Sport

Bogdan Lobonț surprinde înaintea debutului la U20: „Visez să fiu selecționerul României”. Video

Selecționerul României U20 visează să preia „într-o bună zi” frâiele primei reprezentative, pregătite la ora actuală de Mirel Rădoi, dar nu arde etapele.
01.09.2021 | 18:20
Bogdan Lobont surprinde inaintea debutului la U20 Visez sa fiu selectionerul Romaniei Video
ADVERTISEMENT

Proaspăt instalat la cârma României Under 20, selecționată înființată în toamna anului trecut pentru a elimina ecartul dintre Under 19 și Under 21, Bogdan Lobonț nu s-a sfiit să dezvăluie unul dintre cele mai arzătoare vise ale sale: își dorește ca „într-o bună zi” să ajungă la cârma primei reprezentative.

Îl așteaptă, însă, un drum destul de lung și anevoios, pe care și-a propus să îl parcurgă pas cu pas, iar primul va fi făcut chiar pe 2 septembrie, când este programată partida amicală în compania echipei similare a Portugaliei, ca mai apoi să dea piept cu Anglia (pe 6 septembrie).

ADVERTISEMENT

Bogdan Lobonț visează să antreneze naționala României

Sunt optimist, la fel ca toți cei care fac parte din U20. Într-adevăr, am avut puțin timp la dispoziție să ne cunoaștem, dar l-am folosit la maximum și încercăm să obținem maximum din maximul pe care poate să-l dea fiecare, atât jucătorii, cât și noi ca staff tehnic.

Fotbalul românesc este plin de talente, avem jucători extrem de talentați și este de datoria noastră să le dezvoltăm talentul și calitățile. Băieții care sunt prezenți aici sunt foarte receptivi. În aceste zile au fost ca un burete, au încercat să absoarbă toate informațiile pe care noi ca staff tehnic le-am pus la dispoziție.

ADVERTISEMENT

Nu ar fi ok ca un jucător care face parte din lotul U20 să nu fie frustrat că nu face parte din U21 sau – de ce nu? –  din naționala mare, pentru că visul și obiectivul lor principal acela trebuie să fie.

Cu toate că nu este un regres că fac parte din U20, ci un traseu normal pe care trebuie să-l parcurgă fiecare jucător cu calitățile pe care ei le-au demonstrat. Utilitatea acestei naționale de U20 este extraordinară, pentru că le permite tuturor să aibă continuitate, să progreseze și să continue pe această linie.

ADVERTISEMENT

Noi, practic, avem, ca federaţie, o linie pe care trebuie să o urmăm. Toate loturile. Ora exactă o dă prima echipă, naţionala mare. Noi trebuie să creştem jucătorul în baza acestor principii pe care le urmăreşte naţionala mare.

Dacă visez să devin selecţionerul naţionalei mari? Normal că visez şi cu siguranţă acest lucru o să se întâmple. Am parcursul meu şi nu vreau să grăbesc lucrurile. O să vină, cu siguranţă. Într-o bună zi, Bogdan Lobonţ o să fie şi selecţionerul României”, a declarat Bogdan Lobonț în cadrul unei conferințe de presă.

ADVERTISEMENT

Lotul României U20 pentru partidele cu Portugalia și Anglia:

  • Portari: Răzvan Sava (Torino/Italia), Alexandru Borbei (Lecce/Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj)
  • Fundași: Darius Grosu (Farul Constanța), Eduard Duțu (Fiorentina/Italia), Matei Ilie (Padova/Italia), Deniz Giafer (Dinamo), Daniel Bîrzu (Farul Constanța), Alexandru Sima (CSM Reșița), Gabriel Buta (Farul Constanța)
  • Mijlocași: Andrei Mărginean (Sassuolo/Italia), Alexandru Crivac (FC Argeș), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Francisc Cristea (Politehnica Iași), Constantin Grameni (Farul Constanța), Darius Ghindovean (Duisburg/Germania), Marius Corbu (Akademia Pușcaș/Ungaria), Andrei Bani (Dinamo), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Oroian (Hermannstadt), Robert Mustacă (Unirea Slobozia)
  • Atacanți: Luca Andronache (Farul Constanța), Bogdan Rotar (AFK Csikszereda)

România, prima țară din Europa de Est cu selecționată U20

Naționala U20 a luat ființă pe modelul implementat cu succes în Anglia, Spania, Germania sau Portugalia, unde o mulțime de jucători au disputat meciuri amicale și astfel au făcut rapid pasul către U21 sau chiar prima reprezentativă.

În plus, România a devenit – începând cu noiembrie 2020 – singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel. De altfel, Pisica își va face debutul pe banca tehnică în compania unor reprezentative de top:

  • 2 septembrie: România U20 – Portugalia U20
  • 6 septembrie: Anglia U20 – România U20
  • 7 octombrie: România U20 – Cehia U20
  • 11 octombrie: Germania U20 – România U20
  • 11 noiembrie: România U20 – Polonia U20
  • 15 noiembrie: Italia U20 – România U20

Pentru prima dată în istorie, începând cu 2021, reușim să creăm o nouă națională. Naționala U20, destinată generațiilor 2002 și 2003, își propune să ofere o continuitate jucătorilor tineri după terminarea junioratului.

Această națională va intra într-un program intens de meciuri amicale care vor debuta în septembrie 2021, program care se va întinde până în iunie 2023, urmând ca apoi, din septembrie 2023, să intre în campania de calificare pentru următorul Campionat European din 2025.

Această decizie are la bază o realitate cu care ne confruntăm astăzi, și anume avem un număr foarte mare de jucători de perspectivă pe care îi regăsim la nivelul Ligii 1. La nivelul Ligii 2 avem nu mai puțin de 50 de jucători care se încriu în target-ul naționalei U20.

La Liga 3 vorbim de un număr de 200 de jucători, ceea ce însemană 300 de fotbaliști care vor reprezenta o bază de selecție. Propunerea a venit din dorința de a oferi în continuare meciuri internaționale generațiilor Under 19 care încheie ciclul, eliminând astfel ecartul dintre Under 19 și Under 21”, a explicat președintele FRF, Răzvan Burleanu, în momentul înființării selecționatei U20.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 6,10 este cota pentru „scor corect 1-1” la meciul România U20 – Portugalia U20. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT