Biletul zilei la pariuri de sâmbătă, 5 septembrie 2026, e compus din pronosticuri pe meciurile AEK Atena – Aris, AS Roma – Atalanta și Fenerbahce – Beșiktaș. Cota totală de pe bilet este de 4,81 la Superbet.
Începem biletul zilei de sâmbătă, 5 septembrie, cu meciul dintre AEK Atena și Aris Salonic. Răzvan Marin și colegii lui sunt campionii en-titre ai Greciei și ar trebui să câștige fără mari probleme duelul cu Aris. Însă cota pentru victoria gazdelor e destul de mică, așa că am căutat un alt pronostic, mai profitabil. Ne-am îndreptat atenția asupra ofertei pe goluri. Și, privind statistica, se poate observa faptul că Aris are un complex la Atena și nu marchează. N-a reușit să facă acest lucru în precedentele 6 vizite pe terenul lui AEK. De fapt, din 2023 încoace, în 8 jocuri la AEK, Aris a înscris un singur gol. Iar echipa de acum a atenienilor e mai bună decât în precedentele sezoane. Ceea ce ne face să credem că Aris nu va marca nici acum. Dar, pentru o „șansă dublă”, mizăm pe „nu marchează ambele”, care ne-ar salva și la o surpriză de genul 0-1. Iar cota Superbet pentru acest pronostic este 1,72.
Ne mutăm atenția spre Serie A, acolo unde AS Roma primește vizita Atalantei. AS Roma este, poate, cea mai în formă echipă din Italia. În primele două etape a câștigat fără drept de apel, 4-0 cu Fiorentina, 4-0 pe terenul lui Lecce. De partea cealaltă, Atalanta e una dintre formațiile bune din campionatul italian. Dar nu a convins în acest start de sezon. S-a chinuit cu Hapoel Tel Aviv în preliminariile europene, doar 1-0 la general cu israelienii. În Serie A, are, de asemenea, două victorii, dar 2-1 cu Sassuolo și 1-0 cu Bologna. Și ambele jocuri au fost pe teren propriu. La cum au arătat AS Roma și Atalanta până acum, mizăm pe victoria gazdelor, la cotă 1,74 pe Superbet.
Ultimul meci de pe biletul zilei este Fenerbahce – Beșiktaș, care se joacă sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 20:00. Tensiunea, nervii și duritățile au lipsit rareori de la derby-urile turcești. Care, de multe ori se lasă cu minimum un cartonaș roșu. În ultimele patru jocuri de campionat dintre Fenerbahce și Beșiktaș s-au înregistrat trei eliminări. Însă, pe de altă parte, 50% din jocuri n-au avut cartonașe roșii. În schimb, au curs cele galbene. Iar către această opțiune ne-am uitat în oferta Superbet și am găsit „peste 5,5 cartonașe”, la cotă 1,61. În precedentele 9 dueluri directe, au fost 3 meciuri în care acest pronostic a fost „verde” înainte de pauză”
În concluzie, avem trei partide interesante pe biletul zilei, pentru un câștig de aproape 500 de lei sâmbătă, 5 septembrie. Am ales „nu marchează ambele” în AEK Atena – Aris Salonic, „1” la AS Roma – Atalanta și „peste 5,5 cartonașe” în Fenerbahce – Beșiktaș. Să fie verde!
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/screenshot-2026-09-04-183116.png)