Nea Mărin, Iulia Albu și Jean de la Craiova nu vor fi singuri la masa juriului, ci vor avea alături o persoană experimentată în ceea ce privește sporturile de apă și săriturile.
Este vorba de Bogdan Ioniță, care are experiență în acest domeniu nu numai ca sportiv, ci și ca antrenor. Rolul său va fi acela de a analiza din punct de vedere tehnic prestațiile concurenților de la „Splash! Vedete la apă”.
Mai exact, Bobo, așa cum este cunoscut sportivul, va ține cont de felul în care se desprind de pe platformă participanții de la Antena 1, dar și cum intră în apa din bazin.
Așadar, Bogdan Ioniță se anunță a fi cel mai exigent jurat de la „Splash! Vedete la apă”, asta pentru că are ochiul format și nu va rata nicio secundă așa zisele greșeli pe care le fac concurenții.
„O să pun în aplicare regulile de la sărituri în apă: cei care le vor face corect din punct de vedere tehnic, care se vor desprinde de platformă și vor face o intrare în apă foarte bună, cei care vor avea o ținută adecvată și echilibru, vor primi note mari”, a spus juratul, scrie a1.ro.
Sportivul este cunoscut și din sezoanele anterioare, unde a jucat rolul de antrenor. El a fost cel care i-a motivat pe participanți să-și depășească limitele și temerile pe care le au legat de apă.
Sezonul de față îi va avea antrenori pe Claudia Tiu și Cătălin Cozma, care au grijă ca fiecare vedetă să reușească o performanță remarcabilă sau măcar o săritură corectă.
Așa cum am văzut mai devreme jurații sunt Bogdan Ioniță, Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova. Ei sunt cei care vor oferi note pentru prestațiile concurenților de la „Splash! Vedete la apă”.
Ramona Olaru, Anna Lesko și Răzvan Fodor se alătură echipei în calitate de prezentatori, în timp ce Paula Chirilă și Romică Țociu au misiunea de a observații vedetelor pe parcursul săriturilor în apă.
Concurenții trebuie să dea totul pentru că jurații notează curajul și evoluția în concurs, dar și impresia artistică și partea tehnică a săriturilor. Fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare vedetă.
La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri se califică în marea finală a show-ului, care va avea premiera pe 21 august, de la ora 20:00, la Antena 1!