News

Blocul din calea avioanelor. Un dezvoltator are deja chiriași în apartamentele imobilului construit ilegal pe culoarul de zbor spre Aeroportul Băneasa

Primăria Sectorului 1 ezită de 12 ani să ceară demolarea blocului turn construit ilegal și poziționat pe un culoar de zbor al aeronavelor spre Aeroportul Băneasa.
22.08.2025 | 05:46
Blocul din calea avioanelor Un dezvoltator are deja chiriasi in apartamentele imobilului construit ilegal pe culoarul de zbor spre Aeroportul Baneasa
Blocul construit fără autorizații pe strada Heliului, Sector 1. Primarul George Cristian Tuță spune că ”încearcă să rezolve” situația / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Fanatik, Google Maps, Hepta
ADVERTISEMENT

În timp ce Primăria Sectorului 1 și primarul Geoerge Tuță susțin că aplică legea în cazul unui bloc construit complet ilegal pe strada Heliului, așa cum recunoaște chiar municipalitatea de sector, proprietarii imobilului deja au început să găzduiască locatari în imobil.

Blocul din calea avioanelor

Dan Roman, proprietarul blocului, a declarat pentru FANATIK că imobilul pe care îl deține are toate autorizațiile și poate face ce dorește acolo. Nu a dorit să ni le arate sau să indice un număr al autorizației. Vecinii și administrația Sectorului 1 încearcă acum să obțină în instanță aplicarea unui sigiliu pentru ca imobilul să nu mai fie locuit.

ADVERTISEMENT

Contactat de FANATIK, Primarul Sectorului 1, George Tuță, ne-a declarat că știe despre problemă, dar că ea a fost provocată mai mult de fostul primar, Clotilde Armand. Edilul a promis că toate serviciile din subordinea administrației locale vor aplica legea în acest caz, dar și în orice alt caz asemănător. Aici trebuie amintit că, în timpul mandatului de primar, Clotilde Armand a expus de mai multe ori neregulile construcției, dar a sugerat că Poliția Locală, dar și alte instituții nu au dorit să intervină cu adevărat.

Există încă din 2013 o decizie de desființare a construcțiilor (pe atunci fiind amenajat doar subsolul viitorului bloc de 8 etaje) Cu toate acestea, Primăria Sectorului 1 și Poliția Locală din subordine nu au cerut desființarea construcției ilegale, mai ales că nu poate intra în legalitate din cauza faptului că se află pe un culoar de zbor spre Aeroportul Băneasa

ADVERTISEMENT

Blocul ilegal din calea avioanelor a început să fie locuit

Imobilul de 10 niveluri (S+P+8E) se află într-o zonă de protecție a zborurilor din și spre Aeroportul Băneasa, așa cum reiese din informațiile oferite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Blocul se află în „zona II de referință generată de Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu”, ceea ce înseamnă că regimul de înălțime trebuia să fie de maximum 8 metri. Practic, în zonă se poate construi maximum P+2E.

ADVERTISEMENT

Mai mult, blocul nici nu a fost avizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Blocul de 8 etaje, aflat la 1,2 kilometri de pista Aeroportului Băneasa, într-o zonă unde nu se putea construi mai mult de trei niveluri, a început să fie locuit de mai multe familii, rude cu proprietarii, așa cum reiese dintr-o sesizare a vecinilor, dar și din documente ale Primăriei Sectorului 1.

ADVERTISEMENT

Proprietarul imobilului: ”Are toate autorizațiile, domnule”. Ce spune primarul Tuță

În plus, și FANATIK a constatat la fața locului, pe 17 august, că în blocul fără autorizații, care nu este cadastrat, locuiau la mijlocul lunii august mai multe familii. Ba chiar acestea aveau și interfon de acces, în momentul vizitei reporterului FANATIK la fața locului. Locatarii apartamentelor din blocul din calea avioanelor nu sunt proprietari în sensul legal al cuvântului, pentru că imobilul nu este cadastrat, ci sunt rude sau cunoscuți ale dezvoltatorilor. Aceștia sunt cazați sub formă de „chiriași”, așa cum ne-au povestit vecinii și paznicii clădirilor din zonă.

Dan Roman, unul dintre proprietari, ne-a asigurat cu ocazia vizitei FANATIK că imobilul are toate autorizațiile: „Are, domnule, toate autorizațiile. Este totul în regulă”, ne-a declarat acesta. În momentul când i-am spus că din datele Primăriei Sectorului 1 reiese că imobilul nu este autorizat, acesta ne-a mai spus că nu este așa și că, oricum, nu ar trebui să fie treaba presei situația blocului de pe strada Heliului.

ADVERTISEMENT
intrare imobil strada Heliului
Intrarea în blocul construit fără autorizații pe strada Heliului, Sector 1 / Foto: Fanatik

George Tuță promite: ”Vom face ce trebuie”

Primarul George Tuță ne-a transmis, în cadrul unei discuții telefonice, că știe în parte situația de la această adresă, dar de vină ar fi primarul anterior, care a permis proprietarilor să înregistreze anumite documente. „Da, în mare îmi sună cunoscută adresa, dar nu pot să comentez prea mult. Acolo s-au făcut multe greșeli. Încercăm să rezolvăm prin direcțiile de specialitate pentru că ele trebuie să aplice legea. Mai mult nu pot comenta. Vom face tot ceea ce trebuie și în această situație, și în toate situațiile de acest gen. În Sectorul 1 nu se va mai construi fiecare cum vrea pentru a obține profituri cât mai mari din afaceri imobiliare”, ne-a asigurat primarul.

george tuta
George Tuță spune că va fi „un primar al tuturor”/ Foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Aurotirățile încearcă să pună un sigiliu la ușa blocului din calea avioanelor

Nu doar FANATIK a observat cazul absurd al blocului construit în calea avioanelor, care a ajuns să fie locuit deși nu are niciun fel de autorizație. Vecinii și Primăria Sectorului 1 au observat același lucru și susțin, în dosarul nr. 25378/3/2025, aplicarea unui sigiliu asupra construcției edificate ilegal la adresa Str. Heliului nr. 14B-16, Sector 1, București, pentru a interzice accesul și a opri de urgență activitățile ilicite desfășurate în interiorul acesteia.

„Măsura aplicării sigiliului este menită să interzică accesul în imobilul din str. Heliului nr. 14B-16, Sector 1, al numiților Roman Gigi și Roman Dan, pentru prevenirea continuării lucrărilor de construcție la imobilul care are deja hotărâre definitivă de desființare”, au precizat reprezentanții Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Sectorului 1. Următorul termen al acestui dosar va fi de-abia în octombrie, așa că până în atunci blocul va fi locuit.

Poliția Locală a venit în control. Ce a găsit la fața locului

Ultimul control realizat de Poliția Locală Sector 1, instituția din subordinea primarului George Tuță care se ocupă de disciplina în construcții în acest sector, a fost realizat pe 8 iulie 2025, așa cum reiese din datele de la dosarul 25378/3/202 consultat de FANATIK. La controlul din această dată, polițiștii locali au constatat următoarele diferențe față de documentația cadastrală existentă:

  • modificarea parapeților teraselor de peste etajul 8 și a formei acestora;
  • inexistența unor scări elicoidale metalice exterioare de acces către terasele de peste etajul 8, care apar în documentația cadastrală.

„Aceste lucrări nu sunt acoperite de vreo autorizație de construire și fac obiectul unei analize în vederea aplicării măsurilor legale prevăzute de Legea nr. 50/1991”, se mai precizează în datele Primăriei Sector 1 trimise la Tribunalul București.

Istoria blocului din calea avioanelor

În fapt, pe str. Heliului nr. 14B-16, Sector 1, Roman Maria a început să construiască fără autorizație o clădire încă din 2006. Această situație a fost constatată oficial de autoritățile  încă din anul 2007, când Primăria Municipiului București, prin Direcția Inspecție și Control General, a dispus oprirea lucrărilor prin procesul-verbal de contravenție nr. 6818/26.10.2007, semnat de agentul constatator Carmen Cereșeanu și contrasemnat de Primarul General al Municipiului București, Adriean Videanu.

Bloc de pe strada Heliului, Sector 1
Blocul construit fără autorizații pe strada Heliului, Sector 1

Prin Hotărârea Curții de Apel București nr. 1927/14.11.2013, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus, fără echivoc, desființarea construcției realizate ilegal și readucerea terenului la starea inițială. Nimeni, nicio instituție, nu a pus în aplicare decizia de demolare a imobilului.

Lucrările au fost reluate mai intens din 2018, iar în 2022 blocul fără nicio autorizație și construit în calea avioanelor era practic gata, cel puțin în exterior. Între timp, proprietatea a fost pasată între membrii familiei proprietarilor în urma unor executări silite, ceea ce oferea o fereastră legislativă pentru ca imobilul fără autorizații să fie intabulat de persoana care obținea proprietatea la licitația de executare a bunului.

În cele din urmă, acțiunile din instanță au dus la blocarea și anularea încercării de intabulare. De atunci, din 2022–2023, vecinii și Primăria Sectorului 1 încearcă să obțină decizii de aducere în legalitate, ceea ce înseamnă inclusiv dărâmarea etajelor suplimentare construite într-o zonă cu restricții.

Autoritatea Aeronautică Civilă arată că imobilul de pe strada Heliului nr. 14B-16 are nevoie de avizul instituției, fiind încadrat în zona terenurilor cu servituți aeronautice de gradul II. Blocul, construit fără autorizație și ajuns la opt etaje cu 30 de apartamente, a fost ridicat în ultimii 15 ani sub ochii autorităților locale. Primăria Sectorului 1 confirmă: „Lucrările de construire în vederea edificării imobilului de 10 niveluri (S+P+8E) […] au fost executate fără autorizație.

distanta față de pista Aeroportului Băneasa de clădirea de pe strada Heliului
distanta pista Aeroportului Băneasa de clădirea de pe strada Heliului, sursa foto: Google Earth

Imobilul se află la 1,2 km de Aeroportul Băneasa, într-o zonă cu trafic aerian la mică altitudine. AACR precizează că „adresa se încadrează în zona II de referință generată de Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu, respectiv în zonele de protecție aferente echipamentelor CNS (ILS, DME, MSSR).”

În legislație, aceste terenuri sunt „cu servituți aeronautice”, unde construcțiile trebuie avizate de AACR pentru a fi cunoscute obstacolele de pe culoarele de zbor. Instituția confirmă că nu a emis aviz pentru imobilul menționat.

„În vederea edificării unei construcții pe terenul situat pe strada Heliului nr.14B-16 din Sectorul 1 este necesară solicitarea și obținerea avizului favorabil al AACR, în conformitate cu prevederile articolelor anterior menționate. În baza datelor sumare furnizate de dumneavoastră, în evidența AACR nu s-a identificat ca fiind emis un aviz favorabil pentru edificarea vreunui imobil situat la adresa menționată de dumneavoastră”, mai este scris în răspunsul instituției.

Proprietarii imobilului, mai tari decât poliția locală

Poliția Locală, instituția care asigură disciplina în construcții, nu a reușit niciodată să-și impună autoritatea legală în fața proprietarilor. Poliția Locală Sector 1 este condusă de Mihaela Rădulescu. Însă, sectorul de disciplincă în construcții este coordonat de Daniel Călărașu. Supervizorul său în materie de disciplină în construcție este directorul adjunct Răzvan-Florin State.

Daniel Tudorache, Florin Răzvan State și Lucian Călărasu
Florin Răzvan State (stâmga, ce geacă) și Daniel Călărasu (drepata, în spate, cu palton) sunt șefii Poliției Locale Sector 1 care coordonează Disciplina în Construcții în administrația de sector

Proprietari imobilului, familia Roman, au împiedicat efectuarea controalelor de către Poliția Locală Sector 1 prin nepermiterea accesului în imobil în mai multe situații. În plus nu a respectat nicio decizie de oprire a lucrărilor. Pentru rezolvarea acestei situații de fapt, Poliția Locală Sector 1 i-a chemat în judecată pe pârâții Roman Dan și Roman Gigi, înregistrând acest litigiu pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 cu nr. 27704/299/2022, prin care reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate și să oblige pârâții la îndeplinirea unor obligații față de organul de control.

Fostul primar Clotilde Armand a evidențiat neregulile din acest proiect și a dat vina pe faptul că Poliția Locală nu a intervenit mai decis. Într-o postare pe Facebook din 2024, Clotilde Armand scria: „Acest bloc reprezintă rezultatul unui cumul de erori ale administrației centrale și locale din perioada 2007–2020 și ale unor lacune legislative”.

Prin sentința civilă nr. 1404A/19.04.2024, definitivă, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 27704/299/2022, pârâții au fost obligați: să prezinte polițiștilor locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Poliției Locale Sector 1 documentele necesare efectuării controalelor privind imobilul din str. Heliului nr. 14B-16, Sector 1, București.

Blocul din calea avioanelor rezistă, în ciuda deciziilor instențelor

Întrucât pârâții nu au înțeles să pună în executare de bunăvoie Decizia civilă nr. 1404A/2024 pronunțată definitiv de către Tribunalul București, Poliția Locală Sector 1 a formulat cerere de executare silită și s-a format dosarul nr. 420/2024/2021 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Asociați „Dumitrache și Dumitrache”.

În paralel, Primarul Sectorului 1 a formulat și o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe art. 906 CPC, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 cu nr. 19594/299/2025, fără termen de judecată până la data prezentei, se mai precizează în datele obținute de FANATIK de la Primăria Sector 1, date care au fost depuse la Tribunalul București.

document primaria sector 1 legat de imobilul de pe strada Heliului
Primăria Sector 1 recunoaște că blocul de pe strada Heliului nu are nicio autorizare

Desființarea lucrărilor, misiune imposibilă

Cu toate acestea, nici Primăria Sector 1, nici Poliția Locală -condusă de Mihaela Rădulescu, respectiv Răzvan Florin State și Lucian Călărași, pe probleme de disciplină în construcții – nu au început în instanță să pună în aplicarea decizia instanței din 2013 prin care se impunea desființarea construcției (care era la stadiul de parter atunci.

Ba chiar, vecinii sunt nevoit să cheme Poliția Locală în judecată pentru a obliga instituția să desființeze lucrările.

„În speță, autoritățile pârâte, prin inacțiunea lor constând în neîndeplinirea obligației legale de a se adresa instanțelor judecătorești pentru desființarea construcției ilegale, aduc atingere drepturilor și intereselor mele legitime, în calitate de proprietar al unui imobil învecinat, afectat direct de construcția edificată ilegal. Această inacțiune constituie o încălcare a regulilor de conduită impuse în mod expres de lege, generând astfel răspunderea delictuală a autorităților pârâte”, se precizează într-o cerere de chemare în judecată..

„Având în vedere că, în cazul construcției din str. Heliului nr. 14B-16, Sector 1, București, au fost constatate încălcări grave ale prevederilor legale în domeniul disciplinei în construcții, care nu pot fi remediate prin intrarea în legalitate (depășirea semnificativă a regimului de înălțime permis), vă solicit respectuos să vă îndepliniți obligația legală prevăzută de art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 50/1991 și să vă adresați instanțelor judecătorești pentru a dispune desființarea acestei construcții ilegale”, se precizează și într-o sesizare trimisă Primăriei Sector 1.