FC Argeș este noul lider al Superligii, după o victorie importantă obținută în deplasare, pe terenul Universității Craiova. Piteștenii s-au impus cu 1-0 în Bănie și au urcat, cel puțin până luni seară, pe prima poziție a clasamentului.
Piteștenii au făcut un meci mare în Bănie. FC Argeș a deschis scorul în prima repriză și, până la finalul jocului, s-a apărat eroic. Oltenii au atacat poarta adversă și au ratat din toate pozițiile, însă formația din Trivale a plecat acasă fără gol încasat și cu trei puncte importante.
Clubul a reacționat la scurt timp după victoria obținută pe „Ion Oblemenco”. Pe pagina oficială de Facebook a echipei FC Argeș a fost postat rezultatul final, alături de mesajul ușor ironic „Câștigaram”. În doar câteva minute, postarea a adunat câteva mii de reacții. Pentru prima oară după aproape 30 de ani, piteștenii sunt pe primul loc!
Ultima oară cu FC Argeş pe locul 1 în prima ligǎ a fost în etapa a 9-a, în 1997, când echipa piteşteanǎ, cu Silviu Dumitrescu antrenor, cîi avea în primul 11 pe Vintilă, Săndoi, Jean Barbu, Năstase, Cristescu, Schumacher, Drăguș sau Mogoșanu, conform statisticianului Liviu Manolache.
Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Argeș, și-a lăudat elevii pentru prestația solidă din meciul cu Universitatea Craiova. Tehnicianul a vorbit și despre interesul celor de la FCSB și a dat de înțeles că nu se pune problema să semneze cu echipa lui Becali, întrucât filosofia sa nu se aliniază cu cerințele omului de afaceri „Făcând o glumă la discuția cu domnul Gigi Becali, i-am spus că nu suntem compatibili, pentru că dânsului îi place posesia, eu sunt adeptul tranziției. Între Guardiola și Klopp îmi place să punem presiune pe adversar. Încercăm să jucăm și, bineînțeles, ne raportăm și la lotul pe care-l avem, structura jucătorilor din lot și încercăm să scoatem maximum din lot. Mie îmi place un joc mai direct, un fotbal mai pe adversitate, mai pe stilul britanic ca intensitate. Asta încercăm să antrenăm și uneori ne iese, uneori nu.
Cred că cele mai importante felicitări ar trebui să meargă pentru băieți, pentru efortul pe care l-au făcut. Au încercat să pună în practică ce am pregătit. Știam că va fi un meci foarte dificil, că va trebui să suferim mult, să facem un efort foarte mare, să ne dublăm sau triplăm în anumite momente ale jocului, să reușim să blocăm”, a declarat Bogdan Andone la finalul partidei.
Victoria de pe „Ion Oblemenco” are o însemnătate aparte pentru FC Argeș. Piteștenii au reușit să o învingă chiar pe campioana României și au ajuns în fruntea Superligii după primele patru etape. Mai mult, este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când FC Argeș ocupă prima poziție în Liga 1.