Bogdan Baratky, picătura care a umplut paharul la Rapid: „Când te raportezi la suporter ca la un client, e semn de inadecvare”

Sfertul academic – povestea celor 15 minute. Expresia vine tocmai din antichitate și în sutele multe de ani scurse înțelesul ei s-a denaturat complet. Discipolii lui Platon se prezentau la prelegerile acestuia cu 15 minute mai devreme; astăzi folosim expresia pentru a explica o întârziere de 15 minute. La fel de superficial (ba chiar tendențios) a fost judecat demersul suporterilor rapidiști care au protestat prin absență în debutul meciului cu Metaloglobus. Deloc surprinzător aș spune, pentru că superficialitatea e principala caracteristică a societății moderne; dar aceasta nu e singura cauză.

Rapid în epoca Dan Șucu

Suporterul (mai ales cel de fotbal) e respectat doar la nivel declarativ; iar asta nu se vede doar în modul în care sunt programate meciurile în etapă ci, mai ales, în cheia de superioritate intelectuală (bazată, desigur, pe nimic) prin care le judecăm acțiunile. Iată de ce cred că o discuție pe tema protestului de sâmbăta e binevenită. Textul de mai jos exprimă strict ideile și înțelegerea mea, dar răbdarea de a-l parcurge vă va îmbogăți probabil cu o perspectivă nouă.

Ne aflăm în al patrulea an al proiectului Dan Șucu la Rapid. Pe 24 mai 2022 clubul Rapid a prezentat noul acționar, în persoana cunoscutului om de afaceri. Au trecut, iată, 3 ani și 8 luni de atunci. Viziunea acestuia, planurile domniei sale, au fost instantaneu adoptate de întreaga suflare rapidistă. Fără rezerve, fără comentarii și mai ales, fără îndoieli sau dubii. Încredere totală. Totul suna extraordinar. După coșmarul insolvenței, calvarul falimentului și anii grei ai revenirii din subsolul fotbalului românesc, ceea ce promitea Dan Șucu să realizeze la Rapid era nici mai mult nici mai puțin decât un vis devenit realitate.

Dan Șucu a rezolvat problemele financiare cronicizate ale clubului revenit miraculos în prima ligă, a securizat brandul contestat de litigii complicate și a stins (cu bani grei) datorii istorice venite din trecutul clubului falimentat. Poporul rapidist a înțeles efortul, iar aprecierea nu a rămas nicidecum la nivel declarativ; rapidistul a susținut efortul, proiectul (și până la urmă, Rapidul) cu prezența, cu vocea, dar și cu buzunarul. Nu o spun eu, ci rapoartele financiare – suporterul rapidist a avut cea mai importantă contribuție directă la bugetul unui club de fotbal de prima ligă. Bilete, abonamente, merchandising. Sponsori indirect atrași de emulație. Sold-out-ul pe Giulești era un eveniment banal, la ordinea zilei, iar emulația din jurul Rapidului atinsese un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 40 de ani.

Digi24.ro

Medic român stabilit în Franţa, despre obligarea doctorilor să profeseze în ţară: „Atunci să se facă la fel și cu alte profesii”

Succesul sportiv – menținerea Rapidului în prima ligă

Personal, așteptările mele nu au fost legate de rezultatele sportive. Am văzut mereu performanța sportivă că pe o consecință a organizării și structurii clubului. Iar aici a apărut prima fractură dintre așteptări și realitate. În ciuda unei evidente penurii de competență și experiență, clubul întârzia să se reformeze. Iar reforma începe întotdeauna de sus în jos. Desigur, rezultatele nu au întârziat să apară. În primii 3 ani de proiect, performanța sportivă a Rapidului a fost salvarea de la retrogradare. E adevărat, în ultimele două sezoane încă din luna martie. Probabil cele mai costisitoare salvări de la retrogradare din istoria modernă a superligii. Repetarea performanței în 3 ani consecutivi exclude întâmplarea.

Digisport.ro

Criminalul s-a predat! "Șocant": ce a spus în fața anchetatorilor, după ce și-a omorât fratele în stradă

Ca să definim termenii: în actualul format al ligii, locurile 13-14 înseamnă salvare de la retrogradare prin baraj, locurile 7-12 înseamnă salvare de la retrogradare în playout, iar locurile 4-6 presupun menținerea fără emoții în primul eșalon fotbalistic. Performanța sportivă începe de la calificarea în cupele europene și abia de aici în sus începem să judecăm raportul calitate-preț al performanței.

Promisiunea neîndeplinită – izvorul dezamăgirii la Rapid

Și totuși, nu absența performanței reprezintă principala problemă. Aceasta este, cum spuneam, o consecință a nereformării clubului. Performanța sportivă este întotdeauna generată de un club puternic, corect structurat și de o organigramă populată cu competență profesională și experiență. Cumva, într-o continuă și plenară neînțelegere a fenomenului, Rapid a crezut că doar un management financiar corect va asigura succesul afacerii. Scăpându-se din vedere faptul că principalul obiect de activitate e cu totul altul, iar managementul financiar e doar suport, nu core business.

Succesul de popularitate al Rapidului nu s-a clădit în 103 ani pe palmares și trofee. Dezamăgirea, așadar, nu vine din absența performanței sportive în sine. Ci din prăpastia căscată intre așteptările create și realitatea livrată. Sărmanul e obișnuit cu penuria, știe s-o gestioneze. Dar nu se descurcă neam cu speranța neîndeplinită a bunăstării promise. Da, promisiunea neîndeplinită este cea care dezamăgește.

Partea nevăzută a iceberg-ului

Până acum am vorbit însă doar despre gheața pe care o vedem deasupra apei. Vizibilă chiar și pentru deontologul de profesie care poate ușor identifica rasismul de Zenica, cu care se intersectează o dată la câțiva ani, dar nu și pe cel cotidian de Liga 1. Sub nivelul apei, nevăzută, tăcând asurzitor, e relația cu suporterul.

Sunt puține lucruri în România generatoare de comunitate. Și mă refer la o comunitate reală, de oameni reali, în lumea reală; nu la cele virtuale, agregate în jurul unor pagini sau conturi de rețele sociale. Fotbalul poate face asta, o face demult în lume; în România sunt foarte puține cluburile care se pot lăuda cu o astfel de performanță. Ei bine, Rapidul este unul dintre ele. Acesta este răspunsul paradoxului de mai sus.

Secolul Rapidului nu a născut trofee, ci ceva mult mai valoros, cel puțin pentru noi – o comunitate. Care a depășit demult Giuleștiul, Gara de Nord și Calea Griviței, extinzându-se la nivel național. Iar comunitatea, sentimentul colectiv, e un adeziv care ține oameni laolaltă mult mai eficient decât palmaresul.

Rapidul a adus așadar oameni laolaltă și vă rog să luați afirmația asta ad litteram. Ne știm între noi din tribună. Ne revedem mereu cu plăcere, ne recunoaștem, suntem conștienți de ce ne leagă. Dezbatem, discutăm în contradictoriu, ne certăm uneori, nu vedem lucrurile la fel… ca-n viață. Dar revenim întotdeauna unii la alții, pentru că știm că indiferent de ceea ce ne desparte la un moment dat, e un altceva mult mai puternic care ne unește întotdeauna. E un uriaș cerc concentric familiei de acasă, plin cu oameni care se sună la onomastici, discută despre copii, au grupuri de WhatsApp, își plâng morții, dezbat politică, transferuri, plănuiesc deplasări, își fac cadouri, se demobilizează și se entuziasmează în grup. Aceasta comunitate și apartenența la ea, la valorile ei, a dus Rapidul din 1923 până în 2026.

Tu, deontolog superficial, vei fi probabil tentat în punctul asta să mă pui la punct cu o replica tăioasă: nu cumva banii au făcut asta? Banii sunt un instrument. Care s-a mobilizat exact pentru că au identificat oportunitatea. Iar oportunitatea e cea despre care v-am vorbit mai sus. Altfel, banii s-ar fi dus la Progresul, la Sportul Studențesc, sau la Minerul Motru, dacă tot aveau apetit pentru fotbal. Dar au venit la Rapid. E ceva ce nu poți înțelege daca nu ești de-al casei; dar trebuie obligatoriu să respecți. Și să înțelegi cât se poate de rațional valoarea acestui ingredient pentru afacerea ta.

Și aici apare problema de fond. “Ce mai vor, bă, ăștia?!”, “Bă, da sensibili au devenit…de la un tricou?!”, “Vreți să plece Șucu…vă e dor de faliment?” – cam ăsta a fost registrul reacțiilor adverse la protestul anunțat de suporteri. Și mă gândesc că poate pentru unii dintre dumneavoastră nu sunt doar întrebare retorice, ci chiar vreți să înțelegeți.

Picătura care umple paharul la Rapid

Nu, nu e vorba (doar) de tricou. Tricoul ăla e doar picătura care a umplut paharul. E tot un vârf de iceberg, de data asta iceberg-ul fiind o metaforă pentru dispreț. Când un venetic devine responsabil de gestionarea comunității despre care vorbeam mai sus, îi contestă rolul și valorile, sigur nu e vorba de respect față de comunitate. Când veneticul gafează în relația cu comunitatea și rescrie definiția suporterului, e semn de dispreț. Când te raportezi la suporter ca la un client, e semn de inadecvare. La fel când nu înțelegi diferențele dintre client, spectator și suporter, termeni extrem de diferiți prin formă, dar mai ales prin conținut și semnificație.

E normal ca suporterii să ceară schimbări în organigrama unui club? Dacă lansezi întrebarea la modul ăsta teoretic, răspunsul e natural – NU. E dreptul oricărui proprietar de afacere să își aleagă colaboratorii. Absolut că este! Doar că în orice afacere, atunci când e pus să aleagă între angajat și clienți, proprietarul alege întotdeauna clienții. Din respectul impus de P&L.

În sezonul cu cele mai bune performanțe sportive din ultimele 4, sold-out-ul e o amintire în Giulești. Entuziasmul și implicarea suporterilor sunt la cele mai scăzute cote din ultimii 5 ani. Numărul de abonamente s-a prăbușit. Aveți mai sus explicațiile. Desigur, sunt explicațiile mele, așa cum văd eu lucrurile, dar sunt o bază bună de dezbatere.

Pe firul asta logic, îndrăznesc să spun că protestul nu are la bază tricoul și nici măcar persoana. Individul respectiv este doar o consecință a deciziilor altora și în opinia mea lor li se adresează protestul. Când lași timpul să treacă pentru ca oamenii să uite, deși declarativ lași impresia că te vei despărți de cel care a greșit, e semn de dispreț față de comunitate. Pe care o privești de sus, ca pe o masă ineptă, nedemnă de dialog. Dispreț față de valorile acesteia și față de lucrurile pe care le consideră importante. Când readuci omul în atenție prin postarea cu pricina, dovedești că nu ai înțeles fundamentul problemei și îi subestimezi anvergura. Pentru că inadecvarea e problemă cronică deja la Rapid, unde pare dificil de înțeles că dacă persoana respectivă ar deschide un chioșc în Giulești unde ar vinde suta de euro cu zece lei ar falimenta în 3 zile. Asta e latura personală a problemei.

Pe simbolistică, lucrurile sunt, am această convingere, prea sofisticate deja. Dincolo de cromatică, nu ai cum să ceri suporterului să înțeleagă, sau să accepte că este piua-doua într-o relație. Desigur, sinergica, dar chiar și-așa. Un suporter, mai cu seamă rapidistul, nu se consideră inferior vreunui alt suporter. Indiferent de sigla de pe tricou. Pentru rapidist, Rapidul nu e mai puțin important decât Genoa (de exemplu) și ăsta nu e subiect de dezbatere. Dacă imaginea cu tricourile apărea și pe canalele italienilor, poate lucrurile ar fi fost mai digerabile. Dar când faci compromisul cromatic și readuci indezirabilul în atenție, iar partenerul sinergic nu consideră oportun să se asocieze cu imaginea respectivă, pui tu, angajat al clubului, Rapidul pe o treaptă inferioară față de Genoa. Și nu poți face asta pe pagina oficială a Rapidului și cu suporterii Rapidului decât daca îi disprețuiești, sau nu înțelegi efectele acțiunilor tale. Gafa e de altfel, măsurabilă. Cele aproape 350 de comentarii de la postare depun mărturie în acest sens.

Business vorbind, e cât se poate de normal să calculezi impactul financiar al protestelor cu torțe aruncate în teren. Greșită manieră de a protesta, fară discuție! Dar când, indiferent cum ai calcula, ajungi la un total mult mai mic decât al pierderilor generate de Jambori, Blazeci și Mendesi și totuși singurul urecheat public e suporterul (contribuabil totuși la buget), pare nițel unfair. Mai ales când în Giulești punctul fix a fost întotdeauna, prin proprie voință, în tribune, de generații, nu în organigramă de 2 ani.

Fotbalul e MULT mai complex decât pare

Fotbalul e un business în aparență simplu. Dar numai dacă nu îi înțelegi specificul. Sau dacă trăiești cu convingerea că toate cluburile sunt la fel. Specificul fotbalului îl face complex și complicat. Iar complexitatea aceasta poate fi gestionată doar de oameni care o înțeleg și mai ales, o respectă. Ca în orice domeniu. Suporterul e client din perspectiva relației comerciale. Dar dacă vezi relația cu suporterul strict tranzacțional, pierzi din vedere esențialul. Exact acel esențial care duce povestea fotbalului timp de peste 100 de ani peste 3-4 orânduiri, războaie mondiale, lovituri de stat, revoluții, insolvențe, faliment, retrogradări fără număr și din când în când bucurii.

O mie de cuvinte nu fac cât o imagine. Să discuți cu suporterii e simplu; trebuie doar să știi cum. La Rapid dialogul acesta nu există. Clubul și suporterii săi trebuie să vibreze pe aceeași frecvență – e o condiție necesară (desigur, nu și suficientă) pentru succes. Când vibrația e desincronizată, succesul e o himeră. Exemplele de bune practici sunt la tot pasul în fotbalul modern. Și accelerate de tehnologie, așa cum ne place. Iată un exemplu de aliniere a valorilor clubului și comunității. Fotbalul e emoție; daca nu o simți, nu ai cum să o înțelegi sau să o transmiți