Aurel Ţicleanu: “E cel mai AMAR CADOU de ziua mea”

Reacţiile în cazul situaţiei de la FC U Craiova a stîrnit, în unanimitate, reacţii de indiferenţă din partea foştilor componenţi ai Craiovei Maxima, dar le lasă o mare durere în suflet...
20.01.2014 | 17:46
Aurel Ticleanu E cel mai AMAR CADOU de ziua mea

Reacţiile în cazul situaţiei de la FC U Craiova a stîrnit, în unanimitate, reacţii de indiferenţă din partea foştilor componenţi ai Craiovei Maxima, dar le lasă o mare durere în suflet membrilor galeriei şi componenţilor actualului lot, care nu înţeleg cum de echipa a ajuns în această situaţie neplăcută. O coincidenţă foarte stranie a făcut ca formaţia fanion a Băniei să intre în colaps total chiar în ziua în care Aurel Ţicleanu, unul dintre legendele “alb-albaştrilor”, îşi aniversează ziua de naştere, împlinind 55 de ani.

“E păcat că de ziua mea îmi daţi o astfel de veste. E cel mai amar cadou pe care l-am primit de ziua mea. Deşi n-am nici o calitate să mă implic, deoarece nu lucrez nici la FC U, nici la CS U, consider că ultima, CS U, trebuia să-şi înceapă activitatea din ultima ligă judeţeană. Prin intermediul lui Gheorghiţă Geolgău l-am cunoscut şi eu pe Mihai Rotaru, patronul celor de la CS U şi pot să vă spun că nu este pe drumul cel bun cu acest proiect. Mai multe nu vreau să mai spun pentru că ştiţi care este echipa mea de suflet şi nu vreau să mă implic în scandaluri”, a declarat Aurel Ţicleanu pentru FANATIK.

“Mi s-a spus că sînt ordine de sus”

“Este incredibil pînă unde s-a ajuns în acest moment. Consider că deja e rea credinţă faţă de adevărata Universitatea Craiova, iar doamna primar trebuie să realizeze că situaţia nu este deloc plăcută pentru suporteri, jucători, antrenori. Mai mult, vreau să vă povestesc un episod care m-a făcut să nu-mi vină să cred că mis e întîmplă un astfel de lucru în oraşul meu Craiova. În urmă cu cîteva zile mă duceam să-mi fac mişcarea obişnuită prin spatele stadionului Ion Oblemenco, lîngă terenul Zoli Crişan. Însă dacă o zi, două am putut face acest lucru fără să deranjez pe nimeni, doar alergînd să mă întreţin, a venit un om la mine şi mi-a spus că nu mai pot să alerg în acest complex şi pe acest stadion, deoarece domnul Geolgău de la CS a primit nişte ordine de sus să nu mă mai lase pe mine în complex, însă dînsului îi era ruşine să-mi spună asta în faţă. Doamna primar trebuie să înţeleagă că şi noi sîntem cetăţeni ai oraşului Craiova şi nu vrem să fim alungaţi şi hăituţi ca nişte cîini. Vrem să ni se respecte dreptul la muncă pentru că şi cu aşa probleme financiare, cu suporterii în spate, FC U este o echipă care se va bate la promovare indiferent de situaţie”, a declarat Mădălin Ciucă, căpitanul FC U.

“Nu vreau să comentez în nici un fel ce se întîmplă acolo, din respect pentru oamenii din club. Nu ştiu ce se întîmplă şi nici nu-mi place să vorbesc despre alte cluburi decît cel la care lucrez”, a declarat Gheorghiţă Geolgău pentru FANATIK, director general al CS U Craiova.

“Nu cunosc detaliile situaţiei de la FC U Craiova, aşa că nu vreau să comentez în nici un fel”, a comentat şi Ilie Balaci.

“Mă delimitez total de ceea ce se întîmplă la Craiova. Atît de echipa lui Mititelu, cît şi de cea a Olguţei. Mai multe nu vreau să comentez, nu e treaba mea!”, a completat Sorin Cîrţu, la fel de evaziv ca şi “Minunea Blondă”.

“Politicienii, cînd sînt aleşi, sînt aleşi doar ca aceştia să se pună în slujba cetăţenilor, însă atunci cînd aceştia ajung în funcţie vor ca cetăţenii să fie în slujba lor. E păcat că se întîmplă acest lucru unei echipe care are în spate atîţia şi atîţia suporteri. Pe data 23 noiembrie, pe Ion Oblemenco majoritatea craiovenilor a arătat contra celor de la CS, în tribune, care este echipa lor de suflet. Lucrul ăsta trebuie să îl înţeleagă şi oamenii aştia care au fost aleşi de suporterii echipei cu leul pe piept”, a declarat Gabi Blondu’, liderul Peluzei Sud, pentru FANATIK.

Ce se întîmplă cu clasamentul dacă dispare FC U Craiova?

În acest moment, echipa lui Adrian Mititelu se află pe locul patru în seria a doua a ligii secunde, poziţie care îi asigură un loc în play-off-ul de şase echipe care ar decide cele două promovate în Liga 1. Cum însă sînt şanse bune ca FC U Craiova să se destrame în această iarnă şi, implicit, să se retragă din campionat, această situaţie ar afecta decisiv campionatul, avînd în vedere că turul s-a scurs deja. Astfel, rezultatele oltenilor nu vor putea fi anulate, ci fiecare echipă care mai are de jucat împotriva lor va avea cîştig de cauză cu 3-0. 

Cine este FC U Craiova?

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi din România, fiind prima formaţie românească care a jucat o finală de cupă europeană.

Înfiinţată în 1948, s-a numit iniţiat CSU Craiova. În 1950 a fost redenumită Ştiinţa Craiova, nume rămas şi astăzi drag multora dintre suporterii Universităţii. Din anul 1966 se numeşte Universitatea Craiova.

A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupă Europeană la fotbal, în sezonul 1982-1983 şi prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981-1982.

În sezonul 2004-2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezenţă în prima ligă,  dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită “campioana unei mari iubiri”, nume care reflectă popularitatea echipei.

Campionate (4): 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981, 1990-1991

Cupa României (6): 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983. 1990-1991, 1992-1993