Fotbal intern

Billel Omrani, omul cheie al victoriilor CFR-ului în cupele europene! Campioana a câștigat toate meciurile în care francezul a marcat

20.09.2019 | 11:16
Billel Omrani omul cheie al victoriilor CFRului in cupele europene Campioana a castigat toate meciurile in care francezul a marcat

Billel Omrani este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui Dan Petrescu în acest sezon din cupele europene. Odată cu golul decisiv din meciul Lazio, francezul a bifat al șaptelea gol în meciurile internaționale, iar echipa sa a ieșit victoriasă în toate confruntările în care Omrani a marcat.

Billel Omrani, decisiv pentru CFR în cupele europene

Billel Omrani are parte de un început de sezon excelent. Francezul a ajuns la 7 goluri marcate în cele 9 meciuri disputate de CFR în cupele europene, iar trupa lui Dan Petrescu a câștigat toate partidele în care francezul a marcat. Parcursul european al clujenilor a început cu o înfrângere (0-1) în primul tur preliminar din Liga Campionilor, dar dubla cu Astana a fost decisă în returul (3-1), grație hattrick-ului reușit de Omrani.

  • CFR Cluj – Astana 3-1 (hattrick Omrani)
  • CFR Cluj – Maccabi 1-0 (gol Omrani)
  • Celtic – CFR Cluj 3-4 (dublă Omrani)
  • CFR Cluj – Lazio 2-1 (gol Omrani)

În turul doi preliminar, CFR întâlnea Maccabi Tel Aviv. Meciul tur din Gruia a fost câștigat cu 1-0, datorită reușitei aceluiași Billel Omrani, iar remiza din manșa secundă consemna calificarea clujenilor. Runda de calificarea următoarea aducea în fața echipei lui Dan Petrescu campioana Scoției. După 1-1 în România, CFR mergea la Glasgow fără mai speranțe, însă calitatea și inspirația lui Omrani au ieșit, din nou, în evidență. Francezul a marcat de două ori pe “Celtic Park” și ducea campioana României în play-off-ul Champipns League, unde a pierdut, fără gol marcat, cu Slavia Praga (0-2 la general).

Billel Omrani în meciul cu Celtic, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Sursă Foto: Sportpictures
Billel Omrani în meciul cu Celtic, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Sursă Foto: Sportpictures

Odată cu eliminarea din Liga Campionilor, CFR a obținut automat prezența în grupele Europa League. La debutul în a doua cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, Billel Omrani a fost, din nou, decisiv. Tabela stadionului Dr. Constantin Rădulescu arăta 1-1 după 74 de minute de joc, moment în care francezul a ieșit la rampă și a adus victoria echipei sale în confruntarea cu favorita grupei, Lazio.

“Când mai dai și tu un gol?”

În martie, când Omrani era fără gol marcat de 4 luni, iar colegii de la CFR nu au ratat ocazia de a-l ironiza pe francez pentru ineficiența din fața porții. “Când mai dai și tu un gol?“, spuneau jucătorii CFR-ului în timpul unui interviu.

Vârful a reușit doar șase goluri în sezonul trecut din Casa Pariurilor Liga 1, în cele 32 de partide adunate în sezonul regular și play-off. Acum, la doar câteva luni distanță, Omrani a ajuns cel mai bun marcator străin din istoria CFR-ului în cupele europene.

Al treilea cel mai bun fotbalist în 2018

Chiar dacă nu a fost cel mai bun marcator al CFR-ului anul trecut, Billel Omrani a avut cel mai mare index InStat dintre jucătorii conduși de Dan Petrescu. 285 a fost indexul francezului în sezonul trecut din Casa Pariurilor Liga 1, fiind devansat doar de Alexandru Mitriță (293 index) și Nicușor Bancu (287).

  • Billel Omrani, index 292 la CFR – Lazio: 49 de minute jucate, un gol

Cifrele InStat au fost foarte bune și la ultimul meci al CFR-ului în cupele europene. La partida cu Lazio, Omrani a avut al patrulea cel mai mare index din echipa lui Dan Petrescu, lucru apreciabil, având în vedere că a jucat doar 49 de minute. Omrani a decis meciul cu favorita grupei în minutul 75, după ce l-a învins pe Strakosha.

  • 26 de ani are Billel Omrani
  • 2016 este anul în care francezul a ajuns la CFR