Surpriza campionatului Moldovei confirmă și în Europa. În vară, Petrocub Hînceşti a devenit în premieră campioana Moldovei, după opt ani de dominație a celor de la Sheriff Tiraspol. Petrocub a reușit chiar eventul, câștigând și Cupa Moldovei, 3-1 cu Zimbrul Chișinău.
În preliminariile Ligii Campionilor, Petrocub a eliminat pe Ordabassy, din Kazahstan, dar a pierdut dubla cu Apoel Nicosia. Ulterior, Petrocub Hâncești şi-a asigurat însă, în premieră, calificarea în grupele unei competiţii europene, fie Europa League, fie Conference League (dacă va pierde în play-off-ul UEL). Moldovenii au trecut de formația galeză New Saints FC, scor 1-0 acasă și 0-0 în deplasare.
Omul care a construit Petrocub este Mihai Usatîi, unul dintre cei mai importanţi investitori din fotbalul moldovenesc. În 1996, împreună cu Mihail Crăciun, Usatîi a preluat clubul Spicul Sărata-Galbenă, investind în fotbal. Acum patru ani, Mihai Usatîi a făcut un pas în spate şi l-a lăsat la conducere pe fiul său, Nicolae Usatîi.
În ianuarie 2024, Petrocub Hîncești a încheiat un parteneriat cu o companie de investiții, în urma căruia fostul CEO al Asante Kotoko, Nana Yaw Amponsah, a fost numit noul președinte al clubului.
Asante Kotoko Sporting Club, cunoscut simplu sub numele de Asante Kotoko, este un club profesionist din Ghana. A câștigat campionatul de 24 de ori (record) și Liga Campionilor Africii de două ori și au fost desemnat clubul african al secolului de către Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS)
În urma acestui parteneriat, în Moldova au ajuns mai mulți jucători africani, care au ridicat nivelul echipei. Astfel, lângă Bivol, Căruntu, Potîrniche, Borș și frații Mihai și Sergiu Plătică, au ajuns Diallo, Basin, Agyemang și alții.
Valoarea totală a lotului moldovenilor este de 6 milioane de euro. Un singur fotbalist valorează mai mult de 500.000 de euro. Este vorba despre Vladimir Ambros, un mijlocaș moldovean de 550.000 de euro.
Petrocub îl are în echipă și pe Nicky Cleșcenco, fiul selecționerului Serghei Cleșcenco, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Moldovei. Nicky este născut la Dublin, are și cetățenie irlandeză, e împrumutat de la Sion și joacă pentru naționala Moldovei.
Petrocub este din Hîncești, un orășel cu 12.000 de locuitori, situat la 33 de kilometri de Chișinău. Localitatea a fost parte din România până în 1944. Din 1945 până în 1965 s-a numit Kotovskoe, care în 1965 a fost schimbat în Kotovsk. Din 1990 se numește din nou Hîncești.
În play-off-ul Europa League, Petrocub va înfrunta campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, care a fost eliminată din Liga Campionilor de Qarabag FK, după 2-1 în deplasare şi 2-7 acasă