De altfel, a fost chiar primul gol pe care Spania l-a primit în această ediție de EURO 2024, Robin Le Normand trimițând din greșeală în proprie poartă, în timp ce încerca să respingă o centrare.
Blestemul autogolurilor la EURO 2024 continuă, Robin Le Normand, fundașul Spaniei, trimițându-și mingea în propria poartă în confruntarea cu Georgia, în minutul 18.
A fost al 8-lea autogol dat la Campionatul European din Germania și ne aflăm în acest moment abia în faza optimilor de finală, așa că până la finalul turneului sunt șanse să mai asistăm la astfel de momente.
Lamine Yamal este puștiul teribil al Spaniei pentru EURO 2024, iar selecționerul Luis de la Fuente își pune speranțe în puștiul Barcelonei: „El continuă să doboare recorduri și se maturizează tot mai mult în fiecare zi, într-un mod pozitiv.
Cu timpul va deveni un jucător extraordinar. Dar cer aceeași prudență. Este o bucurie să fie prezent la lot alături de colegii săi mai mari, pe care, de multe ori, îi impresionează!”.
„Nici măcar Messi nu era atât de bun la vârsta lui! Lamine Yamal reușește lucruri extraordinare, nu poate să fie comparat cu nimeni!”, este de părere Fernando Llorente, fostul atacant al naționalei Spaniei.
„Sunt foarte fericit pentru victorie, pentru debut, dar deja mă gândesc la următorul meci. Sunt aici să joc pentru echipă, să o ajut, să mă apăr, orice e nevoie.
Suntem o echipă eficientă, am jucat cu multă încredere. Munca din ultimele luni s-a văzut azi. Carvajal e într-o formă incredibilă și mă bucur că a marcat din pasa mea”, a spus și Lamine Yamal, după victoria Spaniei împotriva Croației.