Boala de care suferă Mira. Artista este nevoită să ia pastile constant. Fosta concurentă a concursului muzical X Factor a primit lecție după lecție în ultima perioadă și a luat decizia să consulte un medic specialist din afara granițelor țării.
Cu ce afecțiune a fost diagnosticată Mira. Cântăreața de 29 de ani a dezvăluit că trebuie să ia aproape mereu un tratament. Vedeta urmează să plece din România, unde are programată o vizită la un doctor de renume.
Îndrăgita artistă va pleca în Belgia pentru a afla mai multe despre hernia hiatală, care îi afectează corzile vocale. Din păcate, acest lucru nu este deloc de bun augur în cariera muzicală pe care o are în industria românească.
„Mi se pare incredibil cum ajungem noi să fim recunoscători pentru ceea ce avem abia când nu mai avem. Asta cu sănătatea e cea mai importantă. Deci, am primit lecție după lecție când vine vorba de sănătate.
Și să știți că mă confrunt cu boala asta de reflux de aproape 8 ani de zile. Am o hernie hiatală și drept urmare toată aciditatea îmi vine înapoi în gât și îmi arde corzile vocale, pe scurt”, a declarat Mira pe Instagram.
Mira a făcut și o serie de dezvăluiri despre efectele negative pe care le are boala de care suferă de aproximativ 8 ani. Tânăra cântăreață este profund afectată de această situație pentru că este dependentă de pastile.
Afecțiunea se mai numește și hernie gastrică transhiatală și are legătură cu partea superioară a stomacului care trece în torace din cauza lărgirii orificiului (hiatusului) diafragmatic care face legătura între esofag și stomac.
De cele mai multe ori boala aceasta nu are niciun simptom, însă atunci când apar semne sunt similiare cu cele ale refluxului gastroesofagian. Medicii transmit că din punct de vedere anatomic sunt patru tipuri ale acestei boli.
„Mă afectează și mă impactează în cel mai direct mod, nu doar viața personală, cât și viața mea profesională și sunt foarte tristă, vă zic sincer. În acest moment al vieții mele eu sunt dependentă de pastile”, a completat Mira.