Boala periculoasă pe care o pot face persoanele care au pisică. Un medic a vorbit despre complicațiile care pot apărea, dar și despre simptome.
Alături de câini, pisicile sunt animalele de companie preferate de cele mai multe persoane. Mulți le adoră, însă este important de menționat că pot transmite anumite boli.
Oamenii de știință au cercetat 17 studii din ultimii 44 de ani și au realizat că există o asociere pozitivă între deținerea de pisici și riscul mare de tulburări schizofrenice.
Cu toate că nu au apărut dovezi concrete că pisicile sunt cauza directă a acestor tulburări, cercetătorii spun că un factor ar putea fi expunerea oamenilor la parazitul numit Toxoplasma gondii, care e transmis de pisici.
Cercetătorii au ținut să menționeze că este nevoie de mai multe studii pentru a putea înțelege mai bine asocierea. Aceștia încearcă să afle dacă deținerea pisicilor ar putea fi un factor de risc pentru tulburările mintale, conform Science Alert.
O afecțiune serioasă este toxoplasmoza, care poate crea complicații majore atunci când nu este tratată. În cazuri mai grave, se poate ajunge la deces.
“Dintre cei care fac toxoplasmoză există și formele severe cu afectare cerebrală. Toxoplasmoza este o boală parazitară care afectează creierul exact cum are o altă afectare organică.
În momentul în care nu e tratată, uneori, într-un procent destul de mic poate să fie și o afectare cerebrală mai ales la persoanele care au un sistem imunitar deficitar, persoanele care au infecție HIV/SIDA, cei care au diverse alte afecțiuni care scad imunitatea.
Afectarea cerebrală se referă ca la orice alt microorganism care afectează cerebral, plămânii, etc…Toxoplasmoza cerebrală reprezintă o complicație de temut la cei care au infecție cu toxoplasmă când nu e tratată, când nu e diagnosticată la timp și că înseamnă o afectare concretă, cerebrală și care duce la complicații importante, chiar la deces”, a explicat Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, pentru dcmedical.ro.
Toxoplasmoza este cauzată de parazitul Toxoplasma gondii. În general, multe persoane infectate nu au simptome sau acestea sunt ușoare.
Dacă apar simptome, atunci pot include febră, dureri musculare, gât inflamat, oboseală, dureri de cap, mărirea ganglionilor limfatici, durere în gât, slăbiciune generală și inflamație a ochilor.
Pentru ca riscul de a dezvolta această boală să fie cât mai scăzut, e important să avem grijă la interacțiunile cu pisicile. De altfel, animalele trebuie deparazitate corespunzător.
“Pot să își dea seama la un moment dat că poate fi infecție plecând de la un episod febril și cu o simptomatologie destul de generală. Trebuie să fie atenți cei care au contact, și nu numai, cu pisici, cu animăluțe care nu au deparazitarea corectă și la care ar fi acest risc”, a mai spus medicul.
Pentru a diagnostica această afecțiune, este nevoie de investigații medicale specifice. Atunci când este nevoie, medicul va cere analize de laborator, CT sau RMN.
“Mulți care spun că au toxoplasmă, de fapt, nu o au. Nu își pot seama decât prin consult medical și analize de laborator care să pună diagnosticul de toxoplasmă, iar legat de toxoplasma cerebrală este o discuție la nivel de medic, care va lua în calcul în momentul în care va apărea o simptomatologie în sfera neurologică și de care pacientul nu își va da seama, din analize va constata că toxoplasma nu a fost tratată și a ajuns și la nivel cerebral”, adăugat dr. Adrian Marinescu
Schizofrenia este o tulburare mintală ce poate să afecteze gândirea unei persoane, precum și percepțiile sale, emoțiile și comportamentul. Aceasta se numără printre cele mai severe tulburări psihice și poate afecta considerabil calitatea vieții cuiva.