News

Blocul mahărilor Nordis. Cum arată ”cuibul” în care șefii companiei și-au alocat apartamente de lux

Mai multe apartamente de lux din blocul Nordis, situat în nordul Capitalei, au fost scoase la licitație. Aici locuiau șefii companiei implicate în uriașul scandal imobiliar.
17.02.2025 | 09:03
Blocul maharilor Nordis Cum arata cuibul in care sefii companiei siau alocat apartamente de lux
Cuibul Nordis, unde șefii Nordis ocupau cele mai scumpe apartamente, se află îân partea de nord a Capitalei / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Inquam Photos / Youtube
ADVERTISEMENT

Mai mulți șefi de la Nordis au rămas fără apartamentele de lux în care locuiau, după ce acestea au fost scoase la licitație. Acestea se aflau într-un bloc ridicat de Nordis în nordul Bucureștiului.

Cuibul Nordis din București, locul unde și-au luat apartamente mahării companiei

Aproape 1.700 de păgubiți își așteaptă înapoi zecile de milioane de euro investite la Nordis. În timp ce clienții erau duși cu vorba, mahării Nordis se relaxau în apartamente spectaculoase pentru care s-au găsit resursele financiare necesare finalizării.

ADVERTISEMENT

Un bloc de lux ridicat în mijlocul unui cartier select este locul unde cei mai importanți acționari ai companiei și-au făcut veacul în ultimii ani. Aici aveau domiciliul doi dintre frații Poștoacă, precum și alți acționari sau directori din cadrul companiei Nordis. Nu mai puțin de cinci dintre personajele implicate în dosarul DIICOT aveau domiciliul declarat aici.

De asemenea, Vladimir Ciorbă, principalul acționar al Nordis și soțul Laurei Vicol, avea adresa de corespondență în acest bloc, într-un apartament cu 6 camere situat la un etaj superior.

ADVERTISEMENT

Apartamentele ocupate de Vladimir Ciorbă și Emanuel Poștoacă, scoase la licitație

Cea mai bună poziționare o avea, însă, Emanuel Poștoacă (numărul doi la Nordis), care locuia aici împreună cu soția lui, Irina (președintele fundației Nordis). Aceștia locuiau într-un apartament de 362 mp, compus din șase camere și dependințe. Situat chiar pe terasa blocului, apartamentul are o vedere panoramică și se învecinează cu un cunoscut parc din Capitală.

Apartamentul de la terasă și cel ocupat de Vladimir Ciorbă (279 mp, 6 camere), au fost scoase la licitație anul trecut, pentru 900.000 de euro, respectiv 800.000 de euro. Alte trei locuri de parcare au mai fost scoase la vânzare, la prețul de 20.000 de euro/bucata.

ADVERTISEMENT

Executarea silită a fost pusă în mișcare la cererea a doi investitori care au plătit mai multe apartamente în complexul Nordis Mamaia, care însă nu au fost livrate niciodată. Ei au acționat în judecată Nordis Management și au câștigat, însă nu au reușit să recupereze nici până azi toate sumele investite.

ADVERTISEMENT

Și alte apartamente situate în același complex imobiliar, deținute de Nordis Management, au fost scoase la licitație în ultimul an, tot ca urmare a datoriilor pe care firma le-a acumulat la diverși clienți și investitori.

Șefii Nordis, eliberați din arest

Vladimir Ciorbă, Laura Vicol, frații Poștoacă și alți șefi ai companiei Nordis sunt cercetați de DIICOT într-un dosar de delapidare, spălare de bani și constituire al unui grup infracțional.

Vineri, Curtea Supremă a admis cererea inculpaților din dosarul Nordis și i-a eliberat din arest preventiv. Totuși, instanța a dispus măsura controlului judiciar pentru ”top managerii” Ciorbă și Poștoacă.

Prejudiciul stabilit de procuroii DIICOT în dosarul Nordis de ridică la 195 de milioane de euro.

DIICOT: Cum s-a născut imperiul Nordis

”Începând cu anul 2018, numiții Ciorbă Vladimir și Poștoacă Gheorghe Emanuel au inițiat, și împreună cu numiții Poștoacă Nicolae Cristian și Mihai Alexandru, constituit un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general și spălarea banilor, grup la care au aderat succesiv și pe care l-au sprijinit mai multe persoane.

Gruparea și-a stabilit ca domeniu economic în care să activeze cel al dezvoltărilor imobiliare, respectiv construcția de ansambluri rezidențiale și de tip aparthotel (în care apartamentele vor fi proprietatea viitorilor cumpărători dar dreptul de folosință va fi cedat în baza unor contracte de locațiune pe o anumită perioadă de timp), sens în care prin intermediul societății NORDIS MAANGAMENT S.R.L., până în anul 2018 o societate cu profil de agenție imobiliară, fără niciun fel de experiență ca dezvoltator imobiliar (…) a început promovarea mai multor proiecte, într-o perioadă foarte scurtă de timp (2019-2021, succesiv în mai multe zone din Romania, București, Sinaia, Brașov și Năvodari – Mamaia Nord)”, se arată în referatul DIICOT.

Tags: