Bogdan Baratky scrie după scandalul de arbitraj în care a fost implicat Radu Petrescu: „Lecţia de istorie!”

Fotbalul este o oglinda fidelă a societății. Dacă nu ești de acord cu această afirmație, recomand să te oprești din citit, întrucât logica materialului de față se bazează pe ideea de mai sus. Dacă, în schimb, ești în asentimentul meu și crezi la rândul tău că în România fotbalul reflectă fidel realitățile din societate, mă simt încurajat și plusez: fotbalul a fost întotdeauna o oglindă fidelă a societății. Și, în cazul ăsta, te invit să citești până la capăt, pentru că, pe firul logic, din idee în idee vom ajunge la niște concluzii care mă surprind și pe mine în asemenea măsură, încât simt nevoia să mă delimitez de ele.

Bogdan Baratky, despre eroarea de arbitraj de la Petrolul – FC Argeş

Ieri seară, într-o partidă în care s-au întâlnit două echipe cu obiective foarte diferite (una luptând pentru playoff, cealaltă pentru evitarea barajului), domnul Radu Petrescu, arbitru care prestează în liga 1 din 2007, a surprins lumea fotbalului prin decizia sa din minutul 86. Încurajat de faptul că ați parcurs până aici materialul, îndrăznesc să ridic miza: nu doar că a surprins; a șocat, a enervat și chiar a indignat. Desigur, categorii diferite de privitori, fiecare categorie dezvoltând trăiri și sentimente bazate pe propriile experiențe și informații despre viață, acumulate până în minutul 86 al meciului de la Ploiești.

Insist însă că în analiza noastră trebuie obligatoriu să plecăm de la premiza că dl Radu Petrescu este un arbitru foarte valoros, din moment ce, după 19 ani de carieră pe prima scenă, la 43 de ani (împlinește anul acesta 44), încă arbitrează în liga 1. Un tip, cum s-ar zice, îmbătrânit în fotbal.

Pe cine a surprins domnul Petrescu?

Categoria “scos din minți” este o mulțime nevida, care conține cel puțin un element: Dani Coman. Element de care, fără discuție, ne disociem, întrucât, nu-i așa, fotbalul este doar un joc și astfel de reacții nu își au locul pe, sau lângă un teren de sport. Scuzele uzuale, cu banii cheltuiți, cu munca jucătorilor, cu sentimentele suporterilor, cu alterarea competiției nu țin, să fim serioși. Știm doar de la domnul Bill Shankly că fotbalul nu este nici pe departe o chestiune de viață și de moarte. Parcă a mai zis ceva după asta, dar nu-mi mai aduc aminte și sigur era irelevant.

Digi24.ro

Trump amenință cu un atac masiv: „Astăzi Iranul va fi lovit foarte puternic!”

Cei surprinși sau șocați, probabil majoritari, sunt de fapt cei care aveau nevoie de o lecție. O lecție de istorie. Și care, în loc să se încarce negativ din punct de vedere emoțional, ar trebui să îi fie recunoscători domnului Petrescu pentru această lecție. Cu siguranță tineri sau încă tineri, cei aflați în aceste categorii nu au avut ocazia, din pricina vârstei, să intre în contact cu fotbalul și realitățile sale de dinainte de ’89. Astfel, în loc să deverseze cisterne de critici în spațiul public, acești oameni ar trebui să îi fie recunoscători domnului Petrescu pentru experiența imersiva în trecutul deloc îndepărtat al fotbalului românesc. În fond, ce reprezintă trei decenii jumate’ la scara istoriei?!

Digisport.ro

Iranienii l-au sunat pe Donald Trump pentru a semna acordul și a încheia războiul! Decizia luată de american fără să stea pe gânduri

În perioada respectivă, astfel de decizii intrau practic în lista obligațiilor de serviciu a cavalerilor fluierului care conduceau partidele anumitor echipe din campionatul românesc. Spicuiesc din memorie: Steaua, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreni. Posibil să mă încurc în nume, a trecut mult timp de-atunci.

Eu personal mă delimitez și de aceste categorii de cetățeni care, din lipsă de experiență, confirmă faptul că recunoștința e o floare rară. Și care, regretabil, se bucură de această lecție de istorie cu entuziasmul comentatorului Prima Sport la golul de 2-1 al Craiovei în meciul de Cupă. Oameni care nu au efectiv capacitatea de a înțelege că din punct de vedere fotbalistic decizia domnului Petrescu este mirosul tocăniței de pe aragazul bunicii, sau răceala de metal a cheii atârnate de gât. Melancolie pură. Că uite…mi s-a și făcut pielea de găină când scriu asta…

Teoria conspirației

Nu întâmplător am lăsat la final categoria celor indignați. Pentru că aici avem de-aface cu ceva mult mai grav. De-a dreptul serios. Cu conspiraționiști. Apropo…scriind cuvântul ăsta îmi amintesc de un banc… Știți care e diferența dintre teoria conspirației și realitate? Între 6 și 12 luni… Haha…că nici nu știu de ce mi-a venit în minte bancul ăsta…

Revenind, conspiraționiștii indignați susțin (ferească Dumnezeu!…așa ceva?!…) că beneficiarul deciziei domnului Petrescu este un terț. Un alt club aflat în lupta pentru playoff. Cică domnul Petrescu ar fi controlat perfect faza și, pentru siguranță, a fluierat când a realizat că mingea centrată din lovitura liberă va fi jucată de un piteștean. Vă vine să credeți așa ceva?! Mie nu-mi vine nici să râd! Nici de glumă nu e bună. Dezavuez, nu achiesez și mă delimitez total de o astfel de idee! Am o sută de argumente pentru a demonta această “teorie”. Dar aleg mă folosesc de unul singur. Pentru că e irefutabil.

Mai țineți minte metoda reducerii la absurd din gimnaziu? Hai să o aplicăm pe cazul ăsta. Să presupunem așadar, prin absurd, că au dreptate conspiraționiștii indignați. Vă implor, haideți să facem asta de dragul discuției…stiu că e greu, pentru orice iubitor de fotbal rațional. Ei bine, dacă ar fi așa, ar inseamna că (lecție de istorie, experiență imersivă), nimic nu s-a schimbat în fotbalul românesc și există, după 36 de ani, echipe avantajate…Steaua, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreni…gen. Or, știe toată lumea că așa ceva, pur și simplu nu există! Și nu există pentru că nu se poate! Pentru că dacă ar fi adevărat, iar fotbalul e oglinda societății (că de la asta am pornit)…atunci…ei bine…hmmm…stai…cred că m-am încurcat în propriile mele idei…

La Ploiești fost o simplă greșeală. O eroare. Dar și asta cu scop educativ. QED.