Fotbal intern

Birahima Tandia, senzaţia lui Sepsi Sfântu Gheorghe! Chelsea şi Liverpool l-au vrut şi este prieten cu Pogba

15.09.2018 | 20:34
Birahima Tandia senzatia lui Sepsi Sfantu Gheorghe Chelsea si Liverpool lau vrut si este prieten cu Pogba

Birahima Tandia este senzaţia lui Sepsi Sfântu Gheorghe în startul sezonului din Liga 1 Betano. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe ocupă locul trei, cu 14 puncte, la egalitate cu Astra Giurgiu şi FCSB, cu amendamentul că vicecampioana României are un meci mai puţin jucat. Mijlocaşul francez a marcat trei goluri în cele opt meciuri jucate în această stagiune, două dintre reuşite venind în meciul Concordia Chiajna – Sepsi 0-3.

Fotbalistul de 25 de ani a ajuns la Sepsi Sfântu Gheorghe în ianuarie 2018, dar a susţinut că frigul putea să-l facă să plece din România. “Am ajuns în România prin intermediul unui impresar român, care m-a contactat. Am fost de acord, am văzut ce condiţii sunt la Sepsi şi am acceptat să rămân aici. În iarna trecută, în ianuarie, când am ajuns la Sf. Gheorghe, era foarte frig, cu multă zăpadă. Mă întrebam dacă voi rezista. Apoi m-am obişnuit, pentru că avem zăpadă şi în Franţa. Dar frigul de aici este de luat în seamă. Sf. Gheorghe este un oraş mic, oamenii sunt foarte primitori, aşa că m-au ajutat să rămân la acest club”, a declarat Birahima Tandia pentru sport.ro.

Birahima Tandia, senzaţia lui Sepsi Sfântu Gheorghe

Birahima Tandia a făcut senzaţie la Sepsi Sfântu Gheorghe în primele meciuri din Liga 1 Betano, dar ar fi putut să joace în Premier League. Mijlocaşul născut în Franţa a susţinut că Liverpool, Chelsea şi Newcastle l-au vrut pe când avea 18 ani. “Când aveam 18 ani, am fost dorit de Newcastle, Liverpool şi Chelsea, dar au fost mulţi juniori francezi care au plecat în Anglia şi nu au jucat. Au ajuns la cluburi mai mici, nu au progresat şi au eşuat în străinătate. Eu am avut un club francez care m-a dorit, era mult mai uşor să mă impun la un club francez şi am preferat să semnez cu Caen. Îmi place fotbalul englez, Chelsea era clubul la care am visat. Înainte să mă accidentez la genunchi puteam să mă duc direct acolo, dar m-am sfătuit cu familia şi am ales Caen”, a precizat mijlocaşul lui Sepsi Sfântu Gheorghe.

Birahima Tandia, prieten cu Paul Pogba

Birahima Tandia a fost coleg la naţionala de juniori a Franţei cu Paul Pogba şi Raphael Varane. Mijlocaşul lui Sepsi Sfântu Gheorghe a precizat că încă ţine legătura cu fotbalistul care evoluează în prezent la Manchester United. “Am fost colegi la naţionalele de juniori ale Franţei. Încă mai ţin legătura cu Pogba. Este un jucător foarte bun, un jucător fenomenal. Pogba deja era căpitanul echipei de atunci, în afara terenului era şi atunci ca şi acum, el făcea atmosfera plăcută în vestiar. Dar pe teren era serios, avea plăcerea să fie pe teren şi respecta foarte mult fotbalul. Este unul dintre marii jucători ai momentului, şi-a dovedit valoarea, dar cred că poate urca şi mai sus. Cu Pogba sunt în contact, cu Varane nu am mai ţinut legătura”, a susţinut Birahima Tandia.

Birahima Tandia, senzaţia lui Sepsi Sfântu Gheorghe
Birahima Tandia, senzaţia lui Sepsi Sfântu Gheorghe