma – Inter, meci care închide etapa a 25-a din Serie A. Partida este programată să înceapă la ora 21:45 și aduce față în față două echipe aflate la poli opuși ai clasamentului, una încercând cu disperare să scape de retrogradare, cealaltă fiind angrenată în bătălia pentru titlul de campioană.

ADVERTISEMENT

Din etapa a 29-a a Premier League, am selectat pentru biletul zilei la pariuri meciul Liverpool – Chelsea (ora 22:15), cu implicații majore în lupta pentru ocuparea unui loc care să ducă la finalul sezonului în grupele Ligii Campionilor.

Victoria cu goluri a lui Inter la Parma aduce o cotă de 1,71 pentru biletul zile la pariuri

Cu un avans de 7 puncte față de Juventus, campioana ultimelor opt ediții, Inter pare a fi principala favorită la trofeu în acest an. Liderul la zi din Serie A este într-o formă deosebită în ultima perioadă, vine după o serie de cinci victorii consecutive și nu a mai pierdut un meci în campionat de pe 6 ianuarie, când a cedat cu 1-2 pe terenul Sampdoriei.

ADVERTISEMENT

VEZI AICI PONTURILE CU CARE POȚI DA LOVITURA LA PARIURI

De partea cealalată, gazdele de la Parma sunt într-o situație diametral opusă. Echipa la care evoluează românii Valentin Mihăilă și Dennis Man are o serie catastrofală de 15 meciuri fără victorie în campionat, ultimul succes datând din 30 noiembrie 2020, când s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Genoa. De atunci, a înregistrat 9 înfrângeri și 6 egaluri, iar consecința acestor rezultate este locul 19 în clasament, penultimul, la 5 puncte de salvarea de la retrogradare.

Fără îndoială, Inter este mare favorită în acest meci, dar ne așteptăm la o victorie concludentă, cu multe goluri marcate, așa cum a făcut-o în 4 dintre ultimele 5 partide. Mai ales că Parma este o formație care știe să încaseze, ultimele 4 jocuri ale sale din campionat fiind toate de „peste 2,5 goluri”. În plus, la fel stau lucrurile și în întâlnirile directe, în ultimele 3 confruntări marcându-se de cel puțin trei ori. Astfel că, pentru acest meci, vom opta pentru varianta „2 solist și peste 2,5 goluri în meci”, care are la Get’s Bet o excelentă cotă de 1,71.

ADVERTISEMENT

Cotă de 1,74 la biletul zilei pentru goluri în ambele porți la meciul Liverpool – Chelsea

Chiar dacă Liverpool trece printr-o profundă criză de formă, meciul cu Chelsea poate fi considerat șocul acestei etape din Premier League. Ocupând momentan pozițiile 6, respectiv 5 în clasament, și despărțite doar de un punct, cele două formații se luptă pentru a prinde un loc în Top 4 care va asigura la finalul campionatului prezența în grupele Ligii Campionilor.

„Cormoranii” lui Jurgen Klopp au un 2021 de coșmar, mai ales pe teren propriu, unde nu au reușit decât un egal în 5 partide și nu au marcat decât o singură dată, în înfrângerea categorică suferită în fața lui Manchester City, scor 1-4. Măcinată de accidentări, mai ales în compartimentul defensiv, Liverpool încearcă disperat să revină pe linia de plutire, iar un prim semnal încurajator a venit etapa trecută, când a reușit să se impună pe terenul „lanternei” Sheffield după 4 înfrângeri la rând.

ADVERTISEMENT

De partea cealaltă, Chelsea este pe val după venirea antrenorului german Thomas Tuchel, sub comanda căruia nu a cunoscut gustul înfrângerii. 3 victorii și două egaluri este bilanțul „albaștrilor” în ultimele 5 meciuri din Premier League și doar în ultimul nu a marcat, când a făcut 0-0 pe teren propriu cu Manchester United.

Pentru că se află într-o situație disperată, Liverpool nu-și poate permite să fie prudentă și va trebui să riște pentru a obține victoria. Ceea ce s-ar putea să o coste în plan defensiv, mai ales că este văduvită de aportul celor mai buni fundași ai săi. Iar din această cauză, ne așteptăm să avem parte de goluri, cel mai probabil în ambele porți. Așa că pronosticul pe care vi-l recomandăm la acest meci este „ambele marchează”, care are o cotă de 1,74 la Get’s Bet.

Câștig de aproape 300 de lei cu biletul zilei de joi la pariuri

Biletul zilei la pariuri, joi 4 martie 2021

În concluzie, pentru biletul zilei de joi la pariuri, avem de la Get’s Bet o cotă de 1,71 pentru pronosticul „2 solist și peste 2,5 goluri” la AC Parma – Inter și o cotă de 1,74 pentru „ambele marchează” la Liverpool – Chelsea, care combinate pe un singur bilet ne dau o cotă totală de 2,98. Numai bună pentru un câștig de aproape 300 de lei dacă alegem să mizăm 100 de lei.

ATENȚIE! Acestea sunt doar niște pronosticuri ale tipsterilor FANATIK și nu reprezintă o garanție a câștigului. Fiecare persoană este responsabilă de ceea ce pariază și de sumele pe care alege să le mizeze.

ADVERTISEMENT