Cu presiunea clasamentului, dar și cu ajutorul indirectelor din etapă, Rapidul era obligat să joace la victorie in Giulești, cu Buzăul, pentru a păstra contactul cu play-off-ul. Înțelegând importanța partidei, Șumudică a cerut sprijinul publicului la conferința de presă. În general, la Rapid nu e nevoie să invoci tribuna; ea este acolo “by default”. Dar Șumudică e suficient de bine conectat la realitatea Giuleștiului încât să fie la curent cu contextul din afara gazonului.
Realitatea serii i-a dat dreptate. Un Giulești numai pe jumătate plin – cea mai mică asistență din campionat sezonul acesta – a bifat meciul mai mult ca “obligație de serviciu”. Cauzele? Multiple. Nu e nici locul, nici momentul pentru o astfel de dezbatere, dar ne facem totuși timp pentru o enumerare.
Sacrificat pe altarul audienței TV, publicul obligat să bată Bucureștiul cu precădere în nopțile de vineri sau luni, ajunge să nu mai accepte rolul în care e distribuit. Mai ales în mijloc de Decembrie. În condițiile astea, când prăpastia dintre așteptările create de sumele investite și realitate e tot mai adâncă, suporterul începe să reziste “obiceiului reflexiv” de a veni la stadion, vorba unui sociolog contemporan devenit celebru în comunitatea științifică a Giuleștiului tocmai în săptămâna premergătoare meciului cu Buzău. Da…viața e complexă și complicată la Rapid; credeți-mă pe cuvânt!
Aioani – Braun, Ignat, Pașcanu, Borza – Hromada – Pop, Emmers, Christensen, Petrila – Boupendza.
Aceasta e formula cu care Rapid a căutat victoria, sistemul nou (un 4-1-4-1) fiind surpriza lui Șumudică pentru Neagoe. Rapid trebuia să atace, așa că norvegianul Rapidului a primit libertatea de a juca în apropierea careului advers, alături de Emmers, cu Hromada la închidere și responsabil de legătura dintre linii. Pentru că lotul nu oferă opțiunile ofensive corecte în 3-4-3, Șumudică a ales să descongestioneze benzile (acolo unde perechile Borza-Petrila și respectiv Onea-Pop se călcau uneori pe picioare), lăsându-i pe Pop și Petrila să facă ce știu cel mai bine – să fie extreme. Astfel, cu două extreme clasice, doi mijlocași avansați și un vârf mobil în careu, Rapidul își propunea să nu lase prea multe șanse oaspeților.
Misiune de altfel ușurată de Neagoe, care decide să mizeze nu atât pe apărare, cât pe dificultățile la construcția pozițională demonstrate de Rapid în acest sezon. Matos și Tavares rămân pe bancă, semn că Buzăul pune toți banii pe defensivă.
Rapid atacă din startul partidei, iar planul lui Neagoe dă faliment chiar în minutul 5, când Aaron scutură plasa din mijlocul careului. În minutul 21 același Boupendza e faultat în careu și tot el transformă (cu siguranță de data asta) penalty-ul.
Rapidul se descătușează, dar scorul pauzei rămâne 2-0, deși marcăm de încă două ori până în minutul 45. Dacă la reluarea lui Pașcanu, arbitrii au scuza imaginilor neclare, la golul lui Boupendza din finalul reprizei e greu să accepți argumentele VAR care consideră că buzoianul nu joacă voluntar mingea care ajunge la atacantul aflat inițial în poziție de offside. Sigur, totul e bine când se termină cu bine, dar Rapid va fi cu adevărat un club important în campionatul României atunci când nu va mai avea două astfel de goluri anulate într-o repriză.
O repriză dominată categoric de Rapid, cumva similară cu prima repriză din meciul cu Farul. Jucate în context similar (după câte o înfrângere dureroasă în deplasare), ambele partide au fost abordate curajos, pe atac, la victorie. Buzău nu e o trupă de speriat, dar o echipă mediocră poate arăta bine dacă e lăsată să joace. Dimpotrivă, agresată din primul minut, ea va arăta rău, își va etala slăbiciunile, așa cum au făcut-o atunci Farul și astăzi Buzăul.
La 2-0 pentru gazde, pauza arată diferit în cele două vestiare.
Șumudică trece în regim de economie de combustibil (până duminică jucăm cu CFR în Cupă și cu Dinamo în campionat), în timp ce Neagoe încearcă să resusciteze partida cu 3 modificări. Deși Tavares aduce consistență la mijloc, iar (ceva mai târziu) Matos încearcă să se fixeze între stoperii Rapidului, Buzăul nu reușește să preia cu adevărat controlul disputei în nici un moment. Singurele ocazii ale reprizei aparțin tot Rapidului și nu sunt deloc mici. Emmers reia defectuos în transversală după o pătrundere a lui Pop încheiată cu șut, iar Christensen nu fructifică o minge “furată” de Boupendza de la Cestor.
Cu cele două goluri Aaron sparge complet gheața, un meci ca cel cu Buzău fiind exact ce avea pe rețetă de la doctor. Deloc întâmplător, într-o repriză jucată în sau în apropierea careului oaspete, cu mijlocașii centrali aproape de el, vârful marchează de două ori. A avut și ghinion Aaron până acum, dar un vârf are nevoie să fie jucat în zona porții pentru a marca. O idee bine de folosit în meciul atât de important din weekend.
Să fie derby!