Sport

Bogdan Baratky, analiză dură și amplă după CFR Cluj – Rapid 1-1: “Offside-ul pe care VAR-ul s-a chinuit să-l vadă confirmă statutul de candidată la titlu a CFR-ului”

Bogdan Baratky a făcut o analiză detaliată în FANATIK după remiza din Gruia, CFR Cluj - Rapid, 1-1, despre schimbările efectuate de Șumudică la pauză și faza care a influențat meciul
15.04.2025 | 01:20
Bogdan Baratky analiza dura si ampla dupa CFR Cluj  Rapid 11 Offsideul pe care VARul sa chinuit sal vada confirma statutul de candidata la titlu a CFRului
Analiza VAR din repriza a doua a meciului CFR Cluj - Rapid 1-1 Foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Înaintea partidei ambii antrenori s-au arătat nemulțumiți de lipsa de concentrare etalată de jucători la antrenamente. Ambii au fost suspectați de “strategită acută”, însă meciul le-a dat dreptate amândurora. Pe rând, desigur. Sumudică a fost confirmat de jocul Rapidului din prima repriză, în timp ce repriza a doua i-a dat cu doua mâini dreptate Bursucului. Rapidul s-a obișnuit greu cu idea că meciul a început, CFR-ul a ieșit împotriva propriei voințe de la cabine după pauză.

Clasamentul și obiectivul obligau Rapidul să lupte pentru victorie; totuși, debutul de meci dă apă la moară celor care suspectau trupa Giuleștiului de simpatii ceferiste în duelul pentru titlu. Nimic mai greșit, pentru că rezultatul final confirmă ceea ce Șumudică declara, premonitoriu, acum două luni: Rapid arbitrează play-off-ul. Întreținând astfel iluzia că l-ar și putea câștiga la un moment dat.

ADVERTISEMENT

Stolz – Onea, Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Christensen, Kait, Ademo – Dobre, Burmaz, Petrila. Acesta e primul unsprezece ales de Sumudică pentru derby-ul ceferist. O singură absență certă – Keita. Și asta pentru că Rapid nu e doar furnizorul oficial de underi în Superliga, ci și singurul club care permite jucătorilor împrumutați să joace în meciurile directe. Ba chiar să și marcheze, dar asta e o alta discuție. Manea lipsește și el, dar forma de moment nu îi oferea neapărat un tricou de titular, iar Koljic, tăvălit de Boateng etapa trecută e doar pe bancă.

Meci început practic de la 0-1

Borza se lasă surprins de o pasa lunga în zona sa, îi permite lui Simao să pătrundă și să obțină cornerul din care Bolgado deschide scorul.
Faza golului vine cu două informații importante: ești club de titlu când VAR-ul nu suspectează faza de fault în atac, iar Ciobotariu, pe de alta parte, nu e chiar în cea mai bună zi a carierei. A doua informație fiind confirmata chiar de Ciobi, câteva minute mai târziu, când îi oferă cu generozitate lui Kamara ocazia de a face 2-0.

ADVERTISEMENT

CFR e în controlul jocului, dar asta nu surprinde; clujenii joacă nici mai mult, nici mai puțin decât ne-am fi așteptat de la ei. Surpriza mare e Rapidul și nu e deloc o surpriză plăcută. Cu excepția unei faze create de Christensen, care îl găsește pe Petrila în stânga (fază fără finalitate totuși), Rapidul nu a contat în mod real în joc în primele 40 de minute. Fără reacție după golul încasat, Rapidul a avut posesia reprizei, dar efectiv nu a știut ce să facă cu ea.

Nostalgia renașterii

Impresia artistică e salvată pe final (min 43), când după o minge salvată de insistența lui Ademo, Dobre găsește o pasă genială “în gaură” pentru Onea, a cărui finalizare la lung e ghicită de Hindrich. Apropo de Hindrich… două nume din seara asta mi-au trezit nostalgia sezonului promovării. Hindrich a fost în poarta Timisoarei la acea victorie cu Grigore pe bancă, iar Fica și-a început ascensiunea în fotbalul mare prin împrumutul la…Rapid, în liga a doua. Pentru ca astăzi să se bata la titlu, coleg de linie cu Djokovic și Emerllahu. Fotbalul este, oricum l-ai privi, o poveste frumoasă…

ADVERTISEMENT

Reprize in oglindă

Greu de imaginat o repriză mai “în oglindă” decât cea de-a doua oferită de meciul din Gruia. Sumudică schimbă ofensiv, din două motive – nu mai avea nimic de pierdut, iar echipa avea nevoie de un șoc. Ademo iese nu pentru că a jucat slab, ci pentru că Rapid trece într-un sistem cu doua vârfuri, cu Koljic lângă Burmaz. Cea de-a doua schimbare e logică, Ciobotariu fiind înlocuit de Ignat după o repriză de coșmar.

ADVERTISEMENT

CFR a marcat în minutul 7, Rapid egalează tot în minutul 7 (al reprizei secunde, desigur). Christensen găsește o pasă lungă pentru Petrila, care produce singura fază reușită din acest meci. Preia în careu într-o poziție dificilă și îl lasă singur cu portarul pe Kait, cu un assist absolut remarcabil, cu spatele, din întoarcere. Kait finalizează cu sânge rece, confirmând faptul că e un “șesar” de conjunctură.

Simetria partidei e desăvârșită de jocul celor două combatante. CFR intră în rolul Rapidului din prima repriză, pierzând complet controlul jocului. Rapid e echipa superioară, atât că posesie, cât și ca agresivitate și ocazii. Dacă Rapid a avut totuși o ocazie mare de gol în repriza sa slaba, CFR nu a reușit să pună în pericol poarta lui Stolz nici măcar o singură dată.

Mai mult decât atât, Rapidul trece razant pe lângă golul doi în cel puțin doua rânduri. Mai întâi la faza la care CFR confirmă statutul de candidată la titlu prin offside-ul pe care VAR se chinuie să îl vadă la faza penalty-ului, apoi la ratarea incredibilă a lui Christensen din minutul 90. Și acum admir simțul umorului demonstrat de zeii fotbalului, care au decis că la faza aia Koljic va da asistul, iar Christensen va finaliza…De ce naiba n-a fost invers???… Apropo de faza asta…în prima repriză jocul Rapidului a fost atât de slab, încât veteranii Djokovic și Camora nu au fost puși niciodată în dificultate. Ei bine, în repriza a doua s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple: ambii au suferit, iar la faza penalty-ului ei sunt eroii negativi – Camora îl pierde pe Dobre, iar reacția lui Djokovic e întârziată. În box, daca știi că adversarul are arcada sensibilă, lovești acolo până o deschizi…

Să nu punem punct acestei cronici fără a remarca poziția excelentă a arbitrului de centru, care de la 4-5 metri, perpendicular pe fază, cu vederea neobturata, confirmă la rândul său statutul de candidată la titlu a CFR-ului, atunci când decide fără ezitare că nu a existat contact la duelul Djokovic-Kait, iar faza estonianului merită fără dubii al doilea galben și eliminare.

În prelungiri, scorul final e pus în pericol de reluarea lui Ignat la corner, dar și de gestul lui Ankeye, care sugerează că a fost antrenat la juniori de Siminică. Se termină 1-1, al treilea rezultat de egalitate cu acest scor dintre cele două echipe din actuala stagiune. De fiecare dată scorul fiind deschis de clujeni.

Paștele, Crăciunul și Rapidul se sărbătoresc în familie!

Și pentru că ne-am plâns că suntem programați acasă doar lunea, am o veste bune, dragi rapidiști! Cu U Cluj jucăm sâmbăta. Desigur, în Sâmbăta Mare, de la ora 20:00. Ca să fie bine. Ne vedem așadar în Giulești, pentru că, nu-i așa, Crăciunul, Paștele și Rapidul se sărbătoresc în familie. Acasă, adică în Giulești!