News

Mesajul Bisericii Ortodoxe împotriva extremismului, fără ecou la AUR. Liderii partidului susțin că nu ei sunt vizați

Liderii AUR susțin că mesajul Patriarhiei prin care respinge orice asociere cu curentele ultranaționalist nu vizează partidul lor și susțin că nu va exista o schimbare a mesajului politic.
07.02.2022 | 16:51
Mesajul Bisericii Ortodoxe impotriva extremismului fara ecou la AUR Liderii partidului sustin ca nu ei sunt vizati
Liderii AUR susțin că mesajul dur al BOR nu vizează partidul lor. Sursa foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Patriarhia Română a transmis vineri, 4 februarie, un comunicat în care, fără a numi un anume partid politic, a respins orice asociere a religiei cu politica, susținând că „ultranaționalismul zgomotos exacerbat și grav compromis ideologic” nu trebuie confundat cu „patriotismul luminat și echilibrat”, subliniind că temele creștin-conservatoare sunt „rupte xenofob de contextul spiritual al Europei”.

Deși Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) nu este numită direct în acest comunicat, reacția BOR a venit în contextul în care Călin Georgescu, propus pentru funcția de președinte de onoare al partidului, a făcut o serie de declarații simpatizante la adresa mișcării legionare și a Mareșalului Antonescu. În repetatea rânduri și alți lideri ai partidului au avut declarații ambiguue la adresa legionarilor, declarații asociate puternic cu valorile ortodoxismului.

ADVERTISEMENT

Mai mult, presa a relatat susținerea de care se bucură AUR în țară în rândul a numeroși preoți ortodocși dar și a multor frății cu un mesaj puternic pro-legionar și anti-european. În acest context au existat mai multe apeluri publice prin care i s-a cerut Bisericii să-și clarifice poziția sa oficială față de AUR.

Simion: „Nu se referă la AUR”

„Comunicatul Bisericii nu se refără la AUR. Este o interpretare rău-voitoare a celor de la g4media. Nici Ioan Aurel Pop nu se referea la AUR. La fel, face parte din aceeași campanie de a lovi în AUR”, a declarat pentru FANATIK George Simion, co-președintele AUR.

ADVERTISEMENT

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre care Claudiu Târziu, co-președintele AUR, a declarat recent că l-ar dori în funcția de președinte de onoare al partidului, a anunțat vineri că nu este interesat să intre în politică. „Precizez din nou că singura politică pe care o fac este aceea a Academiei Române și singura mea preocupare publică este menținerea acestei venerabile instituții la nivelul stabilit de fondatori și de înaintași, întru promovarea valorilor intelectuale autentice, a cercetării științifice și creației culturale la standardele cele mai înalte”, a scris Ioan Aurel Pop vineri, într-o postare pe Facebook.

În ceea ce privește criticile aduse de Simion publicației g4media, reamintim că în urmă cu două săptămâni, pe pagina oficială de Facebook a AUR simpatizanții partidului au fost rugați să alcătuiască un top cu „cele mai toxice publicații”, iar g4media era nominalizată ca fiind prima în fruntea listei.

ADVERTISEMENT

„Noi nu avem nicio obiecție față de comunicatul Bisericii de vreme ce nu este pomenit numele niciunui partid, iar celor care consideră că ar fi vorba de AUR ar trebui să le fie rușine. Dacă am ceva să-i reproșez purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, este mai degrabă o obiecție de ordin stilistic. E acolo un pleture de fraze foarte înghesuite în mod emfatic. Nu știu, a simțit nevoia să fie exhaustiv și să acopere tot domeniul de acuze privitoare la un partid care se revendică de la rădăcini creștine. Altmiteri, nu am nicio obiecție, pentru simplul fapt că Biserica, fiind supusă unei serii de acuze cum că ar sprijini asemenea mișcări politice de inspirație religioasă era firesc ca să iasă în public cu asemenea declarație. Tocmai pentru a pune distanță între Biserică și religie, pe de o parte, adică lumea lui Dumnezeu și, pe de altă parte, lumea Cezarului”, a declarat pentru FANATIK senatorul Sorin Lavric.

Acesta susține că nici în timpul campaniei electorale și nici în recenta campanie de imagine a co-președintelui AUR, George Simion, nu a existat o apropiere nelegitimă între partidul din care face parte și Biserică. Din aceste motive, senatorul Sorin Lavric susține că AUR nu are niciun motiv să-i schimbe mesajul pentru alegători.

ADVERTISEMENT

„Haideți să ne amintim ce a făcut președintele Iohannis în lunile de urgență și în starea de alertă apoi când a închis cimitirile și Bisericile, și ne-a împiedicat să participăm la slujba de Paște. Atunci nu a fost o ingerință a Cezarului în lumea Bisericii? Acolo cred că a fost ceva flagrant. Acum nu poți să-i interzici unui politician să se ducă la slujbe și să-și facă câteva poze.

Sigur, afirmațiile domnului Georgescu sunt deplorabile, asta putea să spună între patru ochi sau la o cafea cu prietenii, dar nu așa cum a facut-o dânsul. Asta pentru că sunt teme univoc, adică teme pe care nu le poți interpreta decât așa cum o impune pătura dominantă. Și, de asemenea, temă tabu post-belică, pe care dacă o interpretezi altfel îți tai creaca de sub picioare, este tema lui Antonescu, final de război și apoi Codreanu.

Altfel, noi nu avem ce să schimbăm în strategia noastră publică. Eu am invocat foarte mult deținuții politici dar nu am facut-o ținând cont de apartenența lor ideologică, ci având în vedere doar virtuțile lor eroice, când era vorba de partizani, fie martirice, când era vorba de cei care au murit în temnițe. Noi nu avem nimic de schimbat. Îi îndemnăm pe preoți să stea deoparte, niciodată nu le-am pretins să facă politică sau să sprijine public AUR. Noi însă am apărat Biserica de la bun început, într-o Europă în care curentul dominant este de punere la zid a creștinismului pe motiv că este o religie retrogradă alimentând idiosincraziile între neamuri și națiuni”, a subliniat Sorin Lavric pentru FANATIK.

O detașare formală de AUR

Ciprian Mihali, cadru universitar la UBB și fost diplomat, este de părere că mesajul BOR ar fi trebuit să fie mult mai clar adresat celor de la AUR și că, mai ales, ar fi trebuit să fie urmat și de acțiuni ferme, în condițiile în care liderii AUR continuă să facă campanie în bisericile ortodoxe. Fără aceste acțiuni, mesajul BOR rămâne unul de fațadă, susține aceste, în condițiile în care sunt acceptate în continuare astfel de complicități.

„În ceea ce privește poziția AUR, sigur, ei revendică nu o instituție ci o credință. Din punctul lor de vedere, sunt cu acest sentiment religios și cu acest atașament la credință dincolo de vreo instituție religioasă, inclusiv dincolo de Biserica Ortodoxă. Asta ar fi aproape adevărat, pentru că există cu siguranță la AUR, așa cum există și la alte partide, o componentă non-ortodoxă. Adică putem avea acolo și greco-catolici, și culte neo-protestante.

Însă cred că nu acest aspect este important și relevant în această discuție. E important doar faptul că AUR se pretinde a fi purtătorul veritabil, autentic al credinței, chiar deasupra Bisericii Ortodoxe, și nu este exclus ca o parte din iritarea reciprocă să vină din asta. Din faptul că și-au revendicat ceva mai mult chiar decât Biserica.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă se detașează formal de AUR, formal atât cât să își spele imaginea. În practică însă lucrurile sunt mai complicate. Nu mai departe de zilele trecute, George Simion s-a dus în bisericile românești din diaspora – inslusiv în biserica ortodoxă din centrul Parisului, cea mai importantă biserică ortodoxă din Franța. Ori asta nu se poate face fără girul conducerii BOR. Deci există complicități subterane. Așa cum există foarte multe astfel de complicități în sate, comune, orașe – unde preoții sau bisericile sunt alături de George Simion. Deci BOR a încercat numai să se protejeze puțin de fațadă, însă în realitate lucrurile sunt puțin mai complicate”, a declarat pentru FANATIK Ciprian Mihali, fost diplomat, în prezent cadru universitar la Universitatea Babeș-Boliay din Cluj-Napoca.

Acesta este de părere că Biserica ar fi trebuit să numească direct AUR în comunicatul în care a criticat actorii politici pentru apropierea nelegitimă de valorile bisericii, și susține că mesajul BOR ar trebui să fie urmat de acțiuni concrete, astfel încât preoții să nu mai apară alături de AUR sau liderii acestui partid să nu mai fie promovați la postul de televiziune al Patriarhiei.

„BOR ar fi trebuit să se detașeze mult mai ferm de AUR. Să nu fie doar o spălare pe mâini așa de la distanță. În cazul AUR este o intrumentare foate explicită – nu toate partidele o fac. Dacă există din când în când mici jocuri de simpatie reciprocă cu PSD sau PNL, asta nu se întâmplă în forma acestei revendicări exclusive și violente cum e AUR. Să nu uităm că AUR își revendică o filiație mai mult decât problematică cu mișcarea legionară, cu sfinții închisorilor. Cred că BOR ar fi putut să facă mult mai mult în această privință.

BOR își apără reputația și nimic mai mult, ar fi putut face și mai mult de atât și mai devreme – să denunțe clar instrumentalizarea religiei de anumite formațiuni politice, și nu așa în general. Ar fi putut ieși cu o declarație mult mai fermă care să fie urmată și de acțiuni mai ferme, să vedem mai puțin extremiștii plimbându-se alături de preoții și chiar înalții prelați ai Biserici”, este de părere Ciprian Mihali.

Mesajul dur al Bisericii Ortodoxe

Biserica Ortodoxă Română a transmis că nu este de acord ca anumite entități politice să „își asocieze din proprie și impură inițiativă numele trecător cu numele veșnic al Bisericii”, și a subliniat că amestecarea politicii cu Biserica a făcut multe victime de-a lungul istoriei, iar mai târziu o astfel de încercare s-a dovedit a fi „constant sortită eșecului moral și toxicului exces populist”.

„Nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinței și a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei.

„Cele ale lui Dumnezeu” sunt, prin firea lor, și așa trebuie să rămână, precum a spus Însuși Hristos, deplin separate de „cele ale Cezarului”. Ispita unirii lor conduce inevitabil la edulcorarea religiei și la butaforizarea politicii, ambele efecte fiind profund dăunătoare sănătății organismului social. Amestecarea lor nătângă a făcut deja prea multe victime în istorie, inclusiv în cea românească, și orice încercare de transgresare a graniței dintre ele s-a dovedit constant sortită eșecului moral și toxicului exces populist”, se arată în mesajul semnat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

ADVERTISEMENT
Cine sunt concurenții de la Survivor România 2025 » Mai mulți sportivi participă...
Cine sunt concurenții de la Survivor România 2025 » Mai mulți sportivi participă la show-ul TV
Probleme noi pentru Diana Șoșoacă. Amalia Bellantoni, citată la DNA după ce i-a...
Probleme noi pentru Diana Șoșoacă. Amalia Bellantoni, citată la DNA după ce i-a făcut plângere penală șefei SOS România. Document exclusiv
Semifinala Vocea României Live. Emoții în echipa lui Smiley: Robert Lukian sau Andra...
Semifinala Vocea României Live. Emoții în echipa lui Smiley: Robert Lukian sau Andra Argișanu? “Am trecut prin perioade grele” Exclusiv
Cum au fost românii înfometați sistematic pe baze „științifice”. Cât trebuia să mănânce...
Cum au fost românii înfometați sistematic pe baze „științifice”. Cât trebuia să mănânce un român conform nutriționiștilor lui Ceaușescu
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit...
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Fosta lui Pescobar, topless la Survivor România 2025? Larisa Popa, tranșantă cu privire...
Fosta lui Pescobar, topless la Survivor România 2025? Larisa Popa, tranșantă cu privire la controversatul afacerist: „Am trăit opt ani lângă acest om”
Dezvăluiri despre românul care a plătit 365.000 de euro pentru un tablou semnat...
Dezvăluiri despre românul care a plătit 365.000 de euro pentru un tablou semnat de Nicolae Grigorescu. Câți colecționari s-au luptat pentru opera de artă
Pe ce se bazează politica rusească de diversiune în Republica Moldova și România....
Pe ce se bazează politica rusească de diversiune în Republica Moldova și România. Istoricul Cosmin Popa dezvăluie modul de acțiune al FSB și SVR
Cât de în siguranță sunt, de fapt, victimele agresorilor sexuali. Statisticile privind numărul...
Cât de în siguranță sunt, de fapt, victimele agresorilor sexuali. Statisticile privind numărul infractorilor sunt îngrijorătoare
O nouă taxă obligatorie. Intră în vigoare în 2025
O nouă taxă obligatorie. Intră în vigoare în 2025
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima...
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!
Final de an răsunător pentru patru zodii. Sunt protejate de Univers în ultimele...
Final de an răsunător pentru patru zodii. Sunt protejate de Univers în ultimele zile din 2024
EURO EXPLODEAZĂ în ROMÂNIA! Alertă la NIVEL NAȚIONAL. La cât ajunge
EURO EXPLODEAZĂ în ROMÂNIA! Alertă la NIVEL NAȚIONAL. La cât ajunge
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă. Dialogul făcut public este tulburator
Maria a murit pe loc în timp ce făcea baie și vorbea pe...
Maria a murit pe loc în timp ce făcea baie și vorbea pe telefon cu cea mai bună prietenă, într-o localitate din Italia
Horoscop săptămâna 13-19 decembrie. Schimbări și lecții importante pentru toate zodiile. Pericole pentru...
Horoscop săptămâna 13-19 decembrie. Schimbări și lecții importante pentru toate zodiile. Pericole pentru Berbeci, oportunități pentru Fecioare, Vărsătorii au de luat decizii