Pradoxal, nu? Cum poți pierde un meci și meritat și nemeritat în același timp?! Păi…dați-mi voie să explic.
Rapidul pierde nemeritat pentru că a revenit bine în joc după golul încasat, egalează după o fază frumos construită (revenim la ea) și controlează per total repriza a doua.
Nemeritat și pentru că pierde în condițiile în care, comparativ cu meciul tur, diferența de joc față de liderul clasamentului s-a redus simțitor, devenind inexistentă pe bucăți ample de meci. Dacă în Giulești, după un început entuziast de meci al gazdelor băieții lui Sabău au controlat categoric partida, obținând o victorie incontestabilă, în seara asta Rapid a jucat cel puțin de la egal la egal cu un U parcă lipit de fotoliul de lider.
Și tot nemeritat, pentru că în orașul în care baschetul e la el acasă, acolo unde până și VAR vede faulturi de baschet în prima etapă atunci când își dă silința, nimeni nu simte nevoia să revadă faza la care fundașul clujean e aproape să îi producă fractură de gleznă lui Manea în careu. Într-adevăr, o intrare greu de privit… de înțeles până la urmă…
Și totuși Rapidul pierde cât se poate de meritat, din cel puțin 3 motive.
La absolut fiecare fază fixă (corner, sau lovitură liberă), defensiva s-a clătinat. Dealtfel, așa am și încasat cele două goluri. Corner, mingea iese din careu, e recentrată, ocazie uriașa U scoasă în corner de Aioani. Din noua lovitură de colț se reia cu capul, mingea e respinsă de același Aioani în transversală și reluată apoi în plasă de un adversar scăpat din marcaj de Pașcanu în careul mic. La 2-1, tot corner, desigur. Minge respinsă neconvingător, întoarsă la 11 metri, acolo unde Thiam preia absolut liber de lângă același Pașcanu și marchează.
Da, într-adevăr, banca Rapidului nu a fost deloc ofertantă, dar o schimbare in momentele acelea ar fi fost un semnal care (probabil) ar fi ajuns la echipă. Apatia din jocul Rapidului din acele minute a permis unui U steril ofensiv să obțină un (nou) corner, iar golul a venit din singurul tip de fază care il putea aduce.
Rapid a rămas PRIN PROPRIE VOINȚĂ într-un singur atacant – Burmaz – care lasă senzația că golul este ultima sa preocupare. Poziție pe care încercăm din nou să o ocupăm cu un extra-comunitar, pentru că…de ce nu? 2-3 săptămâni nu reprezintă un capăt de țară, nu-i așa? În fond, unde ne grăbim?! Cum nici celelalte două poziții deficitare – mijlocaș ofensiv și respectiv defensiv – nu au fost acoperite, Rapidul se vede în postura de a lupta pentru obiective cu un lot sub valoarea celui care a încheiat sezonul in 2024. Confirmând astfel că strategia sportivă este doar un deziderat de neatins în Giulești.
Pentru Marius Șumudică meciul din tur cu U Cluj este un reper dureros. Pentru că acel meci l-a făcut, cel mai probabil, sa reevalueze posibilitățile echipei la momentul respectiv. La meciul de redebut pe Giulești, Șumudică și-a propus atunci să joace cartea atacului, sperând să ia pe sus echipa lui Neluțu Sabău. După un început de meci care ne-a aparținut, clujenii au marcat pe contră golul de 0-1 și din acel moment soarta jocului a fost decisă. Clujenii au preluat controlul și nu l-au mai cedat până la final.
Între timp, jumătate de campionat mai târziu, după pregătirea de iarnă, Rapidul a acoperit mult din diferența de exprimare pe care am văzut-o în tur în Giulești. În ciuda absențelor, programate sau întâmplătoare din lot.
Cu Ignat accidentat la antrenament, Șumudică scapă de dilema “înlocuiesc, sau echipa câstigătoare nu se schimbă?”. Așadar, același prim 11 din meciul cu Craiova: Aioani – Manea, Ciobotariu, Pașcanu – Onea, Kait, Christensen, Borza – Micovschi, Burmaz, Dobre.
3-4-3 ofensiv, 5-4-1 defensiv. Nu era greu de intuit că aceasta va fi așezarea Rapidului la Cluj; aș spune că nu a fost o surpriză pentru Neluțu Sabău. Mai ales că pentru al doilea meci consecutiv Petrila nu s-a aflat în lot. Șumudică a încercat să blocheze construcția gazdelor cu linia de 5 fundași, micșorând spațiile prin apropierea liniilor și prin atenția acordată lui Nistor, placa turnantă a atacurilor lui U.
Dincolo, Sabău știa că pericolul vine din viteza dezvoltată în benzi – vezi golul încasat de Craiova lui Gâlcă. Și-a luat așadar măsuri acolo, blocând spațiile în permanență cu câte 3 jucători si neoferind ocazia lui Dobre sau Micovschi să-și dezvolte viteza.
Rapidul începe timid, lăsând inițiativa gazdelor. Ocaziile însă nu apar din jocul pozițional, ci din faze fixe. După deschiderea scorului U face un pas în spate, Rapidul preia controlul jocului și egalarea vine de unde Sabău se aștepta mai puțin. Cu flancurile aglomerate, se rarefiază centrul terenului. Acolo Kait lucrează bine o minge, îl angajează pe Christensen, care marchează plasat lângă bară primul său gol în tricoul vișiniu. După încă o ocazie la o fază venită din insistența și centrarea lui Borza.
Ce s-a întâmplat în repriza a doua am relatat mai sus, dar o întrebare se cere cu insistență adresată înainte de a încheia. E 2-1, trebuie forțat atacul. Era Emmers singura opțiune ofensivă pentru ultimele 10 minute în care eram obligați să marcăm? Poate Grameni nu își găsea locul în teren, dar dacă N’Jie nu reprezintă o soluție nici într-un asemenea context, e greu de imaginat o conjunctură în care ne va putea ajuta.
Ratăm ocazia de a ne consolida locul de playoff, dar lupta e departe de a fi încheiată. Iar argumente pentru un final pozitiv sunt. Jocul, după trei partide din sezonul de primăvară, se arată în creștere față de anul trecut. Kait si Borza vin cu plus la rândul lor, iar Ankeye nu cred că poate fi mai steril decât Burmaz. Capul sus și…curaj! Avem cu toții nevoie de ingredientul ăsta. În teren, pe banca și în tribune. Curajul nu rămâne niciodată nerăsplătit!