Sport

Bogdan Baratky explică de ce nu este un rapidist optimist înaintea noului sezon: “Paradoxal, nu?”

Sâmbătă Rapid debutează în sezonul cu numărul 102. Îmi amintesc perfect toate sezoanele post-faliment şi o spun cu mâna pe inimă: niciodată înaintea primei etape nu m-am simţit într-o pană de încredere şi entuziasm similară cu cea de acum.
10.07.2024 | 10:00
Bogdan Baratky explica de ce nu este un rapidist optimist inaintea noului sezon Paradoxal nu
Bogdan Baratky explică de ce nu este un rapidist optimist înaintea noului sezon. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Paradoxal, nu? Cum să fii mai entuziasmat si încrezător când aveai de jucat cu Asalt, Tricolor, Modelu, sau Afumaţi prin subteranul fotbalului românesc?! Cum să-ţi lipsească încrederea când niciodată în ultimii 15 ani Rapidul n-a dus-o mai bine din punct de vedere financiar? Cum să n-ai aşteptări când standardul în punctualitate nu mai e calea ferată japoneză, ci ziua de salariu de la Rapid?! Vă explic imediat.

Rapidul s-a sprijinit de când se știe el pe un trepied. Un suport cu 3 picioare – 3 elemente de sprijin care i-au asigurat stabilitatea. Iar la capitolul ăsta nu e Rapidul un caz special; orice club se sprijină pe acești 3 piloni: administrativ (echipa din birouri), sportiv (lotul și echipa tehnică) și public. Particularitatea Rapidului e că toate 3 sunt în egală măsură importante și niciodată în istoria sa Rapidul nu a avut succes când unul dintre stalpi s-a clătinat.

ADVERTISEMENT

Administrativ

După un an de “creștere negativă”, zona sportivă s-a separat la vârf de cea administrativă. Vara a adus nume noi prin birouri, începând chiar cu directorul executiv.

“Nu poți emite pretenții la titlu fără un club puternic” – e un truism al fotbalului. Încă din liga 2 Rapidul caută formula magica în birouri, împrumutând modelul Ajax pentru asta: tinerețe care vine la pachet cu inerenta lipsă de experiență. Nu pare importantă zona asta, însă e mult mai importantă decât pare. Pentru că are două roluri importante: sa producă bani pentru bugetul clubului în timp ce gestionează relația cu masa de suporteri. Și intersezonul a demonstrat că e foarte greu să jonglezi cu bilele astea încinse când iți lipsește experiența. Rapidul e club greu…la care se presupune că vii să livrezi, nu să înveți.

ADVERTISEMENT

Administrativ…ne căutăm. Dar nu e o surpriză, în birourile din Giulești asta a fost mai mereu o stare de fapt. Și abia asta e o tradiție care se cere schimbată.

Sportiv

Strategia sportivă a fost materia la care mai mereu în trecutul recent “am rămas pe iarnă”. Rapid e, de exemplu, clubul care vara trecută și-a desenat această strategie în jurul “underului” Cîrjan, pe postul căruia a adus (în aceeași fereastră de transferuri) jucătorul cu cel mai mare salariu din lot – Valle. Pentru că…de ce nu…

ADVERTISEMENT

Vara aceasta am adus în Giulești un antrenor titrat și cu experiență – Neil Lennon – care iși va implementa propriile idei. Una dintre ele fiind un nou sistem de joc care îi oferă toată banda lui Borza, îl mută inter pe Petrila și îl transformă în fundaș central pe nou-venitul Manea. Mutări curajoase, dar și pariuri in egala măsură sensibile, întrucât numiții Borza și Petrila au costat clubul 2 milioane tocmai pentru că s-au evidențiat…jucând pe alte poziții.

Sportiv…ne căutăm identitatea. Pe care Moldovan e chemat să o găsească; acesta e motivul pentru care experiența sa a fost adusă să completeze elanul tânărului Sandu. Ambii pentru prima dată într-un rol de architect sportiv. Iar identitatea sportivă e greu de găsit într-un sezon în care, dacă îl vom vinde și pe Rrahmani, se va chema că am înlocuit tot axul central al echipei. Ax in care Neil încă așteaptă “șesarul” pe care îl căutăm de doi ani.

ADVERTISEMENT

Publicul

Cel mai important pilon al clubului, pentru că e singurul care l-a susținut de 101 ori.

Giuleștiul e astăzi scena unor frământări pe care le vedem cu ochiul liber și în societate. Poate cel mai atașat, dar și tradiționalist public din fotbalul românesc se găsește într-un proces de acomodare forțată cu progresismul și consumerismul din show-biz-ul în care fotbalul se transformă tot mai mult. A pus deopotrivă vocea și buzunarul alături de eforturile acționarului în sezonul trecut, dar dezamăgirea prăbușirii de la “locul 2 e primul care pierde” la “mai jos de locul 6 nu putem cădea” a creat fisuri importante in relația club-suporteri. Care au trecut aparent neobservate și care, incorect gestionate, se vor închide greu. În plus, cu peluza ramasă fără liderul charismatic și de forța al ultimilor 11 ani, totul e in reconstrucție și la acest capitol.

Încrederea vine de la primul și al doilea stâlp. Entuziasmul de la al doilea și al treilea. De aceea 102 e un sezon greu – pentru că trepiedul e nesigur.

Tradițional, Rapid a fost un club boem si mai degrabă sărac. Și exact ăsta e sindromului boemului fără multe parale in buzunar: abundența, atunci când apare, nu-i oferă confort, ci dezechilibre funcționale. E și acomodarea cu abundența un proces. Pe care sper să îl parcurgem cu succes și înțelepciune. Și noi și clubul. Ahoe!!!

ADVERTISEMENT
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au...
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au cumpărat o sută de TIR-uri pline!”
Scandal înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Umbrele lui Putin, puteri depline...
Scandal înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Umbrele lui Putin, puteri depline în conducerea CIO
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al...
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României exilată în locuința acestuia
Stephanie Antonia a luat 9,98 la Bac, dar a făcut contestație. Ce note...
Stephanie Antonia a luat 9,98 la Bac, dar a făcut contestație. Ce note a primit după recorectare: "O mare surpriză"
Momentul în care milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în...
Momentul în care milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România a fost umilit doar pentru că este român
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
SIMONA BUCURA OPRESCU, anunț despre PENSII! Cum trebuie citită DECIZIA de RECALCULARE
SIMONA BUCURA OPRESCU, anunț despre PENSII! Cum trebuie citită DECIZIA de RECALCULARE
De ce s-au despărțit Jador și Oana Ciocan. Tânăra a rupt tăcerea
De ce s-au despărțit Jador și Oana Ciocan. Tânăra a rupt tăcerea
Constantin Enceanu, un artist bine plătit. Care e tariful la un eveniment
Constantin Enceanu, un artist bine plătit. Care e tariful la un eveniment
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist...
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist celebru. S-a mutat deja cu acesta, iar fiul ei a rămas cu Cătălin Vișănescu
Interlop asasinat la o terasă din Chișinău. Cum a fost filmat criminalul
Interlop asasinat la o terasă din Chișinău. Cum a fost filmat criminalul
Scriitorul român îndrăgostit la 70 de ani de o femeie cu 35 de...
Scriitorul român îndrăgostit la 70 de ani de o femeie cu 35 de ani mai mică: „Şi-ar fi dorit să fiu iubita lui secretă”