Life

Boboteaza 2025, tradiții și superstiții pentru această zi. Este interzis să faci așa ceva pe 6 ianuarie 2025

Ce nu au voie credincioșii să facă de Bobotează, în 2025. Se spune că asta atrage energiile negative în casă și aduce ghinion.
06.01.2025 | 09:33
Boboteaza 2025 traditii si superstitii pentru aceasta zi Este interzis sa faci asa ceva pe 6 ianuarie 2025
Ce nu ai voie să faci de Bobotează în 2025. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În 2025, ca în fiecare an, Boboteaza, numită și Epifania, se sărbătorește pe 6 ianuarie. Aceasta marchează  sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Tradiții și obiceiuri de Bobotează, respectate și în 2025

Boboteaza, sau așa cum mai este cunoscută în tradiția bisericească: „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”  este una dintre cele 12 sărbători creștine majore și are scopul de a reaminti evenimentele petrecute în apa Iordanului înainte de venirea lui Iisus Hristos.

ADVERTISEMENT

În funcție de zonele țării, există mai multe tradiții și obiceiuri respectate din moși-strămoși. Se colindă, este momentul în care fetele nemăritate își întâlnesc ursitul, iar previziunile pentru noul an sunt făcute.

De asemenea, un obicei cunoscut în toată țara este competiția de înot a bărbaților pentru a recupera crucea din apă. În plus, se spune că tinerele care își bun busuiocul sub pernă, își vor visa ursitul.

ADVERTISEMENT

În noaptea de Bobotează, fetele tinere urmează o tradiție veche: își leagă un fir roșu de mătase pe inelar și pun sub pernă o ramură de busuioc. Se crede că, dacă în ziua de Bobotează alunecă pe gheață, acest semn le va aduce certitudinea că se vor căsători în acel an.

Iar despre apa sfințită cu ocazia acestei sărbători se crede că are o putere uluitoare, fiind slujită printr-o dublă chemare a Sfântului Duh. În plus, sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul a fost botezat în apele Iordanului.

ADVERTISEMENT

Este strict interzis să faci asta pe 6 ianuarie 2025

În ajunul Bobotezei, conform tradiției, se pregătește o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului, sub fața de masă fiind așezat fân sau otavă. Pe fiecare colț al mesei se pune câte un bulgăre de sare, simbolizând puritatea și protecția casei.

Pe masă se așază 12 feluri de mâncare tradiționale, printre care coliva, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post cu tocătură de varză acră și plăcinte cu mac.

ADVERTISEMENT

De asemenea, de Bobotează 2025, nimeni nu are voie să înceapă să mănânce până nu vine Iordanul sau nu se rostește „Chirasela”, un cuvânt provenit din neo-greacă, care înseamnă „Doamne, miluiește!”.

Se spune că prin strigarea acestui cuvânt, toate relele sunt alungate și anul va fi curat și plin de binecuvântări până la Sfântul Andrei. Totodată, în această zi este interzis să te cerți sau să dai lucruri, ori bani, cu împrumut.

De Bobotează, nu este recomandat să lași hainele la uscat, căci se crede că diavolii se ascund sub ele, în căutare de adăpost. Conform tradiției populare, se spune că, timp de două săptămâni după Bobotează, nu este recomandat să speli rufe sau cămăși în pârâuri, deoarece diavolii așteaptă să se agațe de ele, conform cancan.ro. 

ADVERTISEMENT
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut:...
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut: „Așa a fost să fie”. Ce obicei aromân nu a respectat unica moștenitoare a impresarului
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl...
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl copiilor ei, după 20 de ani de relație! 'Simt că e sfârșitul lumii'
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la...
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul...
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul său de la stat ca persoană cu handicap. „Îmi cer scuze că exist!”
Documentul obligatoriu de trimis la ANAF. Se aplică de la 1 ianuarie
Documentul obligatoriu de trimis la ANAF. Se aplică de la 1 ianuarie
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia...
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia copiilor: Ne-au separat kilometri, a fost distanţa!
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism,...
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a...
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a separat de tatăl copiilor ei. A început o luptă legală acerbă
Rusia se laudă că a păcălit armata ucraineană, i-a luat 100.000 de dolari...
Rusia se laudă că a păcălit armata ucraineană, i-a luat 100.000 de dolari și apoi i-a împușcat pe soldații Kievului care credeau că nu va trage nimeni în ei, în Gorlovka
Calvarul prin care trec angajații asiatici care lucrează în România. „Lucrăm 12-13 ore...
Calvarul prin care trec angajații asiatici care lucrează în România. „Lucrăm 12-13 ore pe zi și, dacă suntem norocoși, ne dă mâncare. Altfel, nu avem ce să mâncăm”