Înainte de meci, imediat ce am citit formațiile, m-am temut de șiretenia lui Dan Petrescu. Când descoperi formula ideală și stabilizezi un prim unsprezece câștigi automatisme și omogenitate, dar nu îl lași pe celălat antrenor să aibă dubii la pregătirea meciului.
Lui Dan Petrescu i-a fost așadar clară formula de start a adversarului, știa ca meciul se va juca pe un gazon înghețat, la temperaturi negative și a apelat la o strategie inteligentă.
Astfel, veteranii Deac și Tachtsidis au rămas pe banca, pentru că meciul urma să fie unul fizic, de luptă. Dar erau pregătiți să fie armele secrete ale gazdelor pentru finalul de meci, fie pentru a păstra un eventual avantaj, fie pentru a forța victoria. Când l-am văzut pe grec intrând în minutul 76, m-am înfiorat. Și, ca de obicei, de ce ți-e frică nu prea scapi. Bine totuși ca s-a terminat cu bine.
Rapidul începe așadar cu unsprezecele standard: Siegrist – Manea, Ignat, Pașcanu – Onea, Hromada, Christensen, Borza – N’Jie, Boupendza, Petrila. Același 3-4-3 pe faza ofensivă, căruia Dan Petrescu i-a răspuns cu un 4-3-3, în care echilibrul trebuia să vină de la linia de mijloc Fica-Djokovic-Păun.
Prima repriză a aparținut gazdelor, deși debutul de meci părea să arate un Rapid avântat, poziționat sus si agresiv în pressing. Impresie care s-a spulberat după 5-6 minute, CFR preluând inițiativa și păstrând-o până la pauza. În minutul 21 gazdele își trecuseră deja în cont 5 cornere, venite pe insistența ofensivă.
Păun a șutat puțin pe lângă vinclu la o poziționare defectuoasă a mijlocașilor centrali ai Rapidului, Nkololo nu a profitat de singura eroare a lui Ignat, iar șutul lui Postolachi din careu a fost reținut de Siegrist.
Dincolo, Christensen (la o fază pe care și-a creat-o singur) și Petrila au trecut pe lângă gol. O repriză, una peste alta, câștigată la puncte de CFR, cu Fica jucătorul primei părți, prin travaliu și claritatea acțiunilor. Dacă meciul s-ar fi încheiat după primele 45 de minute, aș fi fost nemulțumit de acest egal.
Pentru ca Rapidul și-a lăsat adversarul să joace, tratându-l cu exces de respect și propunând un joc “la siguranță”, cu exces de minge lungă și fără consistență ofensivă. Un joc care nu-ți dă niciodată voie să aspiri la un rol de echipă dominantă în campionat.
Repriza a doua a arătat însă altfel, iar meritul e al Rapidului. Mult mai ofensivi, mai “obraznici”, oaspeții au arătat ca o echipă care vrea și poate să obțină ceva important din derby-ul etapei. 5-1 e scorul fazelor periculoase din a doua jumătate; desigur, în statistica subsemnatului. Acel 1 figurând în dreptul gazdelor, la ratarea lui Matei Ilie după un corner.
În schimb, Rapidul a avut ocazia meciului (bara lui Boupendza), încă două acțiuni ale gabonezului (una finalizată cu șut), tentativa lui Hasani de a prinde colțul lung și ratarea lui Borza dinaintea egalării. Strategia lui Petrescu părea să dea roade în minutul 81. Tachtsidis și Michael (introduși pentru ultimele 15-20 de minute) dinamizează jocul ofensiv al gazdelor, iar Fica marchează cu puțină șansă, la un șut cu pământul, după un atac prelungit. Dar și după o a doua fază (după cea din prima repriză a lui Păun), când “căciula” rămâne neacoperită, permițând adversarului să șuteze la poartă.
Șumudică știe ca nu mai are nimic de pierdut, scoate un fundaș și un mijlocaș central (Manea și Hromada), renunță la Petrila (invizibil repriza a doua) și trece la un 4-4-2 prin intrarea lui Burmaz în ofensivă, a lui Grameni la mijloc și a lui Rareș Pop în flancul stâng. Rapidul se instalează practic pe finalul de meci în terenul CFR-ului și egalează în minutul 90. La o fază la care mingea rămâne cu șansa în careu, Borza pătrunde excelent și reușește assist-ul perfect pentru Bora, care marchează golul descătușării.
Da, sunt subiectiv, dar cred că era absolut nedrept ca Rapidul să plece cu mâna goală din Gruia. Mai ales după repriza a doua. Desigur, fotbalul se joacă pe goluri, prestația de echipă mică din prima repriză s-a văzut urât, dar X-ul e rezultatul corect dupa 90 de minute. De la 0-5 la cornere în prima jumătate a primei reprize, Rapid a egalat scorul loviturilor de colț la 7. Posesia a fost echilibrată, dar a apartinut tot Rapidului în cele din urmă: 49%-51%.
Iar punctul de la Cluj e important nu doar pentru moral, ci și pentru că prelungește seria de invincibilitate a Rapidului, de data asta după un meci în deplasare, pe terenul unei candidate la podium. Pe lângă punctul acesta mare, Rapidul bagă în buzunar și câteva întrebări la care va trebui să găsească răspuns. Este (la acest moment, cel puțin), N’Jie un jucător cu o contribuție la joc mai importantă decât Rareș Pop? Chiar dacă în general șters (și apăsat de un sezon fără realizări), până și Hasani a părut mai prezent în meci decât camerunezul.
Boupendza are calitate certă, aici nu e loc de discuții. Dar este el vârf de meserie? Nu cumva ultimele 10 minute arată o formula la care merită să ne gândim? Cu Bora vârf împins, atacant de careu (revigorat de acest gol) și Aaron al doilea vârf? N-ar fi asta o formula care să îi pună în valoare pe amândoi? Da, dar asta ar însemna să schimbăm acest 3-4-3 care ne-a adus liniștea. Sau poate formula asta l-ar trimite pe Aaron in pozitia din care a devenit golgeter in Turcia (aripa), poziție unde in lotul Rapidului e deja inflație de opțiuni… Offf…complicat…
Și, apropo de ultimile minute, tripla schimbare care a “întors” meciul a venit în minutul 86, forțată de golul gazdelor. Am fi văzut oare această schimbare (inclusiv de abordare) dacă tabela ar fi rămas înghețată la 0-0? Rapidul lui Șumudică și-a găsit echilibrul, dar următorul obiectiv e mult mai greu de realizat si mai important – crearea unei personalități de echipă dominantă. Fără de care poți obține rezultate în Cupă, dar e greu să te gândești la triumf în competiții de anduranță.
Aseară la Cluj au fost -5 grade. Peste 2,000 rapidiști au fost lângă echipă și au cântat 95 de minute pentru Rapid. Iar pentru suporterul din mine asta naște o tema peste care se trece cu mult prea multă ușurință. Ușurință cu nuanțe de lipsa de respect, aș îndrăzni să spun.
Pentru cine se joacă fotbalul?
În nici un caz pentru suporterul de stadion, când pe astfel de temperaturi, pe final de noiembrie, programezi un meci de la 21:30. Suporterul de stadion devine astfel un simplu obiect de decor, o recuzită a a ceva ce nu se mai numește fotbal, ci entertainment pentru telespectatori.
Cei 2,000 de rapidiști, alături de cei 3,000 de ceferiști au fost folosiți pentru a trage de rating până la miezul nopții. Da, acesta este interesul televiziunilor, dar coincide el oare cu interesul cluburilor? Într-un moment în care veniturile din ticketing (si in general veniturile aduse in mod direct direct de suporteri) au devenit interesante pentru cluburile importante, astfel de ore de start îndepărtează lumea de tribune.
Cum în speța asta e inutil să ne întrebăm cine sunt oul și găina (pentru ca fotbal fără televiziuni poate exista; televiziuni de sport fără fotbal sigur nu), poate e momentul ca suporterul să fie cu adevărat respectat. Și nu doar declarativ. Pentru că în momentul în care fotbalul nu se (mai) joacă în primul rând pentru suporteri (ci pentru anumite strategii comerciale), esența sa se pierde. Și nu cred ca e un compromis acceptabil.