News

Bill Gates aruncă săgeţi către Elon Musk: “Mai degrabă aş investi banii în vaccinuri, decât să călătoresc pe Marte”

Miliardarii se tachinează între ei. Bill Gates vede inutile eforturile lui Bill Gates de a încerca să colonizeze planeta Marte
03.02.2023 | 12:28
Bill Gates arunca sageti catre Elon Musk Mai degraba as investi banii in vaccinuri decat sa calatoresc pe Marte
Bill Gates rămâne fidel acţiunilor umanitare concrete Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Bill Gates a declarat într-un interviu pentru BBC că preferă să cheltuiască banii pentru vaccinuri decât să călătorească pe Marte, el considerând că investiţiile în călătorii spaţiale nu reprezintă o modalitate tocmai potrivită pentru a-şi cheltui averea.

Inteligenţa artificială va transforma dramatic umanitatea

Declaraţiile lui Bill Gates vin în contextul în care fondatorul SpaceX, Elon Musk, a spus că vrea să colonizeze Marte, în timp ce fondatorul Amazon, Jeff Bezos, s-a alăturat și el „cursei spațiale”. SpaceX, compania de călătorii cu rachete fondată de Musk în 2002, printre altele, și-a stabilit ca obiectiv final trimiterea de zboruri cu echipaj uman pe Marte și colonizarea acestei planete.

ADVERTISEMENT

În replică, Bill Gates spune: “De fapt, este destul de scump să mergi pe Marte. Poți cumpăra vaccinuri împotriva rujeolei și poți salva vieți, cu o investiţie aproximativă de 1.000 de dolari de persoană. Iar asta ne motivează și ne spune să nu mergem pe Marte”.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, conduce compania aeriană Blue Origin și a făcut o scurtă călătorie în spațiu în 2021, în timp ce magnatul britanic Richard Branson a ajuns și el la marginea spațiului cu avionul său rachetă Virgin Galactic.

ADVERTISEMENT

Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, crede, de asemenea, că inteligența artificială va transforma umanitatea într-un mod destul de dramatic: “Ne va ajuta să explorăm întrebări medicale și științifice. Nu este vorba doar despre roboți, ci ajută și la citit și la scris. De fapt, a existat mai mult progres decât în cazul roboților. Ambele ne vor oferi o productivitate mult mai mare”.

Gates a vorbit și despre cât de surprins a fost să vadă că a devenit ținta teoriilor conspirației în timpul pandemiei de coronavirus. “Nu mă așteptam la asta”, a spus el, referindu-se la sugestiile că a profitat de pe urma virusului sau că a planificat el însuşi pandemia.

ADVERTISEMENT

“În timpul pandemiei, au existat câteva zeci de milioane de mesaje pe această temă. E adevărat că mă ocup de vaccinuri, dar mă ocup de vaccinuri pentru a salva vieți. Bănuiesc că oamenii caută menevre de culise, explicații simplificate. Răul este mult mai ușor de înțeles decât biologia”, a declarat Gates pentru BBC.

El a mai vorbit despre cum, la fel ca mulți alți filantropi, l-a întâlnit pe infractorul sexual și omul de afaceri Jeffrey Epstein: “Acum cu siguranță sunt mai atent decât înainte. Voi acorda puțin mai multă atenție, dar -ar putea să greșesc din nou. Trăiesc deschis către lume și nu încerc să fiu un izolat”.

ADVERTISEMENT

Gates, care a fost cea mai bogată persoană din lume în cea mai mare parte a vieții sale, a donat zeci de miliarde de dolari cauzelor filantropice, adesea concentrate pe sănătatea globală, în special pe copii. Acum, miliardarul își petrece timpul în proiecte privind schimbările climatice, eradicarea malnutriției și a bolilor precum poliomielita și malaria.

Întrebat dacă a fost cumpătat în viața sa privată, Gates a spus: “Nu am un dressing uriaș. Nu port bijuterii. Când despachetez un cadou nu păstrez ambalajul pentru a-l folosi mai târziu, cu altă ocazie. Bunica mea nu a aruncat niciodată o pungă de hârtie, în viața ei. După standardele ei, sunt nebun”.

Gates a divorțat de soția sa, Melinda, în mai 2021. Când a fost întrebat dacă ar vrea să-și găsească dragostea din nou, a spus: “Desigur, nu sunt un robot”.

ADVERTISEMENT