Sport

BNR va scoate pe piață o monedă dedicată Euro 2020! Cât costă o astfel de piesă

Cu trei zile înainte de debutul Euro 2020, BNR a anunțat că va scoate pe piață o monedă de colecție care să amintească de acest eveniment.
08.06.2021 | 15:35
BNR va scoate pe piata o moneda dedicata Euro 2020 Cat costa o astfel de piesa
ADVERTISEMENT

România va organiza pe Arena Națională trei meciuri din Grupa C și o partidă din optimile de finală.

Alex Cândea, manager operaţional Euro 2020 la Bucureşti, a dat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit pe larg despre organizarea turneului final în țara noastră.

ADVERTISEMENT

Cu ocazia Euro 2020, BNR va lansa o monedă de colecție

Pentru a marca faptul că România este una dintre țările gazdă ale Euro 2020, BNR a decis să lanseze în 11 iunie, ziua primului meci de la turneul final o monedă de alamă pentru colecționari.

Banca Națională a precizat că moneda va avea valoarea de 50 de bani, iar dimensiunile acesteia vor fi de 23,75 mm în diametru, 1,9 mm grosime la chenar și va avea o greutate de 6,1 g.

ADVERTISEMENT

”Monedele din alamă pentru colecționare cu tema Campionatului European de Fotbal 2020 au putere circulatorie pe teritoriul României”, a precizat BNR pe site-ul oficial.

O monedă de colecție costă 10 lei

Pe partea din față, moneda prezintă o compoziție grafică ce face trimitere la jocul de fotbal, inscripția în microtext ”CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL”, scrisă continuu pe trei rânduri, inscripția în arc de cerc ”ROMANIA”, valoarea nominală ”50 BANI”, stema României și anul de emisiune ”2021”.

ADVERTISEMENT

BNR monedă Euro 2020

Spatele monedei redă în centru o minge de fotbal, inscripția în microtext ”Campionatul European de Fotbal”, scrisă continuu sub forma ochiurilor de plasă de la porțile terenului de fotbal, circular și inscripția ”CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2020”.

BNR monedă Euro 2020

Monedele din alamă pentru colecționare vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent. Tirajul maxim pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 20.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 10 lei fără TVA.

ADVERTISEMENT

A început febra Euro 2020

”Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României”, se mai arată în comunicatul BNR.

Capitala României a intrat în febra turneului final european, la care va găzdui patru meciuri. FANATIK a mers în cele mai importante locuri din București şi a luat pulsul situaţiei cu mai puţin de o săptămână înainte de primul duel european de pe ”Arena Naţională”.

Închisă de la finalul lunii martie, ”Arena Naţională” a trecut prin modificări. Jucătorii Ucrainei, Austriei și Macedoniei de Nord sunt aşteptaţi cu un gazon nou, gata pentru momente care să intre în istoria Campionatului European. Să sperăm că va rezista până la meciul din ”optimi”… Inclusiv!

ADVERTISEMENT
Tags: