News

Boala transmisă de căpușe, mult mai periculoasă decât Lyme: „Are o mortalitate destul de mare”. Dr. Virgil Musta avertizează: nu faceți asta după mușcătură, dacă nu vă pricepeți!

Mușcătura de căpușă poate duce la o boală mult mai gravă, cu o rată mare a mortalității, decât boala Lyme. Medicul Virgil Musta lansează un avertisment important înainte de a ieși la iarbă verde
17.04.2026 | 15:45
Boala transmisa de capuse mult mai periculoasa decat Lyme Are o mortalitate destul de mare Dr Virgil Musta avertizeaza nu faceti asta dupa muscatura daca nu va pricepeti
Căpușele își fac apariția. Avertismentul medicilor. În imagine, dr. Virgil Musta. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Sezonul cald aduce cu el nu doar plimbări prin natură, ci și un pericol care ne poate costa sănătatea. Căpușele își fac prezența de acum încolo în zonele cu verdeață, așa că un picnic la iarbă verde sau o plimbare în parc se pot transforma într-un coșmar. Insectele transmit o boală mult mai gravă decât boala Lyme, una despre care se vorbește puțin în spațiul public. Ce e recomandat pentru a fi feriți de problemele medicale?

Sezonul căpușelor: Lyme nu e cea mai gravă afecțiune cauzată de mușcăturile insectelor. Ce nu e indicat să facem acasă

Medicul infecționist Virgil Musta trage un semnal de alarmă și spune clar: gesturile făcute acasă, din dorința de a rezolva rapid problema, pot face mai mult rău decât bine. În exclusivitate pentru FANATIK, doctorul din Timișoara ne spune ce nu ar trebui să facem dacă nu ne pricepem cu adevărat, printre altele.

ADVERTISEMENT

„Există riscuri mari dacă ne scoatem singuri căpușele cu penseta, ar fi de preferat ca persoanele care sunt mușcate de căpușă să meargă la spital”, a explicat specialistul, în exclusivitate. Deși tentația este mare să rezolvi situația pe loc, mai ales dacă ai la îndemână o pensetă, manevra nu este deloc atât de simplă precum pare. Dacă este făcută greșit, există riscul ca o parte din căpușă să rămână în piele sau, mai grav, ca insecta să elimine mai rapid agenții patogeni în organism.

Cum se scoate căpușa și ce măsuri de prevenție se pot lua

Medicul explică faptul că există o tehnică corectă de scoaterea ca căpușei din piele, dar ar trebui efectuată doar de persoane care știu exact ce fac. „Se poate scoate îmbibând un tampon cu alcool sau spirt sanitar, se lasă puțin ca să se relaxeze piciorușele căpușei și după aceea se deșurubează și se scoate în sens invers acelor de ceasornic. Atenție, asta e valabil pentru cei care se pricep. Dacă nu, se merge la un serviciu medical specializat”, avertizează Virgil Musta.

ADVERTISEMENT

Pe lângă intervenția propriu-zisă, prevenția rămâne esențială. În special în zonele cu iarbă înaltă sau vegetație abundentă, riscul de a fi mușcat de o căpușă crește considerabil. Specialiștii recomandă haine lungi, de preferat deschise la culoare, astfel încât căpușele să poată fi observate mai ușor. De asemenea, spray-urile repelente pot reduce semnificativ riscul ca insectele să se fixeze pe piele.

ADVERTISEMENT

„Când mergi în zone cu risc, în special în zonele cu multă verdeață, este bine să iei măsuri de protecție. Să fii îmbrăcat în haine lungi, iar hainele albe sunt recomandate. Există și spray-uri anti-căpușe care protejează pielea”, a mai explicat medicul.

ADVERTISEMENT

Encefalita, rată de mortalitate destul de mare

În cazul în care mușcătura totuși are loc, timpul devine un factor critic. Ideal, căpușa ar trebui îndepărtată în intervalul 24–72 de ore. „Dacă este scoasă în acest interval și este contaminată cu Borrelia, nu apucă să transmită bacteria în organism”, precizează specialistul, făcând referire la bacteria responsabilă pentru boala Lyme.

Dacă însă intervenția întârzie sau nu poate fi realizată în condiții sigure, medicii pot recomanda profilaxie cu antibiotic, pe o perioadă de una până la trei zile, în funcție de protocol. Ulterior, la aproximativ două săptămâni, sunt necesare analize pentru a verifica dacă infecția s-a produs.

ADVERTISEMENT

Dincolo de binecunoscuta boală Lyme, considerabilă tratabilă în majoritatea cazurilor, există însă un pericol mult mai mare, despre care se știe mai puțin: encefalita de căpușă. „Poate să apară encefalita de căpușă, care e o boală mai gravă. Lyme nu e o boală gravă, se tratează, dar encefalita de căpușă este o boală care apare tot în urma mușcăturii de căpușă și are o mortalitate destul de mare”, avertizează medicul Virgil Musta.

Cum se manifestă encefalita

Această afecțiune este provocată de un virus transmis prin mușcătura căpușei și afectează direct sistemul nervos central. Spre deosebire de Lyme, care este o infecție bacteriană și răspunde bine la tratament antibiotic, encefalita de căpușă nu beneficiază de un tratament specific antiviral în majoritatea cazurilor, ceea ce o face mult mai periculoasă.

Boala poate evolua rapid, uneori la scurt timp după mușcătură, iar complicațiile pot fi severe. Inflamația creierului (encefalita) poate duce la afectarea funcțiilor neurologice, iar în unele cazuri chiar la deces.  Debutul poate fi înșelător, cu simptome asemănătoare unei gripe: febră, oboseală accentuată, dureri de cap și musculare. În unele cazuri, aceste manifestări pot dispărea temporar, ceea ce creează falsa impresie că organismul și-a revenit.

Ulterior însă, boala poate intra într-o fază mult mai severă, în care apar simptome neurologice. Pacienții pot prezenta rigiditate a cefei, dificultăți de concentrare, confuzie, sensibilitate crescută la lumină, amețeli sau tulburări de echilibru. În formele grave, pot apărea convulsii, paralizii sau chiar pierderea stării de conștiență. Tocmai de aceea, orice simptom apărut după o mușcătură de căpușă trebuie tratat cu maximă seriozitate.