News

Biserica Ortodoxă permite consumul acestor alimente în această zi din Postul Paștelui

14.04.2019 | 11:16
Tot ce trebuie să știi despre Postul Paștelui

Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, astfel că în această perioadă credincioșii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare cum se cuvine și, bineînțeles, țin post. În acest sens, trebuie știut faptul că există zile în care Biserica Ortodoxă vă acordă dezlegare la consumul anumitor alimente, chiar dacă vă aflați în Postul Paștelui.

Dezlegări la alimente în Postul Paștelui

Deși posturile sunt perioade în care credincioșii renunță de bunăvoie la mai toate desfătările trupești, acestea cuprind și zile în care se acordă așa-numita „dezlegare”la unele alimente, printre care se numără untdelemnul, vinul, fructele de mare sau peștele. Credincioșii care nu au la îndemână cărțile bisericești unde sunt menționate aceste dezlegări, pot consulta calendarul creștin-ortodox.

Dezlegările vin din hotărârile canonice privitoare la posturi, care nu au caracter de dogmă, adică nu trebuie privite ca niște reguli absolut neschimbate și eterne, ci fac parte din normele bisericești cu caracter moral-disciplinar, care au fost formulate de autoritatea bisericească în funcție de nevoile, împrejurările și evoluția vieții religios-morale a credincioșilor și care pot fi deci anulate, modificate sau atenuate de aceeași autoritate, la nevoie”.

Patriarhul Daniel dă dezlegare la anumite alimente în Postul Paștelui
Patriarhul Daniel dă dezlegare la anumite alimente în Postul Paștelui

Tot ce trebuie să știi despre Postul Paștelui

Pentru că Postul Sfintelor Paști este cel mai aspru post al Bisericii Ortodoxe, în zilele în care se prăznuiesc anumiți sfinti, canoanele Bisericii au rânduit anumite dezlegări alimentare. Astfel, în biserici și mănăstiri se face priveghere, iar această nevoință suplimentară necesită și o oarecare putere trupească.  Scopul acestor dezlegări este acela de a ajuta organismul să-și recapete forțele necesare pentru a continua postul.

În acest post se face “dezlegare” la untdelemn, la vin si, mai rar, la pește. Untdelemnul si vinul reprezintă două alimente de bază în hrana noastră. Doar postind și fără ulei ne putem da seama de valoarea acestuia în alimentația noastră. Uleiul dă gust mancarurilor și totodată ne întărește trupul. La fel se întâmplă și în cazul vinului, aceste două alimente fiind adesea asemănate unor medicamente naturale, dăruite omului de către Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă spune că în Postul Mare se mănâncă de post (adică fără carne și fără lactate, ouă sau pește) și nu se pune untdelemn în mâncare, în timpul săptămânii. Sâmbăta și Duminica se face mâncare de post, dar se poate folosi oricât de mult untdelemn este nevoie. De asemenea, în aceste două zile este dezlegare și la vin. Sfântul Dorothei din Gaza, pentru aceste dezlegări de Sâmbătă și Duminică, nu socotea aceste două zile ca fiind zile de post adevărat. În două zile de sărbătoare – Buna Vestire și Duminica Floriilor – este dezlegare la pește și vin” , ne explică Părintele Filotheu Bălan de la petru Vodă.