Sport

Cine este senatorul Bogdan Constantin Matei, noul Ministru al Tineretului și Sportului: a jucat fotbal în Liga a 3-a

19.11.2018 | 16:58
Cine este senatorul Bogdan Constantin Matei noul Ministru al Tineretului si Sportului a jucat fotbal in Liga a 3a

Senatorul PSD Bogdan Constantin Matei îi va lua locul actualului ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, după ce Comitetul Executiv al Partidului Social-Democrat a decis o nouă remaniere a guvernului Dăncilă.

Bogdan Constantin Matei este originar din județul Vâlcea, s-a născut pe 26 octombrie 1980, deci a împlinit recent 38 de ani și înainte de carieră în politică a fost profesor de educație fizică și sport. Într-un interviu acordat în presa locală, Matei se lăuda că a practicat fotbal la nivelul Ligii a 3-a și că are mai multe grupe de copii pe care i-a antrenat: Am început să joc fotbal de la 12 ani şi am activat, în Facultate, la echipa Universitatea Sibiu care juca atunci în Liga a III-a. Dar am ajuns să antrenez copii pentru că asta mi-am dorit cel mai mult, iubesc să antrenez copii de la grupe foarte mici. Acum am deja din prima generaţie la care am fost diriginte, copii care au ajuns studenţi şi câţiva promit să ajungă sportivi foarte buni…”, spunea Matei, într-un interviu acordat în 2016 site-ului evenimentvalcean.ro. El este și foarte activ în sportul local, organizând mai multe competiții locale și regionale.

Bogdan Constantin Matei, noul ministru al Tineretului și Sportului, a fost profesor de educație fizică și sport

Senatorul PSD a profesat la catedra de educație fizică și sport din 2005 până în 2016, când a fost ales senator pe listele PSD: „Sunt profesor din 2005, am început la Liceul Tehnologic Băile Govora, apoi la Colegiul Naţinal Mircea cel Bătrân, la Liceul Sanitar şi la Şcoala Generală Anton Pann unde am fost şi director adunct din 2013 până în 2015 când mi-a expirat delegaţia. Sunt căsătorit din 2007, am un băiat de şase ani, iar în PSD am intrat în 2011 atras de un grup de tineri de aici şi de ideile lor că putem schimba societatea doar dacă ne implicăm mai mulţi tineri în politică”, mai spunea Matei, pentru sursa citată.

Acesta a înșiruit atunci o serie de inițiative legislative pe care dorește să le ia pentru a dezvolta sportul românesc: „România are nevoie de o legislaţie care să ajute mai mult la dezvoltarea copiilor, sănătatea acestora, procesul de învăţământ. Aici ar trebui introduse legi, dar cred că mă voi axa pe o tentativă de schimbare a actualei Legi a Sportului care are multe lacune”, spunea în 2016 actualul senator.

Bogdan Constantin Matei îi ia locul la MTS Ioanei Bran, 31 de ani, fost consilier județean în Satu Mare și fiica celui care deține firma de palincă „Bran”.