Tuberculoza face ravagii printre copiii din Europa, iar datele oficiale pe 2023 sunt alarmante. Aproape 4,3% dintre cazurile de tuberculoză raportate anul trecut în regiune s-au înregistrat în rândul copiilor sub 15 ani. E vorba de o creștere de 10% față de anul anterior, iar autoritățile sanitare spun că boala revine tot mai agresivă.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) trag un semnal de alarmă. Datele strânse din 53 de țări arată că numărul total de cazuri noi și recidive se menține ridicat. „Aceasta reprezintă o creștere pentru al treilea an consecutiv”, au transmis specialiștii ECDC într-un comunicat oficial.
Potrivit raportului, peste 172.000 de persoane au fost diagnosticate cu TBC în 2023, cifră aproape identică cu cea din 2022. În Uniunea Europeană și Spațiul Economic European (UE/SEE) au fost raportate aproximativ 37.000 de cazuri, cu 2.000 mai multe decât anul trecut. Iar ceea ce îngrijorează cel mai mult este că, în mod evident, copiii sunt din ce în ce mai expuși.
Hans Kluge, directorul regional al OMS, a declarat că „povara actuală a tuberculozei și creșterea îngrijorătoare a numărului de copii bolnavi ne reamintesc că progresul împotriva acestei boli care poate fi prevenită și vindecată rămâne fragil”. Pe lângă infectările obișnuite, o altă problemă majoră rămâne tuberculoza rezistentă la medicamente (MDR-TB). Din această cauză, efectele tratamentului sunt mult mai dificile.
„Este esențial ca Europa să se reorienteze către prevenire și tratament rapid și eficient”, a mai spus Pamela Rendi-Wagner, șefa ECDC. Autoritățile europene recunosc că este nevoie de mai multă atenție și finanțare pentru prevenție, screening și tratament, mai ales în rândul categoriilor vulnerabile, cum sunt copiii sau persoanele fără acces la servicii medicale regulate.
Tuberculoza este o boală infecțioasă gravă, care afectează în special plămânii, dar poate ataca și alte organe. Cele mai frecvente simptome sunt tusea persistentă de peste trei săptămâni, febra, oboseala, transpirațiile nocturne sau scăderea bruscă în greutate. Alte forme de tuberculoză pot afecta ganglionii, oasele, sistemul nervos sau abdomenul și pot avea simptome diverse, conform Doc.ro.
Medicii recomandă să mergi urgent la control dacă ai tuse care nu trece, febră constantă sau slăbești fără motiv. Tuberculoza se tratează, dar necesită un regim de antibiotice între 6 și 9 luni. În lipsa tratamentului corect, pot apărea complicații severe, iar boala se poate transmite foarte ușor la alte persoane.