Bogdan Baratky, editorial despre un nou picaj al Rapidului după 0-1 la Craiova: „Numitorul comun”

Observ (plimbându-mă resemnat pe canalele de sport, sau lecturând presa sportivă) din ce în ce mai multă lume întrebându-se (retoric, sper!) ce se întâmplă în fiecare an cu Rapidul în play-off. Răspunsul mi se pare atât de evident, încât comparația cu elefantul din cameră devine perfect inexpresivă. Avem așadar un “pattern”, cum s-ar zice în romgleza de corporație; an de an, în același moment al sezonului, lebăda neagră își face cuib în Giulești și visele europene se risipesc că norii după o ploaie de vară. Jucătorii vin și pleacă, antrenorii (Bergodi, Șumudică, Gâlcă) își predau unul altuia ștafeta iluziei succesului, dar “outcome-ul” tot aromă de eșec are.

Bogdan Baratky, editorial după U Craiova – Rapid 1-0. Care sunt cauzele care au dus la un nou picaj al formației din Giulești în perioada meciurilor din play-off

Oare de ce? Care este firul de argint care ne străbate trupul și sufletul de atâția ani, legându-ne cununiile fotbalistice? Schimbăm antrenori și jucători cu o determinare demnă de o cauză mai bună; care anume e problema totuși la acest club? Ei bune, răspunsul e conținut în întrebare: clubul. Aceasta e constanta. Numitorul comun al tuturor sezoanelor de play-off. Și, fără a personaliza în vreun fel acest concept cât se poate de ezoteric pentru Giuleștiul fotbalistic, dați-mi voie să mă explic. Cum o explicație eficientă are la bază un exemplu clar, hai să fie povestea Gâlcă – Dobre acest exemplu.

Studiu de caz: “Cazul” Gâlcă – Dobre

Începem cu sfârșitul. Dobre trecut în rezervă, cu banderola predată la magazia de efecte împreună cu tricoul de titular. O măsură pe care eu personal o aplaud, considerând-o meritată. Pentru că nici un jucător, chiar având scuza unei crize de narcisism, nu poate trata clubul, suporterii și antrenorul așa cum a ales Alex Dobre să o facă. Doar că e o măsură nu doar târzie, ci și tardivă.

Dobre semnaliza demult nemulțumirea, individualismul și egoismul în joc fiind cele mai pregnante simptome. Deși tratamentul cu tinctură de bancă de rezerve, sau măcar terapia prin schimbare în minutul 60 se impuneau, doctor Gâlcă evita să le prescrie. De ce? Complicat de spus. Poate era de vină statutul lui Dobre nu doar în vestiar, ci și în club, poate înțelegând caracterul fotbalistului a încercat să nu își piardă golgeterul.

Digi24.ro

Concluziile lui Nicușor Dan după consultările informale: Noul Guvern va avea ca obiectiv până în septembrie să propună bugetul pe 2027

Problema a apărut în iarna, atunci când Gâlcă a cerut vârf și mijlocaș ofensiv și a primit Paraschiv și Moruțan. Pentru că clubul nu a transferat în funcție de strategia sa sportivă (în cazul în care există una), ci în funcție de oportunitățile pe care piața le oferea la acel moment. Și astfel Gâlcă a primit un vârf care nu e chiar vârf, adică alt profil decât cel dorit. Și departe de forma de competiție, dar asta e deja un detaliu nesemnificativ. Și mai încurcată s-a dovedit cealaltă problemă. Pentru că Moruțan (chiar pregătit fizic de-ar fi fost), nu e mijlocaș ofensiv. E inter dreapta, sau aripă dreapta, sau ceva între. Adică un fotbalist pe care ața-l trage în zona lui Dobre. Cu care ajunge să se calce pe picioare. Și pe bătături.

Digisport.ro

Sorana Cîrstea a dat lovitura, după victoria superbă cu Aryna Sabalenka la WTA Roma: câți bani i-au intrat în cont

Sub presiunea numelui Moruțan, a efortului financiar de a-l aduce și a cifrelor lui Dobre, Gâlcă a încercat să găsească o formulă în care să se regăsească amândoi. Prima victimă a fost Christensen, autorul unui picaj de formă cum rar se vede. Prestațiile norvegianului, care oricum scârțăiau de la final de Octombrie, s-au prăbușit zgomotos în 2026. A doua victimă a fost însuși Dobre, care a primit sarcini pronunțat defensive pe faza de apărare, întrucât Moruțan nu se apără bine și oricum condiția sa fizică nu e la parametrii doriți.

Încercând să menajeze sentimente și sensibilități, Gâlcă a continuat să încerce să amestece uleiul și apa, deși era evident că pur și simplu nu există chimie fotbalistică între Dobre și Moruțan. Ne-am trezit astfel în play-off și fără mijlocaș ofensiv și fără vârf și cu un Christensen avariat și cu un golgeter care a uitat să marcheze și cu chakrele încurcate prin vestiar și lot. De aici până la ieșirea publică de la finalul meciului cu FC Argeș nu a fost doar un pas, ci mai mulți, dar parcurși toți cu simț de răspundere. Gâlcă nu a putut gestiona situația, Dobre a ajuns la concluzia că cel mai important lucru din lume e orgoliul său, dar toate astea se petreceau sub privirile unui martor tăcut: clubul. Clubul e cel care a creat problema prin campania din iarnă, clubul e cel care a asistat la procesul de coacere a problemei în vestiar, neintervenind nici pentru a preveni, nici pentru a trata.

Când la o echipă angrenată (declarativ cel puțin) în lupta pentru titlu sau Europa (suntem, probabil, cel mai pro-european club din Superliga, zău!) se petrec astfel de episoade, problema excede antrenorul. Rapid are astăzi (pe hârtie cel puțin) doi directori sportivi și nici unul nu a reușit să rezolve situația într-o fază incipientă. La fel cum tot clubul nu a reușit să-l ajute pe Bergodi să continue ce începuse cu acel 4-0 blestemat. Și a permis că în semifinala de Cupă de la Sibiu să vedem o versiune deplorabilă de Rapid.

Desigur, asta nu înseamnă că antrenorii, prezenți zi de zi în vestiar sunt absolviți de vină. Dar, vorba unui clasic, avem de-a face cu o culpă comună. Iar când culpa asta comună se perpetuează trei sezoane la rând, ghici cine primește coronița în competiția responsabilității…

Halucinația colectivă

Înaintea meciului, prin bula noastră rapidistă se plimba dezinvolt una bucată exemplar de optimism debordant. Mulți “simțeau” că e seara noastră; doi prieteni apropiați m-au asigurat că batem negreșit. Îngrijorat, i-am întrebat dacă prezintă și alte simptome, recomandându-le odihnă și hidratare. Bieții oameni, entuziasmați de faptul că Gâlcă a luat măsura disciplinară corectă, au scapăt din vedere faptul că tocmai rămăsesem fără golgeter în primul 11. În fine…de-ale noastre…să nu credeți că e ușor să fii rapidist…

Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Christensen, Keita, Grameni – Moruțan, Koljic, Petrila. Fără Dobre, cu Moruțan în locul său, Rapidul intră într-un 4-3-3 cu Christensen și Grameni interi. Vă rog să mă credeți că nu am nici cea mai mică intenție de a vă plictisi, dar vă rog respectuos să observați inflația de stângaci de la mijlocul terenului: Christensen, Grameni, Moruțan. Pentru că da, strategie de lot.

Vestea bună este că oltenii nu reușesc să ne pună probleme în prima repriză (deși senzația e că a fost mai mult vina lor decât meritul nostru). Vestea proastă este că jucam repriza la 0, la cel puțin trei capitole: șuturi la poartă, șuturi pe poartă, cornere. Statistica rece consemnează 1 la rubrica șuturi la poartă, dar dacă ați vedea execuția lui Koljic…ferească Dumnezeu!…

Pierdut pauza. O declar nulă

Din neatenție, în tensiunea serii, pierdem pauza. Schimbăm ce e de schimbat (Paraschiv la Koljic), dar suntem surprinși de elanul gazdelor (cine s-ar fi așteptat la una ca asta?!) și luăm gol pe debut de repriză. Cum? La o fază fixă la care Al Hamlawi demonstrează că e nevoie de un singur jucător care uzurpă calitatea de fundaș pentru ca un atacant într-o seară cenușie să marcheze.

Ca orice echipă mare, ne amintim că fotbalul presupune și o fază ofensivă numai după ce încasam gol. În minutul 55 Moruțan îi oferă un assist perfect lui Christensen, dar rugina îl împiedică pe norvegian să se coordoneze și în loc de gol notăm ratarea meciului. Gâlcă schimbă extremele în minutul 68 (Dobre și Talisson la Moruțan și Petrila), iar în minutul 76 cei doi nou intrați conlucrează pentru a doua cea mai mare ocazie a serii – brazilianul centrează perfect, iar Dobre ratează de puțin. Sub presiunea rezultatului ne amintim de Hazrollaj; Manea și Drilon formează noul flanc dreapta, iar Dobre intră al doilea vârf lângă celălalt al doilea vârf – Paraschiv. Nu, nu vreau să insist dar da…strategie de lot. Oricum, de aplaudat faptul că încercăm soluția Dobre vârf, de apreciat că încercăm varianta cu două vârfuri. De ce doar în ceasul 12 și un sfert? Asta nu mai e vina clubului, desigur.

Cum ceea ce începe prost nu se poate termina bine nici în filmele de la Hollywood, pierdem cu brio încă un meci, în efortul nostru de a câștiga nu doar vara, ci și dreptul de a participa în cupele europene. Nu e încă nimic pierdut, mingea e rotundă și, oricum, nu trebuie uitat faptul că pentru al treilea an consecutiv ne-am salvat de la retrogradare încă din luna martie. Nu zâmbiți, nu e puțin lucru; uitați cum se zbat alții în play-out pentru ceva ce noi am băgat în buzunar de peste o lună…