Știți bancul cu cei doi psihologi care se întâlnesc în lift? Se privesc lung, se studiază și, la un moment dat, unul i se adresează celuilalt: „Colega… tu pari în regulă… eu cum sunt?”. Cam asta este starea de spirit a suporterului rapidist după meciul de aseară.
Cu respect mă uit și eu la dumneavoastră și îndrăznesc să vă întreb: eu, după meciul ăsta, cum sunt? Adică sigur… sunt fericit pentru că am câștigat încă trei puncte, sunt absolut mulțumit că am ajuns sănătos acasă după încă un meci tranșat pe final, cu inima în gât, dar totuși… după chinul ăsta cu Voluntari… cum sunt?
După ce am ajuns la concluzia că 4-2-3-1 a fost un experiment nereușit în condițiile deplasării de la Galați, încercăm să refacem experimentul în condiții de laborator, adică de meci cu Voluntari pe Giulești. Acum, serios vorbind, dacă acasă cu Voluntari nu te așezi în 4-2-3-1, când o mai faci?!
Ungureanu – Manea, Pașcanu, Kramer, Annan – Vulturar, Grameni – Pop, Moruțan – Dobre – Stojilkovic; aceasta este formula aleasă de Pancu pentru a bifa o victorie facilă. Rectific: o victorie considerată facilă de suporterii neexperimentați într-ale Rapidului, sau de cei care, lăsând garda jos, au permis să fie luați de valul entuziasmului adus de golul lui Pașcanu de la Galați. Pentru că, să nu uităm, Rapidul mai degrabă câștigă cu 4-0 un meci cu FCSB în deplasare decât să pună la adăpost 3 puncte fără emoții cu Voluntari acasă.
Rapid a avut un singur meci pe Giulești în care a spus răspicat de la început „suntem gazde, vă urcăm pe garduri” – cel cu CFR, când a și avut 3-0 la pauză. Evident că până la final am avut emoții și în acea întâlnire, dar asta e deja o altă discuție. În afară de partida cu clujenii, Rapidul a pășit pe Giulești pe vârfuri sau, în cel mai bun caz, pe călcâie. Deloc surprinzător așadar că și aseară debutul de meci a arătat la fel.
Nici măcar nu vreau să vă reamintesc că fix asta era problema Rapidului acasă și în precedentul mandat al lui Pancu. Singura diferență notabilă fiind aceea că atunci eram în Liga 2 și „acasă” însemna Regie. Altfel, debuturile meci arătau și atunci de parca ar fi fost neregulamentar ca gazdele să joace balonul în primele 15-20 de minute.
Lipsiți de complexe, ilfovenii nu refuză invitația și arestează mingea. Statistica posesiei arată un 62%-38% pentru Rapid în prima repriză, ceea ce înseamnă că după minutul 15 mingea a stat doar la noi, pentru că în primul sfert de oră nu cred că am atins-o de zece ori. De altfel, pentru a intra în posesie, Rapidul a recurs la un truc măiastru: simțind că nicio altă variantă nu funcționează, băieții în vișiniu decid după 12 minute de joc să ia gol. Cu regulamentul în mână, odată intrată în poartă, mingea rămâne fără dubii la noi. Creier! Un pic ciudat faptul că pe un gazon de liga 3-4 cei de la Voluntari ne-au ascuns practic mingea zece minute, dar nu ne luăm din atâta lucru.
Golul lui Roman e injecția de adrenalină de care aveam nevoie pentru a intra în meci. Până la pauză, Rapidul ratează patru mari ocazii de gol, prin Stojilkovic, Pop, Moruțan și Dobre. Nici nu mai pun la socoteală șutul lui Vulturar. De remarcat faptul că la ocaziile (uriașe!) ale lui Stojilkovic și Dobre, Grameni este omul cu assist-ul. Spun asta pe cei cărora prestația lui Grameni li s-a părut slabă. Recunosc că în tribună am simțit la fel, de aceea mă simt obligat să scot asta in evidență.
Stojilkovic confirmă (din nou) că e atacant cu știință de fotbal, dar până la finalizare. Pe care, din păcate, nu o are. Nu există probabil vreun atacant în SuperLiga care să rămână cu atâta ușurință unu la unu cu portarul, dar asta nu e, din păcate, suficient pentru a înscrie.
Iar Pancu schimbă cu adevărat magistral. Astfel, ținuta trendy rămâne la vestiar, fiind înlocuită cu echipamentul tehnic. Ca părere personala, după cum s-a prezentat echipa pe debutul meciului, ar fi trebuit înlocuită după un sfert de oră, dar s-a așteptat pauza din considerente (cel mai probabil) pedagogice. E un semnal clar pentru echipă: bravo, ai stil, dar în seara asta trebuie să transpirăm pentru puncte. Pop și Manea rămân și ei la cabine și astfel Rapidul se prezintă în repriza a doua nu doar în ținută de lucru, ci și cu flancurile modificate: Annan și Kamara în stânga, Onea și Dobre în dreapta.
Pancone are mână bună nu numai cu outfit-ul, ci și cu Kamara, care transformă în gol (în stil de atacant!) centrarea lui Moruțan pentru 1-1. Era minutul 58, Rapidul are la dispoziție peste jumătate de oră pentru a-și asigura victoria, dar golul are un efect surprinzător. Iureșul se liniștește (ofer recompensă oricui îmi poate explica acest fenomen), de parcă am fi luat gol, nu am fi marcat noi, iar Voluntariul respiră. Am fost convins că după o victorie în prelungiri la Galați nu mai poate veni încă una pe final de meci dar, din fericire, m-am înșelat. În minutul 86 căpitanul Kramer pune mingea în plasă după un corner bătut de același Moruțan și punctele rămân (cât se poate de meritat, până la urmă) în Giulești. Înainte de a trece la considerațiile finale, să subliniem două chestiuni interesante.
În primul rând, Moruțan demonstrează în fiecare meci că este absolut indispensabil Rapidului. Indiferent de forma în care se află, Olimpiu este de neînlocuit. Chiar dacă nu este neapărat în cea mai bună zi, Moruțan contribuie cu ceva. O pasă, o centrare, un driblilng, o mișcare prin care dezechilibrează apărarea adversă. Ultimile 6 puncte au venit pe pasele lui de gol. Mai exact centrări de gol: pentru Pașcanu la Galați, pentru Kamara și Kramer aseară în Giulești.
În al doilea rând, dacă băiatul înalt din centrul apărării oaspete vi s-a părut cunoscut, ei bine, el se întitulează Radu Crișan și a jucat la noi în Liga 2, în turul sezonului care ne-a asigurat promovarea. L-am revăzut cu plăcere, pentru că mi-a amintit de o perioada grea, dar frumoasă din trecutul recent.
Revenind, pentru că nu-mi iese din cap ideea asta… vă puteți imagina jocul ofensiv al Rapidului fără Moruțan? Credeți că am fi câștigat aseară fără el? Nici eu! Atât de dezechilibrat este lotul Rapidului în zona mediană (după o fereastră de transferuri în care am adus o întreagă echipă), încât nu exista înlocuitor pentru Olimpiu. Ați observat că după intrarea lui Kodor (și ieșirea lui Grameni), construcția începea cu… Bubanja? Da; până în iarnă acesta este lotul.
Victoria Rapidului este indiscutabil meritată, dar diferența dintre victorie cu 3 puncte și semieșec a fost de doar 5-6 minute (cu tot cu prelungiri). Prelungiri în care puteam încasa gol, la ultima fază de atac a oaspeților. Dacă ne-am plâns de șansă după înfrângerea cu Dinamo, eu personal consider că zeii fotbalului s-au revanșat față de noi în ultimele două etape, astfel încât e foarte probabil ca din etapa viitoare să fim pe cont propriu din perspectiva asta. Cu alte cuvinte, s-ar putea sa fim nevoiți să ne câștigam singuri punctele, fără aportul lor. Cum vom juca tot acasă (cu FC Argeș), e de dorit să reușim să începem meciul altfel, pentru că șansele de a întoarce soarta unui al treilea meci consecutiv sunt atât de mici, încât nu m-aș baza pe ele.
Pancu are dreptate atunci când spune că echipa are spirit, pe care îl demonstrează atacând până la final și crezând în victorie. Adevărat! Nu este deloc o întâmplare că Rapid câștigă de patru ori pe final de meci (Sepsi, Poli, Galați, Voluntari), dar nu este nici un titlu de glorie pentru o echipă care trebuie să învețe să gestioneze altfel meciurile. Este obligatoriu să se întâmple asta, pentru simplul fapt că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Iar finalurile unor astfel de partide, pe muchie de cuțit, nu vor fi întotdeauna fericite.
Antrenorul, echipa și jocul trebuie să atingă acel nivel de maturitate care să ne permită să survolam la pas meciuri ca cel de aseară. Este un progres obligatoriu pentru o echipă care își propune lucruri cu adevărat importante. Spiritul ne-a ajutat, șansa ne-a surâs, nu trebuie să ne forțăm norocul!