Cunoscutul comentator Bogdan Cosmescu, acum la Prima Sport, intra în televiziune, la propriu și la figurat, în 1995. Care a fost primul meci comentat „pe sticlă”, ce crede despre războiul FCSB – Steaua, despre Dinamo și Craiova Maxima, cine sunt revelația și dezamăgirea campionatului, părerea sa, neașteptată, despre Mircea Lucescu și multe alte „amănunte” din viața sa, aflați dintr-un amplu interviu exclusiv, marca FANATIK.
Bogdan, fără nicio încălzire, fluierăm începutul întâlnirii: ce evenimente sportive au marcat anul în care te-ai născut?
– Să știi că n-au prea fost evenimente majore în acel an 1971… N-a fost așa ceva important, nu s-au aliniat planetele cumva și mi-au influențat soarta… Hai să spunem un an după Mexic, după Guadalajara…
Ce sport te-a „prins” prima oară în copilărie?
– Fotbalul! Am fost singur la părinți… Dumnezeu să-i odihnească… și au fost foarte protectori cu mine… Am crescut în Drumul Taberei… făceam sport în curtea școlii, dar nu mai mult… m-au dus să învăț să înot, să schiez… la nivel de plăcere, nimic de performanță. M-au orientat spre carte. Mie-mi plăcea să joc fotbal, dar nu eram cine știe ce talent. Dan Petrescu era cu trei ani mai mare decât mine, jucam cu el prin curtea școlii, el a copilărit tot în Drumul Taberei, și nu că era cel mai bun, era… zeu! Departe peste noi, muritorii de rând. Și când s-a dus la Steaua și ne-a spus că ăia abia, abia l-au primit, mi-am dat seama că nu era de mine. Și mai sus de echipa liceului n-am ajuns, oricât de mult mi-a plăcut fotbalul.
Cum a evoluat iubirea ta pentru fotbal spre meserie?
– Citeam „Gazeta sporturilor” în fiecare zi… am terminat facultatea în 1995, inginer TCM și, sincer, nu prea știam încotro s-o iau… Mama avea o fostă colegă de liceu care lucra în TVR și a rugat-o să-mi faciliteze să vorbesc cu Cristian Țopescu… că se ajungea greu în TVR. Și m-a primit domnul Țopescu, m-a întrebat ce vreau să fac, deosebit de amabil a fost, Dumnezeu să-l odihnească și pe el, și i-am spus că vreau să mă fac comentator… L-a pufnit râsul, credea că inginerul din mine voia ceva pe la tehnic… Și mi-a zis „Bine, mă copile, stai pe-aici”. Și vreo șase luni am lucrat zi de zi, dar fără să fiu plătit, voluntar, stăteam pe-acolo și mă făceam util, cum avea nevoie cineva de ceva, începând de la o cafea, eram prezent. Șase luni n-am lipsit nicio zi. Și am impresionat că eram foarte devotat și mi-au dat jumătate de normă și de-acolo s-a dezvoltat totul. Am prins și o conjunctură bună, m-au angajat prin ianuarie ’96 și în vară am plecat la EURO. N-am comentat eu naționala noastră, erau alții titulari, dar am comentat alte meciuri, la Sheffield, la Nottingham, Croația – Danemarca și… nici nu mai țin minte… n-am avut niciodată chestia asta cu arhiva personală, dacă mă-ntrebi, nu știu câte meciuri am comentat, vreo cinci, șase mii probabil, cam așa, dar n-am ținut o statistică strictă…
Primul meci comentat, totuși…
– Aaaa, da, primul meci da, îl știu: Oțelul – Sportul studențesc în primăvara lui ’96.. Eram doar reporter, trebuia să comenteze Cornel Pumnea, dar i-a fost rău, n-a putut să comenteze și m-au pus pe mine, că eram acolo, la Galați. 3-1 pentru Oțelul, cu Răzvan Lucescu în poarta bucureștenilor, antrenor Ioan Andone, la gălățeni era Vasile Simionaș… Nu știam că e întoarcere de sunet în căști și când am zis „Bună ziua, stimați…” m-am speriat de ce auzeam și a ieșit „Bună ziua, stimați telelelele… telespectatori!”. 😊 Ăla a fost botezul focului.
Din miile de meciuri comentate, cea mai dragă amintire a ta…
– Finala Cupei Campionilor dintre Manchester United și Bayern Munchen, 1999, pe „Camp Nou”… Bayern a condus din minutul 6 până în minutul 90+1 și a pierdut în minutul 90+3 prin golul lui Solskjaer… Acela fost meciul care m-a impresionat cel mai tare. Iar de la noi… dintre meciurile naționalei… țin minte că a fost un Macedonia – România, decembrie 1996, preliminarii mondiale, am comentat cu Dumitru Graur, la Skopje, i-am bătut cu 3-0, trei goluri Gică Popescu. Aveam echipă, aveam valoare, cum se spune prin tribune…
Și… Groapa Marianelor?
– Middlesbrough… primăvara lui 2006… eram convins că suntem calificați la 2-0 pentru Steaua… a fost ceva absolut de negândit, de neconceput… parcă nici acum nu-mi vine să cred… Steaua a fost de o naivitate totală… ăia au băgat toți atacanții și noi, în loc să-i ardem pe contraatac, am băgat toți fundașii… și ne-au ars ei pe noi… aia este cea mai neplăcută amintire din cariera mea de comentator.
Fiindcă a venit vorba de Steaua și tu ai copilărit în Drumul Taberei, care a fost echipa cu care ai ținut prima dată? Cu care mai ții, poate, și acum…
– Echipa mea de suflet a dispărut demult… M-a dus bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, în Cotroceni, lucra la Banca Națională și ținea cu Progresul… „bancarii”… cu Progresul am ținut. Dar n-a fost o pasiune de-o viață. Am avut apoi o echipă, și aia desființată, Pandurii Târgu Jiu, originile familiei, străbunicii erau dintr-o comună de pe lângă Târgu Jiu. S-a ales praful și de Progresul, și de Pandurii… Și e o mare porcărie ce se întâmplă cu stadionul, cu baza sportivă din Parcul cu Platani, o bătaie de joc, nici măcar nu o conservă Banca Națională dacă nu mai permite folosirea ei publică. Parcă ar fi feuda lui Mugur Isărescu.
Văd că „ai mână”, ca să zic așa, la echipele preferate…
– Stai să ne-nțelegem… am rezonat le vremurile respective cu echipele astea… dar în ’86, când a luat Steaua Cupa Campionilor, o performanță uluitoare, care nu se mai poate atinge la noi niciodată, era normal să o admiri, am rezonat și cu „militarii”… la fel cu Dinamo când juca semifinale europene… sau Universitatea Craiova… Craiova Maxima, o frumusețe de echipă… dar nu pot să spun că am ținut cu toate, le-am admirat e mai corect spus.
Și acum?
– Acum nu mai am voie să țin cu cineva, 😊 așa e corect în meseria mea. Și chiar nu am o echipă la suflet… nu de suflet. Sincer, nu-mi mai place ce se întâmplă în fotbal… Bun, câștigă bani, dar e revoltător la ce diferențe s-a ajuns față de oamenii obișnuiți. Bun, ei aduc banii ăștia prin joc, prin performanțe, dar tot nu e în regulă să câștige într-o lună cât nu câștigă un muritor de rând într-o viață. Și nu-mi mai place avalanșa asta de fotbal, meci după meci zilnic, fără nicio pauză. Care poate duce la demonetizarea fotbalului, la auto-sufocare, la saturație. Dar totu-i pe bani, totu-i pentru bani, nu-i așa? Show must go on!
Păi dacă show must go on, este FCSB Steaua?
– Eu dau mereu exemplul lui Dumitru Dragomir, care spune așa: „Am un cal și mi-l fură mâine cineva. Putem să discutăm cum a fost luat, dar calul tot ăla e, nu se poate schimba”. Subscriu. Echipa tot aia e, că Gigi Becali a luat-o cum a luat-o, că a făcut, că a dres, dar tu să spui că echipa aia n-a existat e o aberație. E o echipă cu o existență neîntreruptă, eu sunt de părere că FCSB ar trebui să fie Steaua, dar justiția a fost de altă părere și democrația spune că trebuie să te supui justiției chiar și când o consideri strâmbă. După mine, este o decizie aberantă. Așa cum aberantă este decizia cu Universitatea Craiova a lui Mihai Rotaru, nu poți să spui că o echipă înființată în 2013 și băgată direct în liga a doua este Universitatea Craiova lui Oblemenco, Balaci, Crișan sau Cârțu. Dar justiția iarăși a fost de altă părere.
Ce echipă consideri că este revelația campionatului?
– Eu aș spune că Dinamo. Pentru că eu o vedeam desființată la un moment dat. Cum a reușit să-și revină, cu ajutorul masiv și decisiv al suporterilor, este o minune. Eu eram convins, când a retrogradat, că desființarea este singura soluție viabilă. Să facă la fel ca Rapid, s-o ia de la zero, să scape de datorii, dar uite că s-a putut și altfel.
Dezamăgirea?
– Dezamăgirea e… două! 😊 Universitatea Craiova. Pentru că nu-mi place, în continuare, cum joacă. A obținut niște rezultate, e acolo sus, dar nu are constanță. Vorbim strict de momentul actual. Și Rapid este o dezamăgire. Pentru că are un patron care face totul corect. Bagă bani mulți, este dispus să bage și mai mulți, nu se bagă peste echipă și antrenor, dar este întotdeauna alături de ei. Cred că, pur și simplu, se grăbesc cam tare la „cașcaval”, 😊 ca să spun așa, ar trebui să aibă un pic de răbdare, banii nu înseamnă că vei câștiga imediat.
Mircea Lucescu a revenit la națională…
– Sunt sceptic, 79 de ani sunt 79 de ani oricum ai lua-o. El are gena asta bună, se menține verde, dar e o vârstă la care alții au „murit” de mult, profesional vorbind, nu ad litteram. Deocamdată rezultatele sunt foarte bune, dar nu e concludent, cu cine am jucat? Poate pentru el vârsta nu e un obstacol, el știe, el simte ce energie, ce rezerve interioare are. Este un om pe care nu poți decât să-l admiri. La 79 de ani să alergi de pe un stadion pe altul, el vede trei, patru meciuri pe week-end, mă gândesc că asta îl ține verde și în viață, profesional, cum am mai spus. Dacă s-ar lăsa, ar simți că nu mai e util și ar îmbătrâni mai repede.
Chiar dacă e stereotip, Top 3 fotbaliști…
– Diego Maradona, unic, câștiga de unul singur. Apoi, la egalitate, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Ambii talent enorm și muncă enormă. Dacă reunirea lotului era pe 20, el venea pe 15. Iar pe Ronaldo l-am văzut antrenându-se singur, pe plajă, pe 1 ianuarie.
Din țară, ce jucător îți place?
– Nu-mi place nimeni în mod deosebit. Pentru că nu joacă nimeni nicăieri. Stai, nu la Trabzonspor sau la Damac, ci la ăștia „grei” din Vest. Uite, ar fi Radu Drăgușin, dar nu prea merge, s-a dus undeva unde este mult mai complicat decât ce juca el la Genoa. Unde stăteau toți în apărare, spațiile erau mici, conta că el era înalt, puternic și respingea tot. La Tottenham trebuie să joace mai avansat, are foarte mult teren în spatele său pe care trebuie să-l acopere. Să fie inteligent să preîntâmpine faza, ca să se poziționeze cât mai bine, să alerge mult mai mult. Trebuie să joace și cu mingea la picior, să paseze, de-aia apar și greșelile lui. La Genoa nu pasa, ce pasau? Tare și pe-a doua! În Anglia se joacă altfel de fotbal și o să aibă nevoie de mai mult timp ca să integreze. Norocul lui că s-au dat bani mulți pe el și o să i se dea șanse.
Ce antrenor străin este „the best”?
– Am fost un fan al lui Jose Mourinho o vreme, pentru că-mi plăceau principiile lui. Acum, însă, nu mai e ce-a fost… Nu sunt fan Pep Guardiola, deși recunosc că este un geniu, este limpede asta, dar nu-mi place stilul pe care l-a impus echipelor lui, antijoc prin posesie… Eu mă plictiseam de multe ori la meciurile lui, chiar de la Barcelona ai mare. Pasau de o mie de ori, OK – dădeau trei goluri când voiau ei și în rest țineau mingea, nu puteai să faci nimic. Între catenaccio lui Helenio Herrera și tiki-taka lui nu era decât diferență de formă, fondul era același. La-m admirat foarte mult pentru ce a făcut Jupp Heynckes la Bayern München, echipa aia din 2013, care a luat Liga Campionilor, Bundesliga, Cupa și Supercupa. Era o echipă care juca un fotbal exploziv. Fără tatonări, recuperau minge și în câteva secunde erau la poarta adversă să dea gol.
Ai avut un idol, un exemplu în televiziune?
– Eu cred că treaba asta cu idoli, în meseria asta, nu funcționează. Pentru că nimeni nu poate copia pe nimeni. Eu am intrat în televiziune când acolo erau Cristian Țopescu, Dumitru Graur, Cornel Pumnea, Ionel Stoica, voiam să ajung ca toți la un loc. În meseria asta nu imiți, furi! De la fiecare câte ceva. Pentru că fiecare are stilul lui de comentariu, inimitabil… și poate să-mi placă mie cum comentează Emil Grădinescu, de exemplu, dar niciodată n-o să pot să comentez ca Emil Grădinescu.
Și de la cine ai furat cel mai mult?
– De la Cristian Țopescu. Era un om care muncea extraordinar de mult. Pe vremea lui documentarea nu era la un click distanță, totul pe tava online. Când pleca la vreo mare competiție, avea două valize uriașe, TVR plătea bagaj suplimentar la avion mereu, pentru că o valiză era plină cu hârtii. O muncă de documentare fantastică era acolo. Orice informație obținută astfel era foarte valoroasă, trebuia „îndosariată”. Acum nu mai e așa, informațiile „curg” pe net. De-aia și comentariul s-a schimbat. După părerea mea, nu mai trebuie să-l înnebunești pe telespectator cu tone de statistică, o are disponibilă pe net. La începutul anilor ’90 n-o aveai. Toți colegii care plecau în străinătate veneau cu ziare, cu reviste și TVR le deconta, pentru că se duceau la bibliotecă și se transformau în documentare. Lucrurile s-au schimbat, ritmul s-a schimbat. De la două, trei meciuri pe lună de comentat, am ajuns la două, trei meciuri pe zi obișnuință, banalitate.
Cum arată week-end-ul ideal pentru tine?
– Eu sunt pescar, tare îmi place să pescuiesc, așa că ar fi perfectă o partidă de pescuit pe un râu, la munte, un grătar cu familia, cu prietenii… Și fără fotbal! Fără televizor, laptop, tabletă, telefon! 😊
Concediul ideal?
– La munte, la schi. În Austria. Cât mai e zăpadă acolo. Că în curând, cu încălzirea asta globală, o să schiem în Dubai, în mall-ul ăla uriaș unde au amenajat o pârtie de zici că e naturală.
Unde ți-ar plăcea să-ți petreci pensia?
– În Deltă! Așa, ca idee…
Cea-i fi fost dacă nu erai comentator de televiziune?
– Păi nu ți-am spus? Inginer TCM! Mi-ar fi plăcut să fiu milionar, dar fără să fac nimic pentru milioanele alea, nu să le fac, să le am direct… 😊
Cine ți-ar fi plăcut să fii dacă nu erai Bogdan Cosmescu?
– Cristiano Ronaldo! 😊