FC Argeș își continuă forma foarte bună din acest start de sezon și astfel că a reușit să câștige duelul împotriva Universității Cluj. La finalul duelului, Bogdan Andone s-a arătat extrem de afectat de cele întâmplate în ziua partidei.
În ziua partidei dintre FC Argeș și Universitatea Cluj, Dani Coman, președintele piteștenilor, a primit o veste teribilă. Din nefericire, tatăl fostului portar s-a stins din viață, iar această veste l-a afectat și pe Bogdan Andone.
La finalul partidei dintre FC Argeș și U Cluj, Bogdan Andone a fost vizibil emoționat. Antrenorul piteștenilor susține că Dumnezeu le-a dat putere elevilor săi, asta în contextul în care atmosfera a fost apăsătoare.
„Știam că întâlnim o echipă extrem de experimentată, cu jucători care știu să gestioneze foarte bine momentele jocului. Era foarte important să ne ridicăm la un nivel bun de intensitate și agresivitate, lucru pe care l-am făcut în mare parte a meciului.
Vreau să-i felicit pe băieți, s-au bătut cu o echipă de play-off, care a jucat în cupele europene, care are un antrenor experimentat și jucători cu calitate.
Au dat dovadă de caracter, mai ales că pentru noi a fost o zi tristă. Din păcate, pierderea tatălui lui Dani Coman a avut loc dimineață, a fost o atmosferă destul de apăsătoare. L-am cunoscut și eu în ultimele zile pe tatăl său, îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a dat putere băieților să câștige un meci important.
Punctele ne interesează, da, pentru ele jucăm. E important să arătăm ca o echipă care joacă fotbal, care are atitudine. Încă o dată, mă bucur pentru băieți pentru că își văd munca de la antrenamente răsplătită”, a declarat Bogdan Andone, conform Digi Sport.