Scandalul de blat de la Brăila ia amploare. Afirmaţii incredibile!

Alex Bradescu    Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
09/12/2017, 17:30
Scandalul de blat de la Brăila ia amploare. Afirmaţii incredibile!

Situaţia de la Brăila este cu adevărat incendiară după ce antrenorul Alin Pânzariu şi-a acuzat doi fotbalişti că au vândut meciuri în acest sezon de Liga 2. Unul din jucătorii acuzaţi, Costel Roşu, care a fost pus pe liber de conducerea clubului, a replicat dur după atacul tehnicianului: “Blatiştii ordinari de noi l-am făcut antrenor mare pe antrenorul Alin Pânzaru. Nu e adevărat nimic! Nu am cum să mă duc eu la jucători, să le propun să facă blat. La Satu Mare, de exemplu, am greşit o singură pasă, nu am făcut nici măcar un fault! Cum pot fi eu blat în meciul acela? Nu am fost implicat niciodată în astfel de chestii! O să apelez la un avocat, nu am avut niciodată probleme cu justiţia. Merg până la capăt să-mi apăr onoarea. Eu vreau să mai joc fotbal!”.

Pe de altă parte, preşedintele clubului, Auraş Braşoveanu, afirmă că susţine până la capăt declaraţiile făcute de antrenor: “În acest sezon, noi am renunţat la o serie de jucători, toţi titulari. Tocmai din acest motiv, că existau suspiciuni”. Acesta a ciontinuat explicând că există şi mărturii de la fotbaliştii din lot care îl susţin pe tehnician: “O declaraţie a antrenorului pe care clubul o va susţine. Avem declaraţii ale unor jucători care au fost invitaţi, între ghilimele, să participe la astfel de jocuri. Când am avut certitudinea că ceva e putred în vestiar, am luat măsuri”.  

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

“Sămânţa răului e în toată Liga 2!”

Braşoveanu face în continuare, la o televiziune de sport, o afirmaţie incredibilă, dezvăluind că Brăila nu e singura echipă din Liga 2 care se află în această situaţie. “S-a sădit această sămânţă a răului, dar nu doar la noi, ci în toată liga a doua. 100% sunt şi alte cluburi în aceeaşi situaţie. Ce se întâmplă e grav!”. Meciurile despre care se vorbeşte că ar fi fost trucate de jucători pentru pariuri în acest sezon sunt CS Mioveni (2-2, 1 pauză, X final) şi Olimpia Satu Mare (3-2 pentru Satu Mare după 2-1 la pauză pentru brăileni). 

Oficialul Brăilei dă şi o explicaţie pentru astfel de practici: situaţia financiară precară în care se află majoritatea cluburilor din Liga 2. “Nu avem o garanţie a meciurilor care au fost trucate, dar sunt suspiciuni pentru mai multe partide. Nu ştiu dacă au jucat tot timpul pentru pariuri, dar din păcate aveţi dreptate: situaţia financiară a clubului a dus la asemenea momente”, a mai spus Braşoveanu. 

Cum a început totul: declaraţia antrenorului

Dacia Unirea Brăila a fost învinsă de Ştiinţa Miroslava, scor 1-4, într-un meci din etapa 21 din Liga a 2-a, iar situaţia gazdelor nu este una foarte bună. După înfrângerea de pe teren propriu, antrenorul Alin Pânzaru a făcut o serie de declaraţii incendiare în care îşi acuză jucătorii. 

Antrenorul Alin Pânzaru a acuzat doi dintre oamenii de bază din lotul echipei Dacia Unirea Brăila că au trântit meciuri din prima parte a acestu sezon. Se pare că este vorba despre atacantul Costel Roşu (32 de ani) şi mijlocaşul Gabriel Iosofache (26 de ani).

Blat în Liga 2: “Au vândut meciuri în draci”

“Au fost jucători care au avut tot felul de preocupări, orice altceva decât fotbal. Au fost unii care au început să vândă meciurile, precum Roşu şi Iosofache. Au fost nişte ordinari blatişti, nenorociţi Au vândut meciuri în draci! Cei care au rămas nu s-au complăcut, dar au acceptat astfel de jucători lângă ei, care le-au cerut să joace la 1 pauză / 2 final. Din păcate, am aflat târziu şi jucătorii nu ne-au informat.

O să jucăm cu sabia deasupra capului, dar trebuie să aducem caractere, nu blatişti ordinari. S-au apucat de vândut meciuri, pentru că n-au avut bani. Lumea nu e proastă şi de aia îi înjură. Roşu a fost vânzătorul echipei, nu un golgheter! Probabil că merităm asta, din moment ce i-am acceptat aici”, a tunat Pânzaru, după înfrângerea cu Miroslava, scor 1-4. 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles