News

Boala pe care au făcut-o foarte mulți indieni după ce s-au vindecat de COVID-19. Ce simptome apar imediat

10.05.2021 | 14:29
Boala pe care au facuto foarte multi indieni dupa ce sau vindecat de COVID19 Ce simptome apar imediat
ADVERTISEMENT

Foarte mulți indieni care s-au vindecat de COVID-19 au dezvoltat o boală destul de rară, „ciuperca neagră” pe fondul unui sistem imunitar slăbit.

Medicii din India trag un semnal de alarmă. În plină pandemie de COVID-19 se confruntă cu o altă infecție extrem de rară, “ciuperca neagră”. Toți pacienții care sunt bolnavi au un sistem imunitar slăbit, după ce au avut COVID-19, iar cei mai mulți au și diabet. La Spitalul Sion din Mumbai, au ajuns în doar două luni 24 de persoane infectate cu “ciuperca neagră”  în condițiile în care de regulă erau raportate aproximativ șase cazuri pe an.

ADVERTISEMENT

Mucormicoza sau “ciuperca neagră” este o infecție fungică foarte gravă, provocată de mucegaiul din plante, fructe fermentate și sol. Boala este diagnosticată destul de rar și se manifestă la persoanele cu o imunitate scăzută, iar rata de mortalitate este de 50%. Medicii indieni care au semnalat creșterea numărului de cazuri cred că boala a fost declanșată de tratamentele cu steroizi folosite pentru bolnavii de COVID-19.

Boala pe care au făcut-o foarte mulți indieni vindecaţi de Covid

“Ciuperca neagră” afectează plămânii, sinusurile, ochii, creierul și este extrem de periculoasă pentru cei care suferă de diabet, HIV sau alte boli care slăbesc sistemul imunitar. Medicii din India au semnalat faptul că toți pacienții care suferă de această boală au avut COVID – 19 și diabet.  Au tras concluzia că tratamentul cu steroizi care reduce inflamațiile din plămâni, dar crește nivelul de zahăr în sânge și slăbește foarte mult sistemul imunitar este cauza apariției acestei infecții.

ADVERTISEMENT

Uneori medicii sunt nevoiți să facă intervenții extreme pentru a salva pacientul. Akshay Nair a povestit că a fost obligat să scoată ochiul unei femei de doar 25 de ani, pentru a-i salva viața.

“Mucegaiul acesta este prezent peste tot. Se găsește chiar și în aer și în mucusul persoanelor sănătoase “, a declarat chirurgul Akshay Nair.

ADVERTISEMENT

Numărul bolnavilor infectați cu “ciuperca neagră ” crește alarmant

În ultimele două luni, un medic chirurg care lucrează la mai multe spitale din Mumbai a povestit ca a văzut 40 de persoane cu această infecție fungică. Cele mai multe dintre acestea tocmai se recuperaseră la domiciliu de COVID – 19. La 11 dintre ele, medicii au fost obligați să le îndepărteze un ochi.

Medicii indieni încearcă să tragă un semnal de alarmă pentru că situația devine din ce în ce mai gravă. “Vedem deja mai multe cazuri pe săptămână. Este un adevărat coșmar, mai ales că suntem în plină pandemie de COVID-19 “, a spus Renuka Bradoo, șeful secției ORL a spitalului Sion din Mumbai.

ADVERTISEMENT

În cele mai mari orașe din India sunt din ce în ce mai mulți oameni care se îmbolnăvesc. Medicii din Pune, Delhi, Mumbai, Bangalore, sau Hyderabad au raportat 58 de cazuri în ultimele luni. Dr. Raghuraj Hegde, din localitatea Bengaluru spune că 19 pacienți au ajuns la el în doar două săptămâni. Cei mai mulți pacienți sunt tineri și sunt în convalescență după ce au avut COVID – 19.

Chiar dacă s-au mai confruntat cu “ciuperca neagră” și în trecut, de această dată infecția este foarte agresivă, iar pentru mulți bolnavi nu mai există nicio soluție. “Unii erau atât de bolnavi, încât nici măcar nu i-am putut opera”, spun medicii.

Care sunt simptomele mucormicozei

Primele simptome ale acestei boli sunt nas înfundat și sângerări. Apoi apare durere și în zona ochilor, care încep să se umfle. Pleoapele se umflă iar în unele cazuri pacientul își pierde vederea. De asemenea, în cele mai multe cazuri pe piele apar și pete de culoare neagră. Tratamentul care se aplică în cazul infecției fungice este o injecție care costă 48 de dolari. Pacientul trebuie să urmeze tratamentul timp de două luni și să fie monitorizat în permanență de medici.

ADVERTISEMENT