Pariuri sportive

Biletul zilei la pariuri, luni, 14 septembrie 2020. „Leii“ triplează investiţia

13.09.2020 | 23:15
Biletul zilei la pariuri luni 14 septembrie 2020Leii tripleaza investitia
ADVERTISEMENT

Biletul zilei la pariuri, luni, 14 septembrie 2020. Săptămâna începe cu meciurile „leilor“, atât în Liga 1, cât şi în Premier League. Universitatea Craiova şi Chelsea joacă în deplasare şi au şanse mari să obţină cele trei puncte puse în joc, dar noi mizăm pe goluri şi ne alegem cu o cotă totală de 2,89 la Unibet.

Primul meci de pe biletul zilei este Viitorul Constanţa – Universitatea Craiova, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 3 din Liga 1. Sunt două dintre formaţiile cu pretenţii din campionat, dar după primele două runde au rezultate opuse.

ADVERTISEMENT

De la 22:15, Brighton – Chelsea se joacă în etapa inaugurală din Premier League. Este cea de-a doua partidă de pe biletul zilei, iar noi credem că oaspeţii vor găsi lejer poarta adversarului, profitând de transferurile de marcă pe care le-au reuşit în această vară.

Primul duel de pe biletul zilei se anunţă sărac în goluri

Viitorul nu are cel mai bun start de campionat. Până acum a obţinut un singur punct, din remiza 1-1 cu nou promovata UTA Arad, pe teren propriu, în prima rundă. În meciul precedent, constănţenii au pierdut fără drept de apel la FCSB cu 0-3. De altfel, Viitorul a ajuns la 5 partide consecutive fără victorie, dacă ţinem cont şi de finalul sezonului trecut.

ADVERTISEMENT

VEZI AICI COTELE CU CARE POȚI DA LOVITURA LA PARIURI!

Universitatea Craiova poate urca pe prima poziţie dacă se impune la Constanţa. Momentan, a rămas singura formaţie din Liga 1 care are victorii pe linie. Încă una ar însemna maximum de puncte după primele 3 etape. Mai mult, oltenii nu au primit niciun gol în acest sezon, dar nici în atac nu au strălucit. 1-0 la Sepsi şi 2-0 cu Astra au fost rezultatele de până acum. Craiova a fost eliminată ruşinos din cupele europene, aşa că acum se poate concentra exclusiv pe campionat.

În partidele directe, de obicei, se marca mult, cel puţin trei reuşite au fost pe tabelă în 5 din precedentele 6 meciuri. Dar, la momentul respectiv, gazdele de astăzi îl aveau pe Gică Hagi pe bancă şi echipa arăta mult mai bine. Şi apărarea Craiovei e mai sigură, în ultima perioadă, aşa că mizăm pe un meci cu reuşite puţine. „Sub 2,5 goluri“ are cota 1,76 la Unibet.

ADVERTISEMENT

Transferuri majore pentru Chelsea

Brighton este una dintre formaţiile care îşi propun an de an rămânerea în Premier League şi nu participarea în cupele europene. În cele trei sezoane de la promovare, a terminat pe locurile 15-17. Deşi este o echipă care se apără destul de bine, e greu de crezut că poate face faţă avalanşei de vedete de la Chelsea.

Chelsea a băgat mâna adânc în buzunar şi a adus fotbalişti interesanţi ca Timo Werner, Hakin Zyiech, Kai Havertz, Ben Chilwell sau Thiago Silva. Obiectivul londonezilor este să atace titlul, iar pentru asta nu trebuie să irosească puncte contra formaţiilor mici, iar Brighton se încadrează în această categorie.

ADVERTISEMENT

De la promovarea lui Brighton, Chelsea a câştigat toate partidele directe, mai puţin pe ultima, pe 1 ianuarie 2020, 1-1 pe terenul „pescăruşilor“. A fost, de altfel, singurul meci în care „leii“ au marcat o singură dată. „Peste 1,5 goluri Chelsea“ are cota 1,64 la Unibet.

Biletul zilei la pariuri, luni, 14 septembrie 2020
Biletul zilei la pariuri, luni, 14 septembrie 2020

ATENȚIE! Acestea sunt doar niște pronosticuri ale tipsterilor FANATIK și nu reprezintă o garanție a câștigului. Fiecare persoană este responsabilă de ceea ce pariază și de sumele pe care alege să le mizeze.

ADVERTISEMENT
Tags: