Aveți cumva 10 minute să discutăm despre Domnul nostru, Rapid Giulești? Promit să nu vă rețin mult… Nu de alta, dar play-off-ul, această competiție pentru care suntem cronic nepregătiți, a început de 6 etape, iar noi am agonisit un singur punct. În orice competiție, un astfel de debut te transformă instantaneu în candidată la retrogradare, nicidecum la titlu.
După ce operațiunea specială de identificare a băieților buni din club părea să fi fost cu succes dusă la bun sfârșit, a venit meciul ăsta să ne dea certitudinile peste cap. Trebuie să mai scotocim… pare-se că băieții buni știu să se camufleze.
Fani ai mirajelor, continuăm să visăm la Fata Morgana (metaforă pentru caii verzi de pe pereți), la cupe europene voiam să zic… Și uite cum meciul de la Ovidiu devine decisiv pentru acest obiectiv (?!), după egalul de pe Arena Naționala de sâmbătă.
Nicicând nu a existat la Rapid în istoria recentă o distanță mai mare între speranțe și realizări. Între condiții și rezultate. Cu buget de salarii de top în România, cu podiumul ca obiectiv declarat și titlul în minte, Rapidul e un simplu partener de competiție pentru trupele din play-off. De la cei 15.000 de specialiști ai CDR, nimeni nu a reușit să producă o dezamăgire, o deziluzie atât de mare și de consistentă unei mari mase de oameni ca cei aflați astăzi pe ștatul de plată al Rapidului.
Cu Săpunaru scos din primul „11” cel mai probabil de ritmul jocurilor disputate la 3 zile, Lobonț încearcă să improvizeze… la siguranță. Și astfel, cu Albu și Djokovic scoși din lot, cu Hromada accidentat și Săpunaru menajat, Rapidul s-a prezentat la Ovidiu cu un ax central complet schimbat. Oameni care nu mai jucaseră împreună și care nici nu aveau meciuri în picioare. Aioani – Braun, Cristea, Grigore, Borza – Iacob, Oaidă – Krasniqi, Hasani, Petrila – Rrahmani. Acesta este primul „11” ales de Lobonț, cu 2 fundași centrali care jucau pentru prima dată împreună, cu Grigore la debut în acest sezon și cu Iacob mijlocaș defensiv improvizat.
Clasicul 4-2-3-1 al Rapidului pe faza ofensivă, transformat într-un 4-1-4-1 pe faza defensivă, cu Iacob distribuit între linii pe construcția gazdelor și transformat în al treilea fundaș central când Farul înghesuia Rapidul în propria treime. Așa am abordat ceea ce ar fi trebuit să fie „meciul decisiv” pentru iluzia numită cupe europene. Cupe europene la care sumele cheltuite ne obligă să ajungem, dar de care ne ține departe realitatea din iarbă.
Rezultă o primă repriză dominată categoric de Farul, care se încheie (paradoxal) la egalitate. Gazdele au gol anulat, ratează ocazii, presează și marchează în cele din urmă prin Munteanu la o fază care se predă fundașilor la grupele de inițiere. Și care îl pune într-o lumina… hmmm… foarte proastă pe Cristea, cel care îl escortează pe Munteanu spre gol. Egalăm totuși pe final după un penalty acordat pentru henț, la un șut mai degrabă anemic al lui Borza.
Ieșim de la cabine fără Aioani, dar dominăm în mod neașteptat debutul de repriză. Ratăm chiar o ocazie importantă prin Krasniqi, mutat în stânga de la mijlocul primei reprize.
E minutul 60, așa că Rapidul schimbă. Între noi fie vorba, schimbarea din minutul 60 are probabil un curs dedicat la Coverciano, pentru că iată, ea rămâne punct fix și după plecarea lui Bergodi. Surprinzător, deși Petrila e o umbră a fotbalistului dinainte de accidentare, iar Hasani e cu mult sub nivelul lui Ioniță, Krasniqi e primul schimbat. Ermal e vizibil nemulțumit, noi doar resemnați. Iese singurul om care avea o chimie evidentă cu Albion, iar asta se simte toată repriza. Accidentat, Grigore e și el schimbat cu Emmers, Iacob retrăgându-se pe poziția sa obișnuită.
După încă un gol anulat pentru offside, Farul rezolvă meciul în două minute. Mai întâi prin Andronache, după o fază la care Oaidă și Cristea arată… haios. Două minute mai târziu, Benchaib îl învinge și el pe Drăghia la colțul lung și meciul e jucat.
Lobonț reacționează după 6 minute de la golul 3 și îi aruncă în luptă pe Burmaz și Kait, surprinzându-l astfel pe Hasani, care realizează cu 15 minute înainte de final că va termina meciul în teren. Mulțumiți de rezultat, constănțenii fac pasul în spate, finalul de meci e controlat de Rapid, dar Emmers și Hasani arată cum se ratează faze clare când e să se-aleagă prafu’. Victorie clară, indiscutabilă a Farului. Nu c-aș vrea să presar sare pe rană, dar asta se întâmplă în condițiile în care Rapid are în teren cel mai bun (de departe) vârf al campionatului, fotbalist care e și în formă și cu chef de joc.
Mai sunt 4 etape și coșmarul numit play-off se va încheia. Greu de spus ce ne propunem în aceste 4 etape. Bine ar fi să folosim etapele rămase pentru a descoperi cauzele reale ale eșecului sportiv din acest sezon. Sau pentru a pregăti sezonul viitor. Sau măcar pentru a înțelege dacă Omar și Bădescu ne pot ajuta.