Bogdan Baratky, editorial dur după controversa din Botoșani – Rapid 1-1: „Fotbal stins cu VAR. Am luat-o razna cu toții!”

Doamnelor și domnilor, cu respect vă informez că ăsta nu (mai) e fotbal. Nu pentru că Rapid a pierdut 2 puncte, să nu mă-nțelegeți greșit. E etapa a doua, am văzut multe lucruri bune azi. Dar VAR folosit în acest mod nu e altceva decât o bâtă cu care facem țăndări plini de entuziasm spiritul fotbalului.

Bogdan Baratky scrie despre FC Botoșani – Rapid 1-1. Fotbalul în epoca VAR-ului devine un alt sport

În acest spirit al fotbalului, penalty-ul apărat de Aioani nu avea de ce să fie repetat. Cei care au inventat fotbalul și cei care l-au jucat atâta amar de ani, nu au avut nicicând în vedere o astfel de fază când au luat în calcul în regulamente repetarea unui penalty. Nu poți penaliza un portar care apără penalty și o echipă care iese dintr-o astfel de situație pentru așa ceva. Și tot în spiritul jocului, orice om care a jucat fotbal măcar la bătătorul de covoare înțelege că e absolut natural și firesc ca jucătorul în apărare să fugă după atacantul care intră în careu la penalty.

Probabil am luat-o razna cu toții dacă acceptăm că un penalty se repetă pentru că Grameni nu l-a lăsat pe Ongenda să tragă nestingherit la poartă după respingerea lui Aioani. Nici Ongenda și nici Grameni nu au intenționat să intre în suprafața de pedeapsă înainte că Mailat să execute penalty-ul. Ambii au acționat din instinct, Grameni intrând după adversarul sau. Repet: DUPĂ adversarul său. Dacă cei care au dictat repetarea penalty-ului și-ar fi dorit că Grameni să nu reacționeze la plecarea lui Ongenda, propun să ne vedem cu toții de treabă și să ne căutam alte hobby-uri.

În concluzie, jucătorul în atac intră în careu înainte de executarea penalty-ului, încearcă să joace balonul după ce portarul respinge, dar dictăm repetarea loviturii de pedeapsa, pentru că jucătorul în apărare a intrat și el în careu încercând să-l împiedice pe atacant să înscrie?! Nu, serios, suntem bine?! Ce-a fi să nu ne mai batem joc de fotbal, să nu-l mai siluim și să explicăm apoi savant, prețios și pretențios oportunitatea violului? Chiar! Ce-ar fi?

Digi24.ro

Povestea incredibilă a șoferului care a produs accidentul din Brașov. Acum 11 ani era considerat erou

Alintul lui Daniel Pancu

În pregătirea meciului, am oprit în drum spre casă la magazinul de la colț să cumpăr niscai bere. Habar n-aveam, dar la casele automate, la care iți scanezi singur produsele, mașinăria nu te lasă să bagi berea-n desagă până nu validează achiziția un profesionist responsabil, care să certifice faptul că ești major. Cunoști adică riscurile la care te expui consumând bere și alegi să o faci responsabil, cu maturitatea pe care vârsta ți-o oferă. Solicit intervenția autorității, doamna pe care o cunosc (și mă cunoaște) de ani de zile apare și deblochează bonul. Moment în care decid că e cazul să ne alintăm și îi spun doamnei cu voce tare: doamnă…nu așa, doamnă…trimiteți-mă după buletin, să fiți sigură că am peste 18 ani! După un scurt moment de blocaj, zâmbim, apoi râdem cu toată gura, plătim, ne urăm seară plăcuta și plecăm. E frumos să te alinți, dacă nu te alintă nimeni, mai ales dacă aduci un zâmbet pe chipul interlocutorului.

Digisport.ro

Noul partener al Simonei Halep a dat lovitura

Cam așa s-a alintat și Pancone la conferința de presă premergătoare meciului cu Botoșani, când ne-a comunicat că Hromada e cel mai bun șesar, iar Borza de neînlocuit. Am zâmbit, e adevărat, dar parca nițel încurcați, când ne-am prins că Pancone nu glumea. Mai ales când, câteva secunde mai tărziu, aflăm că Borza de fapt nu prea mai avea motivația de a continua la Rapid, chestiune pe care noi, din tribună, o luasem la cunoștință de juma’ de sezon.

Repriza 1 din Botoșani – Rapid. Efectul Pancu

Dar dincolo de glume și alinturi, Rapidul lui Pancu chiar arată diferit. Altă atitudine, altă abordare, alt joc. Botoșani, altfel o forță a campionatului pe teren propriu (forță în sensul că e singura echipă care a reușit o prăbușire mai spectaculoasă decât cea a Rapidului în sezonul trecut) a suferit toată prima repriză. Perechile Vulturar-Grameni, sau Vulturar-Bubanja l-au lăsat fără minge pe Ongenda, iar jocul Rapidului a degajat deopotrivă forță și ambiție. Iar asta e, fără niciun dubiu, efectul Pancu. Pressing, joc ofensiv, agresivitate, cu Bubanja cel care, prin volumul de joc remarcabil pentru liga 1, dă tonul unui astfel de joc.

Fără Hromada și Borza (exporturi estivale în zona Mediteranei), Pancu alege să facă încă 4 schimbări în formula de bază. Ciobotariu e noul fundaș dreapta (și nu s-a descurcat deloc rău), Moruțan și Petrila revin în primul 11, iar Jambor e atacantul titular: Aioani – Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Salceanu – Bubanja, Vulturar, Grameni – Moruțan, Jambor, Petrila. Un 4-3-3, cu Grameni și Bubanja interi, cel din urmă acoperind foarte bine terenul, pe ambele faze.

Rapid a controlat jocul în prima repriză, ratând cel puțin 3 ocazii (Kramer-bară, Petrila, Ciobotariu), înainte ca același Petrila să marcheze cu o execuție fină în minutul 45. Și Botosaniul a avut două ocazii de a marca (șutul lui Mitrov din marginea careului și reluarea lui Diarra, respinsă în ultimul moment de Pașcanu), dar a părut mereu cu un pas în urma adversarului.

E doar 0-1 la pauză pentru că Jambor are un bun joc colectiv (își trece în cont chiar assist la golul lui Petrila), dar nu are percuția vârfului de rasă, iar Bubanja, dacă avea și tehnica necesară în careu (pe lângă forță, ambiție și volum de joc) nu venea în SuperLiga.

Botoșani – Rapid și repriza reflexelor necondiționate

Sunt trei motive pentru care (în umila mea opinie) Rapidul a scapăt victoria în repriza a doua. Bine, patru, dacă ne întoarcem la povestea penalty-ului repetat, dar hai să privim exclusiv în propria ogradă. În minutul 53 iese Vulturar, iar absența lui se vede în joc, așa cum s-a văzut și în playoff după accidentarea la umăr. Nu cred că galbenul încasat a fost motivul schimbării, ci mai degrabă lipsa de ritm și de tonus de după accidentare.

Dar nu ieșirea lui Vulturar a fost principalul motiv al căderii Rapidului. Absența lui Vulturar a ieșit în evidență din pricina lipsurilor din lot, care s-au simțit din plin în repriza a doua. Rapid nu a jucat în inferioritate de la eliminarea lui Pașcanu, ci de la intrarea lui Burmaz. Fără atacant și fără mijlocaș capabil să țină migea la mijloc și să o distribuie colegilor (mai ales după ce și Moruțan a fost înlocuit), Rapid a pierdut inițiativa. Iar pe acest fond au apărut vechile reflexe, transformate în automatisme – retragerea, pasul înapoi, apărarea pe două linii. Rapid a avut câteva șanse de a iniția atacuri periculoase, dar au lipsit și arcul și săgeata. Nu îi poți cere lui Bubanja să și care pianul și să și cânte la el.

Iar Rapid de asta are nevoie, dincolo de juniori de la Genoa – arc (mijlocaș ofensiv) și săgeată (atacant). Deși poate că în seara asta Kodor ar fi putut aduce în joc mult mai mult decât Burmaz. Așa cum a făcut-o Markovic, autorul de facto al golului egalizator al Botoșaniului, într-o repriză fără mari ocazii de poartă. Rămânem cu gustul amar al unei victorii pierdute pe mâna noastră, dar nu putem trece peste primele 60 de minute, care arată o schimbare semnificativă față de sezonul trecut.

Pancu a adus schimbarea pe care o așteptam; ca în fiecare vară, e rândul clubului să își ajute antrenorul. Dar, dincolo de simpatii și subiectivism, cred că cel mai important este să nu trecem peste decizia VAR de la penalty. Pentru că e un atentat la logica jocului. Nici mai mult, nici mai puțin.