Biserica INTERZICE petrecerea de Halloween!

Răzvan Scarlat   
în Hotnews
30/10/2014, 08:23
Biserica INTERZICE petrecerea de Halloween!

“Halloweenul mutilează sufletele copiilor şi îi împinge pe tineri spre satanism”. Este poziţia halucinantă a reprezentanţilor bisericii faţă de sărbătoarea importată de la americani. Preoţii dezaprobă total costumarea în vampiri ori fantome şi le interzic credincioşilor să aibă astfel de manifestări pe care le consideră păgâne.

Măştile de vampir, scheleţii sau costumele de fanatome sunt considerate de feţele bisericeşti drept simboluri diavoleşti. În opinia preoţilor, cel mai bine ar fi că românii să uite de această sărbătoare păgână.

Biserica vede Halloween-ul ca pe o armă a diavolului, după cum spune Cornel Cadar, preot la Episcopia Romano-Catolică Iaşi. “Conform unor statistici documentate, în special în rândul tinerilor, cei care au avut contact cu mişcările sataniste spun că au început chiar cu aceste obiceiuri care sunt legate de Halloween”, a declarat acesta, pentru România TV.

Preoţii spun că sărbătoarea este un adevărat pericol, mai ales pentru sufletele copiilor, părere susţinută de preotul Constantin Sturzu, de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. “Este de natură de a mutila sufletele copiilor. Ce poate fi bun în a te deghiza în vârcolac, în vrăjitoare, în vampir? Am înţeles că unii se pictează cu cruce inversă, coarne de draci”, spune acesta.

Psihologii însă îi contrazic pe preoţi. “Este nevoia de fantastic pe care n-am inventat-o noi, nici Halloween-ul şi nici americanii. De aceea apar poveştile, basmele, eroii fantastici… Şi noi avem căpcăuni şi balauri, unii dintre noi ar vrea să ştie cum e să fii în pielea balaurului”, spune psihologul Mihaela Ghircoiaş.

SURSA: romaniatv.net
P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles