Boala necruțătoare pentru care nu există vaccin. „Un copil moare la fiecare două minute”

Flaviu Popa   
în HotNews
30/11/2020, 12:30
Boala necruțătoare pentru care nu există vaccin. „Un copil moare la fiecare două minute”
Malaria omoară sute de mii de copii pe an

Malaria va ucide un număr record de persoane în Africa, pe fondul pandemiei de Covid-19 care a întrerupt accesul la serviciile destinate să combină boala.

OMS transmite că 400.000 de oameni au murit în 2019 de malarie, majoritatea fiind bebeluși din zonele sărace ale Africii.

În 2020, din cauza lipsei serviciilor medicale, această cifră va crește semnificativ, punctează Organizația Mondială a Sănătății.

Sute de mii de oameni mor anual din cauza malariei

Estimările noastre sunt că, în funcţie de nivelul de întrerupere a serviciului cauzat de pandemia Covid-19 ar putea exista un număr crescut de decese provocat de malarie undeva între 20.000 şi 100.000 în Africa subsahariană, majoritatea în rândul copiilor mici”, a declarat directorul programului OMS pentru malarie, Pedro Alsonso.

„Succesul pe termen lung în atingerea unei lumi libere de malarie într-o generație e departe de a fi asigurat”, a punctat oficialul OMS, în condițiile în care în 2019 au fost raportate 229 de milioane de cazuri din această boală, potrivit Digi 24.

În prezent, această boală ucide un copil la două minute, fiind transportată de țânțari. „Lumea globală a sănătăţii, mass-media şi politica sunt toate axate pe pandemia de Covid, şi totuşi acordăm foarte puţină atenţie unei boli care ucide încă peste 400.000 de oameni în fiecare an, în principal copii”, a declarat Peter Sands, directorul executiv al Fondului Global pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri puternice și intermitente. Malaria este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și subtropicale. Între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 – 3 milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii din Africa sub-sahariană. Din păcate nu există un vaccin eficient anti-malarie.

Singurul mod de a preveni boala e prevenirea înțepăturilor de țânțari, utilizând plase de țânțari și proudse insectifuge.

Închide ×